Imagini emoționante din buncărele uzinei Azovstal din Mariupol, unde trăiesc în condiții grele fără medicamente și cu proviziile de alimente pe sfârșite zeci de luptători ucraineni. Regimentul Azov a publicat mai multe fotografii cu luptătorii ucraineni care au supraviețuit în urma atacurilor trupelor rusești.
„Întreaga lume civilizată trebuie să vadă condițiile în care se află apărătorii răniți, infirmi ai lui Mariupolului și să acționeze”, este apelul lansat de militarii regimentului Azov care precizează că militarii răniți stau cu răni deschise bandajate, fără medicamente necesare sau chiar alimente.




În fotografiile publicate apar militari răniți, cu mâinile sau picioare amputate sau care primesc îngrijiri medicale în condiții precare.
„Ucraina și comunitatea mondială nu sunt acum în măsură să le protejeze și să aibă grijă de ei?”, mai scrie regimentul pe Twitter.




„Facem apel la ONU și Crucea Roșie să-și arate umanitatea și să reafirme principiile de bază și să salveze viața răniților care nu mai sunt combatanți. Cerem evacuarea imediată a militarilor răniți în teritoriile controlate de armata ucraineană, unde vor fi asistați și asigurați cu îngrijirea corespunzătoare”, este apelul Regimentului Azov.
Bombardamentele asupra uzinei Azovstal au continuat în ultimele zile, după ce mai multe grupuri de civili au fost evacuate. Potrivit surselor Ucrainene în fabrica rămasă ultimul bastion al rezistenței forțelor ucrainene din orașul-port de la Marea Azov.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md