Război în Ucraina, ziua 83: Evacuare din Azovstal, atac la Zatoca, aderare la NATO, petrol mai scump și supărarea Rusiei

externe

Zelenski: Vom accepta neutralitatea după eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei, inclusiv a Crimeii

Foto: Profimedia
03 mai 2022, ora 16:42
Distribuie:

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a condiţionat neutralitatea cerută ţării sale de către Rusia de eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei, inclusiv a regiunii Donbas (est) şi a peninsulei Crimeea, anexată de Moscova în 2014, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Într-un interviu difuzat luni seara de canalul de televiziune saudit Al Arabiya, Zelenski a afirmat că „ruşii insistă asupra neutralităţii, iar pentru noi cel mai important este eliberarea Donbasului şi a tuturor teritoriilor ocupate temporar, precum şi a peninsulei Crimeea, şi ea ocupată”.

Președintele ucrainean a accentuat că, pentru a accepta neutralitatea cerută de Moscova, sunt necesare „garanţii de securitate pentru ca Ucraina să nu mai fie obiectul unor atacuri similare pe viitor”.

Totodată, el a reiterat că orice decizie în acest sens va fi supusă „unui referendum la care va participa întregul popor”.

Referitor la mersul negocierilor cu Rusia, Zelenski a spus că „negociatorii ruşi nu au capacitatea de a lua decizii, iar ultimul cuvânt îl va avea mereu Putin”, motiv pentru care şi insistă asupra unui dialog direct cu şeful statului rus.

În privinţa suspendării exporturilor din Ucraina, o problemă ce îngrijorează mai multe ţări arabe, dependente în mare măsură de produsele de bază din această ţară europeană, cum ar fi grâul sau floarea soarelui, el a afirmat că asediul impus de navele de război ruseşti porturilor ucrainene „ar putea provoca o criză alimentară” mondială anul acesta.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram