Mai multe persoane sunt bănuite de comiterea unei infracțiuni de escrocherie în proporții deosebit de mari. Acestea sunt angajate în cadrul unei companii exportatoare de cereale și în urma înțelegerii prealabile cu persoane neidentificate, au introdus date denaturate în programul de evidență a rulajului producției agricole. Totul s-a întâmplat în perioada anului 2021.
Infracțiunea a fost documentată pe parcursul lunilor februarie - aprilie 2022, de ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu cei ai Direcției Generale Urmărire Penală.
Datele introduse în sistemul de evidență arătau precum că o persoană juridică, afiliată membrilor grupului, ar fi depozitat cantități impunătoare de semințe de floarea-soarelui și semințe de porumb în valoare totală de 4.400.000 lei la un elevator din sudul țării.
După ce au prezentat informație falsă, precum că la elevator a fost depozitată cantitatea respectivă de cereale, membrii grupului au determinat reprezentanții companiei care exportă cereale, să încheie două contracte de vânzare-cumpărare. Membrii grupului au primit un avans în valoare de 2.200.000 lei.
A fost identificată o discrepanță între suma achitată și cantitatea de cereale existentă în elevator. Prin urmare, reprezentanții companiei exportatoare au refuzat să achite restul sumei, ceea ce i-a determinat pe membrii grupului să înainteze o acțiune civilă în vederea încasării pretinsei datorii.
Pentru a aduna probe, au fost efectuate percheziții la domiciliile figuranților. Au fost identificate și ridicate mijloace bănești în sumă de 67.000 de euro, 25.900 de dolari, 1.200 de lire sterline și 69.500 de lei, telefoane mobile, înscrisuri de ciornă, două arme cu țeavă lisă, două arme cu țeavă ghintuită, 205 cartușe de diferite dimensiuni.
Persoanele riscă închisoare de la 8 la 15 ani.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.