Deputata Marina Tauber care a candidat pentru funcția de primar în municipiul Bălți, din partea Partidului ȘOR, însă a fost scoasă din cursa electorală, anunță că depune dosarul la CEDO privind eliminarea sa din cursa electorală. Anunțul a fost făcut de către aceasta în cadrul unei conferințe de presă susținută împreună cu avocatul său.
„Dragi bălțeni, am decis să organizeze această conferință de presă anume aici la Bălți, deoarece tema centrală vizează viitorul acestui oraș, viitorul acestor cetățeni. Vreau să vă spun că săptămâna trecută am depus cererea la CEDO împreună cu avocatul meu pentru că am fost scoasă din cursa electorală pentru funcția de primar. Ne-au fost furate alegerile....Am făcut asta pentru bălțeni, pentru cei care vin și se adresează zilnic la noi, iar noi facem tot posibilul pentru a le rezolva problemele”, a declarat Marina Tauber.
Avocatul acesteia, Vadim Banaru, a precizat că pe data de 11 mai, dosarul a fost trimis Înaltei Curți, iar tot ce își dorește atât el cât și candidata din partea partidului ȘOR, Marina Tauber „este să i se facă dreptate”.
„Fără să intru în detalii de ordin juridic vreau să vă spun că am sesizat Înalta Curte despre acele abuzuri care au fost comise în raport cu candidata Partidului ȘOR, Marina Tauber, la alegerile locale, iar săptămâna trecută am trimis dosarul, mai exact pe 11 mai. Am invocat încălcarea mai multor drepturi fundamentale, precum dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum și dreptul constituțional de a alege și de a fi ales. Suntem încrezători că toate înscrisurile, documentele și probele anexate vor fi convingătoare pentru magistrații Înaltei Curți”, a declarat Vadim Banaru.
TV8.md reamintește că pe 5 decembrie 2021, la Bălți urma să aibă loc turul doi al alegerilor locale. Cu doar câteva ore, înainte de a fi deschise secțiile de vot, Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că a constatat imposibilitatea desfășurării turului doi al alegerilor de la Bălți, respectiv alegerile au fost suspendate.
Ulterior, Comisia Electorală Centrală a solicitat Judecătoriei Bălți să anuleze înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală pentru Primăria Bălți.
„Se constată folosirea a fondurilor financiare nedeclarate de cel puțin 34 de mii și depășire plafonului maxim stabilit de către CEC cu cel puțin 9 mii de lei”, a declarat Pavel Postică, vicepreședinte CEC.
Mai exact, Tauber a fost acuzată că ar fi cheltuit bani, pe care nu i-a declarat, pentru a-i hrăni pe simpatizanții care au susținut-o în campanie electorală.
În context, membrii CEC au constatat imposibilitatea desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi pentru funcția de primar cu un singur candidat în circumscripția electorală municipală Bălți, în condițiile în care legislația electorală prevede că turul doi al alegerilor se organizează cu doi candidaţi.
Respectiv pe 19 decembrie 2021, la Bălți a avut loc turul doi de scrutin pentru funcția de primar în municipiu, iar candidatul independent, Nicolai Grigorișin a câștigat alegerile și a obținut 7148 de voturi sau aproape 85 % din voturile celor care au exprimat o opțiune.
Pentru Nicolae Chirilciuc de la „Patrioții Moldovei”, celălalt candidat la alegerile locale, au votat 1248 de oameni cu drept de vot sau puțin peste 15%.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md