Război în Ucraina, ziua 87: Răniți la Lozova, livrări de armament și costul unei zi de război pentru Rusia

externe

/VIDEO/ Imagini apocaliptice în China: cerul, colorat în roşu aprins. Care este explicația oficială

09 mai 2022, ora 22:40
Distribuie:

Imagini apocaliptice surprinse pe cerul Chinei. Deasupra oraşului Zhoushan, un oraş port din apropiere de Shanghai, cerul a avut culoarea roşu aprins, scrie observatornews.

Oamenii au ieşit din case să surprindă momentul şi s-au speriat maxim. Au crezut că a venit Apocalipsa. Imaginile au fost filmate sâmbătă seară, pe 7 mai şi au fost postate pe reţelele de socializare. Locuitorii oraşului susţin că cerul roşu este un semn rău care prevesteşte Apocalipsa şi au pus evenimentul în legătură cu pandemia de Covid-19. 

„Va fi un cutremur în şapte zile, nu este normal să vezi cerul înroşindu-se total” sau „Ziua Judecăţii se apropie”, sunt câteva dintre reacţiile oamenilor.

Meteorologii au încercat să liniştească populaţia şi spun că decorul apocaliptic a fost cauzat de fenomen meteo. 

„A fost ceaţă şi norii s-au format la o altitudine joasă. Acesta este un fenomen cauzat de refracţia luminii”, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului meteorologic din Zhoushan care a ţinut să precizeze că nu este nimic supranatural în acest eveniment şi nu trebuie interpretat altfel decât în termeni ştiinţifici.

O altă explicaţie menită să calmeze oamenii a venit din partea unei companii de pescuit. Directorul adjunct al aceste companii a declarat pentru postul CCTV că bărcile folosite sunt dotate cu reflectoare cu lumină roşie, iar această lumină s-a refrectat din apă şi s-a proiectat pe cer. 

„Luminile roşii au venit de la bărcile noastre de pescuit. Le avem pornite când pescuim. Lumina roşie s-a refractat din apă şi s-a proiectat spre cer, provocând un fenomen asemănător mirajului. Este foarte frecventă în special în jurul zonelor de coastă”, a declarat acesta pentru CCTV.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram