Război în Ucraina, ziua 82: Atac la Odesa, mine pe plajă, sat dispărut, embargo din Germania și date despre Putin operat

externe

Prima reacţie a Ucrainei după discursul lui Putin: „Războiul corespunde ambiţiilor imperialiste bolnave ale Rusiei”

09 mai 2022, ora 14:14
Distribuie:

Mihail Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean, a avut o primă reacţie la discursul rostit luni, 9 mai, la Moscova, de Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste, de către preşedintele rus Vladimir Putin, care a insistat că NATO nu plănuia să atace Rusia şi că războiul corespunde doar „ambiţiilor imperialiste bolnave” ale acestei ţări, transmite Agerpres.

„Haideţi să repetăm. Ţările NATO nu intenţionau să atace Rusia. Ucraina nu intenţiona să atace Crimeea. Militarii ruşi mor nu apărându-şi patria, ci încercând să ocupe alta. Nu există motive raţionale pentru acest război dincolo de ambiţiile imperialiste bolnave ale Rusiei", a comentat Podoliak, pe contul său de Twitter.

În discursul său de luni din Piaţa Roşie din Moscova, Putin a susţinut că Rusia "a realizat o intervenţie preventivă" în Ucraina pe fondul ameninţărilor venite din partea NATO şi a Occidentului şi a dat asigurări că a fost vorba despre "o măsură necesară", "unica posibilă în această situaţie".

Putin a mai afirmat că, în decembrie 2021, Rusia a chemat Occidentul la "un dialog sincer" şi la " găsirea de soluţii şi înţelegeri rezonabile întru binele comun", dar că "totul a fost în zadar", fiindcă ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice nu au vrut să audă, ceea ce, a apreciat preşedintele rus, "însemna de fapt că aveau cu totul şi cu totul alte planuri". 

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram