Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al Inspectoratului General al Poliției (IGP) a fost dotat cu echipamente de ultimă generație, în valoare de 165.000 dolari, achiziționate de PNUD, cu suportul Guvernului SUA, în cadrul proiectului „Suport pentru reforma instituțiilor de aplicare a legii în Moldova”.
Prin urmare, secției Examinări substanțe din cadrul CTCEJ i-au fost oferite două spectrometre. Unul dintre acestea, spectrometrul Raman, este portabil și poate fi utilizat nu doar în laborator, dar și în investigațiile care se fac la locul infracțiunii, pentru identificarea diferitor tipuri de substanțe, cum ar fi, de exemplu, droguri și precursori, substanțe explozive, precum și diverse substanțe chimice periculoase.
Astel, experții pot identifica chiar și substanțele care sunt ambalate în sticlă sau plastic, nefiind necesară deschiderea acestuia. Aparatul dispune de o bibliotecă de 30.000 de spectre, care sunt utilizate pentru examinarea probelor în orice formă. Anterior, CTCEJ dispunea de 16.000 de spectre.
Cel de-al doilea spectrometru, FTIR, este staționar și poate examina atât probe de dimensiuni mari, cât și microurme, cum ar fi fibre, lacuri și vopsele, de exemplu de la locul producerii unui accident rutier. Noile echipamente permit examinarea urmelor care au până la 100 microni, pe care nu le poți observa cu ochiul liber.
Pentru a utiliza eficient noile echipamente, angajații secției au beneficiat de instruiri specializate.
Astfel, de la începutul anului, în secției Examinări substanțe din cadrul CTCE au fost întocmite peste 1.000 de rapoarte de expertiză, 90 la sută dintre acestea referindu-se la droguri.
Un alt echipament este o balanță micro-analitică, foarte sensibilă, permite analiza unor cantități infime de substanțe, cu exactitate de până la șase cifre după virgulă. Echipamentele care au fost în dotarea CTCEJ anterior ofereau exactitate de numai trei cifre după virgulă.
Tot cu susținerea PNUD și a Guvernului SUA, a fost achiziționat un calculator ultraperformant pentru Secția Examinări informaționale a CTCEJ. Cu ajutorul acestuia, se face extragerea și analiza rapidă a informațiilor din telefoanele mobile și alte dispozitive. În prezent, procedura durează o oră, iar până la achiziționarea acestui echipament era nevoie de cel puțin 24 de ore.
Începând cu anul 2014, Centrul Tehnico-Criminalistic şi Expertize Judiciare a beneficiat de asistență oferită de Guvernul SUA, prin intermediul PNUD Moldova.
Datorită acestor intervenții, în februarie 2018, instituția a fost acreditată internațional în opt domenii de expertiză: balistică, traseologie, dactiloscopie, grafoscopie, examinarea tehnică a documentelor, portret, examinări a drogurilor și investigații în domeniul informaticii. Laboratoarele criminalistice ale Poliției au fost dotate cu echipamente, soluții software necesare pentru obținerea acreditării.
În anul 2021, CTCEJ a obținut acreditarea internațională pentru domeniul identificarea drogurilor din clasa amfetaminelor prin metoda cromatografie gazoasă.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md