Război în Ucraina, ziua 85: Filmare de la Azovstal, risc de foamete, lege marțială, mobilizare și întâlnire la New York

externe

60 de morţi într-o şcoală bombardată din Lugansk. Zelenski: Rusia a uitat ce era important pentru învingătorii din 1945

09 mai 2022, ora 08:36
Distribuie:

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a denunțat bombardamentele puternice ale Rusiei în estul Ucrainei, spunând că atacul asupra unei școli din regiunea Lugansk a ucis 60 de persoane, "într-un moment în care cuvântul cheie ar trebui să fie pacea pentru toţi oamenii normali". Clădirea era folosită ca adăpost, notează Digi24.

"Rusia a uitat tot ce era important pentru învingătorii celui de-Al Doilea Război Mondial", a acuzat duminică preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în ajunul comemorărilor din Rusia, de la 9 mai, care sărbătoresc victoria asupra Germaniei naziste.

"Ucraina şi lumea liberă îşi vor aduce aminte despre asta", a afirmat el.

Potrivit lui Zelenski, Ucraina "a arătat că face parte din lumea liberă şi dintr-o Europă unită" în faţa "independenţei Moscovei în rău şi ură, pe care toată lumea o va vedea mâine".

Luni, tradiţionala paradă militară de 9 mai va avea loc la Moscova în Piaţa Roşie, o ocazie pentru Rusia de a face o demonstraţie de forţă în plină invazie a Ucrainei.

"Armata rusă nu ar fi ea însăşi dacă nu ar ucide", a acuzat din nou Zelenski în mesajul său video, referindu-se la cele "60 de persoane ucise" într-un bombardament, sâmbătă, asupra unei şcoli din estul Ucrainei unde se refugiaseră mai mulţi civili. 

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram