Administratorul și contabilul-șef al unei companii agricole din Edineț au fost trimiși pe banca acuzațiilor, pentru evaziune fiscală de peste nouă milioane lei, comisă în anul 2017. Aceștia sunt învinuiți de faptul că, timp de un an, au declarat autorităților statului date denaturate despre cheltuielile companiei.
Cei doi sunt un bărbat și o femeie, ambii cu studii superioare, în vârstă de peste 40 de ani. Potrivit legii, pentru faptele investigate, în judecată este trimisă și compania, ca persoană juridică.
Cauza penală a fost pornită de PCCOCS în martie 2019, urmare a unui control planificat al Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2014-2018, prin metoda verificării totale. Rezultatele acestuia au fost contestate de companie, inclusiv la Curtea Supremă de Justiție. În cadrul urmăririi penale, compania a achitat obligațiunile fiscale constatate de peste nouă milioane de lei.
Compania are în Moldova o activitate de peste șapte ani. Învinuiții și-au încetat activitatea în companie, însă au fost invitați de oamenii legii pentru audieri și puși sub învinuire. Totuși, aceștia nu și-au recunoscut vinovăția pe parcursul urmăririi penale.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă amendă de la 250.000 până la 350.000 lei sau pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500.000 la 800.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.