Război în Ucraina, ziua 83: Evacuare din Azovstal, atac la Zatoca, aderare la NATO, petrol mai scump și supărarea Rusiei

politic

/VIDEO/ Serebrian, despre discuția cu Krasnoselski: „N-a decurs în tonalități încordate. Am făcut un schimb de opinii”

03 mai 2022, ora 23:20
Distribuie:

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a enumerat, în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8, câteva subiecte care au fost discutate în cadrul întrevederii din 28 aprilie cu pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Potrivit lui Serebrian, problema de securitate din regiune nu a fost singirul subiect abordat. Discuția a avut drept scop restabilirea comunicării între cele două maluri ale Nistrului, susține Serebrian.

„Primul lucru era să restabilim contactul care a fost întrerupt de mai mult timp și în condițiile de insecuritate care sunt în momentul de față, era firesc să relansăm aceste discuții, tocmai pentru a da un semnal și societății de pe ambele maluri ale Nistrului, care privea deja cu stare de alertă, de îngrijorare, care era prea mare”, a declarat Oleg Serebrian.

Potrivit vicepremierului, un moment al discuției a fost vizita OSCE în RM, „care au fost și la Chișinău, și la Tiraspol, misiunea lor fiind tocmai restabilirea acestui dialog direct între Chișinău și Tiraspol într-un moment de tensiune regională. Era nevoie ca acea energie negativă, care se acumulase, să fie descărcată în timpul unei discuții, să vedem unde suntem, ce pretenții are fiecare unul față de celălalt”, a menționat Serebrian.

El a enumerat și principalele teme abordate în cadrul discuției.

„Discuția a fost foarte firească, adică n-a decurs în tonalități încordate, am făcut un schimb de opinii, am trecut și pe alte domenii, firește, pentru că în condițiile actuale, nu puteam evita anumite subiecte care, de regulă, se discută în formatul 1+1 sau grupurilor de lucru: subiectele legate de vamă, de produsele farmaceutice, care sunt în atenția presei de pe ambele maluri ale Nistrului, produsele fitosanitare. Foarte puțin am vorbit despre explozii, pentru că știam deja care este poziția oficială, ea a fost anunțată”, a punctat viceprim-ministrul pentru Reintegrare.

Serebrian a mai precizat că „îngrijorări există pe ambele maluri ale Nistrului” și că n-a simțit în timpul acestei discuții „un aer marțial, o dorință de a soluționa o problemă pe calea forței. Avem convingerea că Tiraspolul nu este interesat în momentul de față ca situația să degradeze”.

S-a stabilit că vor relua dialogul în cadrul grupurilor de lucru, „primele vor fi pe domeniul farmaceutic care este de mare interes pentru ei. Concluzia la care am ajuns este că importă medicamente conform nomenclatorului nostru unic și că noi suntem de acord să extindem în măsură legală, adică să nu contrazicem legislația europeană, incluzând o serie de medicamente acceptate în zona transnistreană. Aceasta este singura soluție”, a zis vicepremierul.

„Chiar toate lucrurile pe care le-am discutat, oricum nu sunt publice”, a adăugat acesta.

În 28 aprilie, în sala de ședințe a primăriei din Varnița, a avut loc întâlnirea între pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, și vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, dar și secretarul general al Consiliului Suprem de Securitate, Dorin Recean, consilier al președintei Maia Sandu.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

/VIDEO/ Carp: Dorin Recean se află chiar acum în discuții cu Vadim Krasnoselski, la Varnița

28 aprilie 2022, 22:04

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram