Război în Ucraina, ziua 84: Atac la Odesa, evacuare din Azovstal, negocieri cu Rusia și primul proces pentru crime

externe

O fostă angajată ISU București, condamnată definitiv în dosarul „Colectiv”, a fost prinsă în Republica Moldova

13 mai 2022, ora 17:02
Distribuie:

Antonina Radu, o fostă angajată a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) de la București,, condamnată definitiv în dosarul Colectiv la 8 ani și 8 luni de închisoare, a fost prinsă în Republica Moldova. Femeia de 43 de ani fusese dată în urmărire generală după ce polițiștii nu au găsit-o la domiciliu, ce au primit mandatul de executare a pedepsei, scrie Digi24.ro.

Polițiștii au căutat-o pe femeie atât acasă, cât și la muncă în cursul zilei de joi, imediat ce au primit mandatul de executare al pedepsei în dosarul Colectiv. Fără succes însă, femeia nefiind găsită de anchetatori. 

„În urma cooperării polițienești internaționale, între Poliția Română și autoritățile din Republica Moldova, în data de 13 mai 2022, femeia, de 43 de ani, condamnată prin hotărârea definitivă a Curții de Apel București, în dosarul Colectiv, a fost localizată, în Republica Moldova”, a anunțat Poliția Română.

 

Și unul dintre pompierii condamnați definitiv în dosarul Colectiv este de negăsit.

Pompierii ISU Antonina Radu și George Petrică Matei au primit joi o condamnare definitivă la 8 ani si 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și uzurparea funcției în dosarul Colectiv. În 2015, aceștia erau ofițeri-inspectori de prevenire cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București – Ilfov.

Judecătorii Curții de Apel Bucureşti au pronunțat joi decizia finală în cazul dosarului Colectiv, după șase ani de procese. Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.

Cea mai mare pedeapsă - 11 ani și 8 luni a primit unul dintre patronii clubului, Alin George Anastasescu.

Ceilalți doi patroni au fost condamnați la 8 ani de închisoare – Paul Gancea și șase ani și patru luni – Costin Mincu. Pirotehniștii Zaharia Viorel și Marian Moise vor avea de executat o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani și 10 luni.

Cristian Niță, director al firmei de artificii, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. Înstanța a dispus  suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani.

Pompierii ISU Radu Antonina și Matei George Petrică vor avea de executat câte 8 ani și 8 luni închisoare.

Totodată, instanța a decis achitarea pentru Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior și Ramona Sandra Moţoc, referent superior.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram