Record absolut: 3.907 infectări cu coronavirus și încă 18 decese, înregistrate în ultimele 24 de ore

social

/VIDEO/ Val de viroze, după sărbători. Anul a început cu o creștere de îmbolnăviri printre copii

10 ianuarie 2022, ora 20:36
Distribuie:

Anul a început cu o creștere a numărului de îmbolnăviri printre copii. Sărbătorile de iarnă, în care cei mici au contactat cu rudele de peste hotare, nu prea au respectat regimul alimentar, dar și oscilațiile de temperatură, au dat bătăi de cap, atât părinților, cât și medicilor. Specialiștii atenționează adulții să nu-și trateze copiii acasă, ci să meargă la doctor și să facă o diagnosticare corectă.

Sezonul rece, dar și perioada sărbătorilor de iarnă a mărit numărul de îmbolnăviri și de spitalizări în rândul copiilor. 

„Ne ciocnim cu creșterea numărului de adresări pe motiv de infecții intestinale, pe motiv de infecții respiratorii acute, pe motiv de boli eruptive. Am avut varicelă, în această perioadă, și avem și cazuri de infecție Sars-Cov-2”, spune medicul infecționist, Diana Vlad.

Deși, în ultimele săptămâni, a crescut numarul copiilor internati cu boli diareice acute, medicii atenționează că, în pediatrie, simptomele acestei boli pot indica prezența unor afecțiuni ce nu au nimic în comun cu bolile intestinale, iar pentru un diagnostic corect trebuie neapărat să ne adresăm la un specialist.

„Suntem în perioada sezonului rece și, respectiv, avem și o creștere a numărului de infecții respiratorii acute, care este caracteristic pentru sezonul dat. Avem și adresări cu acuze de febră, avem cazuri confirmate de gripă și avem infecții cu Coronavirus”, a mai precizat Diana Vlad.

Medicii îndeamnă părinții să aibă grijă de copii, să facă împreună sport și plimbări în aer liber, să se alimenteze corect și să se îmbrăce corespunzător timpului de afară.

„Respectarea distanței, spălatul pe mâini, purtatul măștii, curățenia umedă, aerisirea și adulții familiei - vaccinarea. Vaccinarea contra gripei și vaccinarea contra Sars-Cov 2”, sugerează medicul infecționist, Diana Vlad.

Am discutat și cu oamenii din stradă, pentru a vedea cum își protejează copiii, în perioada rece a anului și ce metode de tratament folosesc, atunci când apar careva simptome.

„În perioada rece, mă strădui, mai multe fructe, vitamine. Vitamina C chiar le dau zilnic, la școală cu mască de protecție, excludem transport public.”

„În majoritatea cazurilor, ne adresăm la medic, cel puțin telefonic.”

„Încercăm o zi, două pe acasă, apoi, clar lucru, dacă ceva se agravează, sigur, ne adresăm la medic.” 

„Ne adresăm la medic. Acum, acasă nu merge.”

În perioada sărbătorilor de iarnă, la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru copii, numărul de adresări zilnice a depășit cifra de 50, iar aproape jumătate dintre ei au fost spitalizați. De asemenea, a crescut și numărul de copii infectați cu Covid-19.
 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram