Război în Ucraina, ziua 83: Evacuare din Azovstal, atac la Zatoca, aderare la NATO, petrol mai scump și supărarea Rusiei

social

Șeful Spitalului de Psihiatrie din Bălți, pe banca acuzaților. Este acuzat că a estorcat bani de la subalterni

04 mai 2022, ora 10:23
Distribuie:

Șeful Spitalului de Psihiatrie din Bălți a fost trimis pe banca acuzaților. Procurorii au transmis în instanță dosarul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor, directorul IMSP „Spitalul de Psihiatrie Bălți”, folosind intenționat situația de serviciu în scop personal și material, în perioada 2019 - 2021, a impus mai mulți angajați din subordine, contrar voinței acestora, să-i acorde  personal plățile salariale achitate în folosul acestora pentru funcțiile deținute prin cumul, funcții pe care angajații respectivi în realitate nu le-au executat de facto, astfel cauzând instituției medicale vizate supra, daune materiale, în sumă totală de 240 302 de lei.

Prin urmare, în cadrul urmăririi penale, în scopul asigurării acțiunii civile înaintate de partea vătămată Agenția Nord a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, precum și reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, a fost aplicat sechestru pe o pătrime din apartamentul deținut de către directorul instituției medicale vizate.

De asemenea, la demersul procurorilor, directorul IMSP „Spitalul de Psihiatrie Bălți” a fost suspendat provizoriu din funcție.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram