Război în Ucraina, ziua 84: Atac la Odesa, evacuare din Azovstal, negocieri cu Rusia și primul proces pentru crime

social

/VIDEO/ Parlamentul a votat. Proiectul privind Stadionul Republican a fost aprobat

08 mai 2022, ora 22:30
Distribuie:

Ambasada Statelor Unite al Americii are drum liber să cumpere terenul fostului Stadion Republican. În această săptămână, Parlamentul, cu voturile a 55 de deputați PAS, a votat, în lectură  finală, proiectul de ratificare a acordului. Spre nemulțumirea celor  din opoziție, care au cerut excluderea acestuia de pe ordinea de zi, invocând probleme juridice, dar și faptul că nu au fost consultați cetățenii, privind construcția noului sediu al Ambasadei SUA.

Și deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au cerut ca proiectul de ratificare a Acordului privind terenul pentru construcția Ambasadei SUA să fie scos de pe ordinea de zi.

Propunerile opoziției însă nu au întrunit numărul necesar de voturi, iar, în semn de protest, socialiștii și comuniștii au părăsit sala de ședințe. Iar după aceasta, majoritatea parlamentară a examinat proiectul de ratificare, iar ulterior la aprobat. Votul de joi al deputaților PAS dă undă verde Ambasadei Statelor Unite să cumpere terenul fostului Stadion Republican. Lotul ar urma să fie vândut  la prețul de piață, Agenția Proprietăți Publice fiind responsabilă de identificarea unui evaluator. Procedura de vânzare a fost inițiată în februarie 2022, după ani de negocieri. Decizia a fost aprobată de Legislativ, în 2018, atunci când la putere erau democrații. Ulterior, nemulțumiți de faptul că acolo va fi ridicat un nou sediu al Ambasadei Statelor Unite, socialiștii au contestat hotărârea la Curtea Constituțională, care, în iulie 2021, a declarat inadmisibilă sesizarea deputaților PSRM. Stadionul Republican a fost deschis în anul 1952. În 2006, a fost închis, iar un an mai târziu, la indicația fostului premier, Vasile Tarlev, a fost demolat. Atunci, acesta promitea că, în locul stadionului, va fi construită o arenă modernă cu 20 de mii de locuri, o parcare imensă, dar și un hotel, însă lucrările de reconstrucție așa și nu au mai început. Acum, SUA și-a anunțat intenția de a construi în afară de un nou sediul al Ambasadei, un parc la care să aibă acces toți locuitorii Capitalei.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram