Război în Ucraina, ziua 83: Apărătorii din Azovstal, evacuați, mesajul lui Zelenski și armistițiul Moscovei

externe

Fost comisar european, despre implicațiile unirii României cu Republica Moldova: ”Cred că este foarte periculos”

08 mai 2022, ora 17:20
Distribuie:

Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, afirmă că în prezent nu există o procedură rapidă privind admiterea unui stat în Uniunea Europeană, pentru acest lucru fiind nevoie ca liderii de stat şi de guvern să decidă dacă vor modifica criteriile.  Creţu a vorbit despre subiectul „reunirii” României cu Republica Moldova în cadrul Uniunii Europene, considerând periculoasă o contopire a celor două ţări prin redefinirea graniţelor, scrie ziare.com

„Ucraina, ca şi Republica Moldova şi Georgia, au teritorii pe care au fost staţionate trupe ruseşti, aşa-numitele conflicte îngheţate, şi acum s-au reactivat. În Ucraina, acest război a început şi datorită faptului că Ucraina, ca un stat suveran ce este, şi-a manifestat de ani de zile – la fel ca Republica Moldova şi Georgia – intenţia de a deveni ţări candidate la Uniunea Europeană, iar emanciparea firească a acestor state a determinat această reacţie de o agresivitate fără precedent la adresa vecinilor noştri.

Ştim foarte bine că există Tratatul de la Maastricht, până acum aderarea la Uniunea Europeană a luat, în medie, cam un deceniu pentru fiecare ţară în ceea ce priveşte îndeplinirea tuturor criteriilor şi transpunerea în legislaţia naţională a legislaţiei europene. Se vorbeşte foarte intens aici (la Strasbourg – n.r.) despre un caz excepţional, care este Ucraina. Trebuie văzute şi celelalte sensibilităţi. României i-a luat 12 ani, în Balcanii de Vest, Albania şi Macedonia de Nord şi-a schimbat şi numele această ţară pentru a îndeplini criteriile.

Ucraina a depus chestionarul şi va fi o decizie politică la nivelul şefilor de stat şi de guvern, dacă se vor schimba tratatele, pentru că, de pildă, nu poţi cere unei ţări care se află în război să voteze legislaţie europeană. Deci este evident că Ucraina a făcut până la acest moment ce depinde de ea (...) Uniunea Europeană deja a scurtat semnificativ timpul de când o ţară depune până când ea e luată în considerare cererea. România depus în 1995 şi Comisia a început să lucreze pentru aderare în 1997, deci acest termen de doi ani pentru România, în cazul Ucrainei a fost comprimat la câteva săptămâni”, a afirmat Corina Creţu în emisiunea Insider Politic difuzată duminică la Prima TV.

Aceasta adaugă că, la ora actuală nu există o procedură rapidă privind admiterea unui stat în Uniunea Europeană.

„Deşi nu există această procedură rapidă până la ora actuală privind admiterea unui stat în Uniunea Europeană, şi preşedinta Comisiei a spus că nicio aderare a unei ţări nu poate avea loc de pe o zi pe alta, totuşi Ucraina, Republica Moldova şi Georgia cred că vor primi susţinerea necesară pentru o perspectivă de integrare pe termen lung, atunci când vor îndeplini criteriile prevăzute, sau liderii de stat şi de guvern să decidă dacă vor modifica aceste criterii”, a menţionat Corina Creţu.

Aceasta a precizat că unii membri ai Parlamentului European spun că „acum e momentul Ucrainei” şi că doar Ucraina ar trebui admisă în UE, în timp ce alţii susţin aderarea cât mai rapidă şi a Republicii Moldova.

Întrebată dacă ar susţine ideea unei uniri a Republicii Moldova cu România, Creţu răspunde: „Eu susţin regăsirea noastră comună n Uniunea Europeană, eu nu cred că este acum momentul de a se pune în discuţie rediscutarea graniţelor”.

„Este un moment foarte sensibil. Dacă se pun în discuţie graniţele care au fost agreate prin toate tratatele internaţionale, cred că este foarte periculos. Uitaţi-vă nu numai în estul nostru, dar în Balcanii de Vest!

Avem aceste provocări în Bosnia Herţegovina, dorinţa Republicii Srpska de a se rupe de restul Bosniei Herţegovina, inclusiv aceste acţiuni, să spun aşa, cumva, ale Ungariei, de a investi masiv în Transilvania, dvs credeţi că dacă ar avea un precedent, nu ar încerca să-l folosească? Eu cred că trebuie să fim realişti. Ne iubim foarte mult fraţii de dincolo de Prut dar este pentru securitatea şi siguranţa lor ideea de a milita pentru integrarea Republici Moldova în Uniunea Europeană şi reunirea noastră aici”, spune Corina Creţu.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram