În scurt timp, proaspeții părinți ar putea avea posibilitatea să partajeze perioada concediului de îngrijire a copilului sau să aleagă durata acestuia și suma indemnizației din partea statului. Un proiect de lege în acest sens urmează să fie examinat în perioada imediat următoare.
Autorii documentului propun extinderea perioadei în care tatăl poate solicita concediul de paternitate de la 56 de zile la un an. Dacă, astăzi, statul îi poate oferi tatălui concediu de două săptămâni în primele 56 de zile de viață ale copilului, după aprobarea amendamentelor, el va putea solicita acest concediu pe parcursul primului an de viață al micuțului.
Totodată, autorii proiectului propun ca părinții să aibă posibilitatea să partajeze perioada de concediu de îngrijire al copilului „așa cum le este comod”.
„Dacă familia a decis că o parte a concediului să fie luată de mama, iar altă parte de tata, să poată face acest lucru beneficiind, în același timp de indemnizație. Părinții vor avea posibilitatea să împartă trei ani așa cum le este comod lor”, a specificat deputatul PAS, Dan Perciun.
O altă modificare propusă vizează valoarea indemnizației de îngrijire a copilului. Astăzi, părinții au două opțiuni. Ei pot alege să stea 3 ani acasă cu copilul și să beneficieze de o indemnizație de 30% din salariu pe ultimele 12 luni, fie stau acasă 2 ani și 2 luni și ridică o indemnizație de 60% din salariu în primul an și 30% din salariu în perioada rămasă.
În continuare se propune introducerea unei a treia opțiune – părintele alege să stea în concediu de îngrijire 1 an și 2 luni și beneficiază de o indemnizație de 90% din salariu pe ultimele 12 luni.
În același timp, se propun un șir de modificări la Codul Muncii, astfel ca mămicile să poată beneficia de un program mai flexibil la locul de muncă.
Autorii proiectului speră că documentul va fi votat în prima lectură până la sfârșitul lunii mai, iar până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare, să fie aprobat în lectură finală.