Război în Ucraina, ziua 92: Doi mercenari din grupul Wagner judecați la Kiev și cei 8.000 de ucraineni ținuți prizonieri

externe

Paradisul în care au fugit bogații Rusiei. „Se mută aici să-și pună averea la adăpost”

05 mai 2022, ora 22:50
Distribuie:

Impactul sancțiunilor occidentale i-a făcut pe mai mulți ruși să plece din țară și să caute locuri în care își pot păstra stilul de viață și averea. Unul dintre aceste locuri este Dubai, cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite, relatează BBC, care subliniază că orașul a înregistrat o creștere fulminantă privind achizițiile în rândul rușilor., scrie Libertatea.

Sute de mii de oameni au părăsit Rusia în cele două luni de război, potrivit estimărilor. Nu sunt disponibile date exacte, însă economistul rus Konstantin Sonin susține că „până la 200.000 de ruși și-au părăsit țara în primele zece zile”.  

Pentru mulți, Dubai a fost destinația, un refugiu pentru ei, cât și pentru averea lor. Emiratele Arabe Unite nu au impus sancțiuni Rusiei și nici nu au criticat invazia rusă. În același timp, oferă vize rușilor, în timp ce multe țări occidentale le-au restricționat.  

În acest context, achizițiile de proprietăți din Dubai de către ruși au crescut cu 67% în primele trei luni din 2022 față de perioada similară de anul trecut, notează BBC. 

„Primim de cinci ori mai multe întrebări de la cetățeni ruși, de la începutul războiului”, a declarat, pentru BBC, George Hojeige, director executiv Virtuazone, companie care ajută la deschiderea operațiunilor în Dubai.

Sunt îngrijorați de o criză economică și care urmează. De aceea se mută aici, pentru a-și pune averea la adăpost.

Anterior, Metropolitan Premium Properties, un grup de companii care operează pe piața imobiliară internațională, nota, într-un articol publicitar în ziarul rus Kommersant și preluat de Libertatea, că cererea pentru proprietăți imobiliare din Emiratele Arabe Unite „a crescut de mai multe ori în rândul vorbitorilor de limbă rusă”.  

„Dubaiul, a doua casă” 

La rândul său, agenția imobiliară Betterhomes din Dubai a constatat că achizițiile de proprietăți de către ruși au crescut cu două treimi în primele trei luni ale anului 2022.

Cererea a crescut nu doar pentru achiziții, ci și pentru închirieri pe termen scurt, inclusiv pe segmentul imobiliar de lux. Iar unele companii chiar încearcă să se adapteze pentru a răspunde cât mai rapid acestei cereri tot mai mari. De exemplu, agenția imobiliară Modern Living a angajat mai mulți agenți vorbitori de limba rusă.  

Directorul executiv Thiago Caldas a declarat că primesc numeroase apeluri de la cetățeni ruși care doresc să se mute imediat în Dubai: „Rușii care vin aici nu cumpără doar pentru investiții, ei privesc Dubaiul ca pe o a doua casă”, a spus el.

„Exodul creierelor” 

Multe companii multinaționale și startup-uri rusești își mută, de asemenea, angajații în Emiratele Arabe Unite.  

Fuad Fatullev este cofondatorul WeWay, o companie de tehnologie blockchain care avea birouri în Rusia și în Ucraina. După izbucnirea războiului, el și partenerii săi au mutat sute de angajați în Dubai.

Războiul a avut un impact masiv asupra operațiunilor noastre. Nu am putut continua, a trebuit să mutăm sute de oameni în afara Ucrainei și Rusiei.

El adaugă că au ales să-și mute angajații în Emiratele Arabe Unite, deoarece „oferă un mediu economic și politic sigur pentru a opera liniștit o afacere”.

Fatullev a mai spus că întreprinderile rusești se mută în Emirate, deoarece le este incredibil de dificil să opereze din cauza sancțiunilor. 

Provocarea a fost și mai acută pentru companiile care au de-a face cu clienți și mărci internaționale, deoarece majoritatea firmelor occidentale au rupt legăturile cu întreprinderile din Rusia, a spus el. 

De asemenea, firme globale precum Goldman Sachs, JP Morgan și Google, care și-au închis birourile în Rusia, își mută unii dintre angajați în Dubai. 

„Cu siguranță, ceea ce se întâmplă în acest moment este un exod al creierelor. Mulți oameni pleacă pentru că există o mulțime de restricții în afaceri în acest moment”, explică Fatullev. 

Emiratele, pe lista gri a criminalității financiare 

Creșterea investițiilor rusești vine la doar câteva luni după ce Emiratele Arabe Unite au fost plasate pe o „listă gri” de către Financial Action Task Force (FATF), un organ de supraveghere a criminalității financiare la nivel mondial. Asta înseamnă că țara se confruntă cu o monitorizare sporită a eforturilor sale de a combate spălarea banilor și finanțarea terorismului.

Guvernul Emiratelor Arabe Unite a susținut că a luat măsuri semnificative pentru a reglementa investițiile primite și a declarat că își menține angajamentul să lucreze îndeaproape cu FATF în domenii de îmbunătățire. 

Soluțiile găsite de ruși pentru a face plățile  

Într-o încercare de a-și proteja rezervele, Banca Centrală a Rusiei a adoptat mai multe restricții. De exemplu, rușii nu pot să iasă din țară cu peste 10.000 de dolari cash.  

În lipsă de numerar, mulți cumpărători ruși fac plăți în criptomonede. Unii dintre cumpărători au un intermediar care preia plata în cripto și apoi o transferă în numerar vânzătorului.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram