Război în Ucraina, ziua 87: Răniți la Lozova, livrări de armament și costul unei zi de război pentru Rusia

politic

Spînu îi răspunde lui Slusari și acuză scurgeri de informații de la SIS: "Acei oameni trebuie să plece din sistem"

02 mai 2022, ora 21:25
Distribuie:

Unii reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), dar și alte structuri, organizează scurgeri de informații și trebuie demiși. Declarația a fost făcută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul emisiunii "Cutia Neagră" de la TV8.

Comentariul a fost făcut în contextul în care ex-deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, a publicat documente în care se arată că în timpul licitației anulate privind achiziționarea de energie electrică, s-a încercat favorizarea companiei Augusta din Ucraina, deși la participare nu îndeplinea condiția privind 24 de luni de existență. 

"Mesajele domnului Slusari sunt mincinoase. Îl induce în eroare. Cred că știu cine îi dă informații. Am mai multe bănuieli și cred că acei oameni trebuie să plece din sistem, inclusiv din SIS. Cred că o bună parte din ei trebuie să plece din funcție", a menționat Spînu.

Ministrul a precizat că în spatele unor companii care au participat la licitația anulată ar fi persoane care nu ar asigura securitatea energetică a Republicii Moldova.

"Nu a fost niciodată nimeni la niciun pas de a fi declarat câștigător. Cu Augusta nu se va discuta pentru că sunt întrebări legate de securitatea statului. Nu cunosc dacă au sau nu legături cu fostul deputat PDM Andronache. Am o părere din surse publice. Da, am văzut astfel de legături cu Iurii Boiko. În grupul de lucru sunt și reprezentanții SIS-ului și Procuraturii, probabil din acest motiv a fost anulată licitația. Când vorbim de securitate, ziceam de securitatea de livrare. De exemplu: semnăm, dar compania nu poate livra", a explicat Spînu.

Totodată, ministrul a dat asigurări că există discuții cu autoritățile din Ucraina ca "să găsim o alternativă serioasă de livrare a energiei electrice". 

TV8.md reamintește că licitația pentru procurarea energiei electrice, anunțată de compania Energocom la începutul lunii aprilie, a fost anulată. Informația a fost confirmată pentru TV8.md de către directoarea generală adjunctă a Agenției Proprietății Publice (APP), Tatiana Savva.

Astfel, premierul Natalia Gavrilița a anunțat că, printr-o hotărâre a Comisiei pentru Situații Excepționale, s-a decis abilitarea companiei Energocom să negocieze direct cu Centrala de la Cuciurgan achiziționarea energiei electrice, „la cel mai redus preț posibil” pentru încă o lună. Astfel, în urma discuțiilor, a fost convenit un preț de achiziție de 59,5 dolari pentru un MW/h, cu 6 dolari mai mult.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram