Război în Ucraina, ziua 221: Mesaj optimist de la Zelenski și cadou promis de Germania. UE: "Rusia e pe cale să piardă"

Sci-Tech&Media

Oamenii ar putea ajunge din nou pe lună: NASA pregătește lansarea unei rachete gigantice

17 august 2022, ora 20:00
Distribuie:

Agenția Spațială Americană va folosi o rachetă gigantică pentru a ajunge pe Lună, scrie BBC. Cunoscută drept Space Launch System (Sistemul de Lansare Spațială - SLS), aceasta este dusă la Centrul Spațial Kennedy din Florida pentru o lansare programată pe 29 august, potrivit Libertatea.

Debutul va fi un zbor fără echipaj, dar misiunile viitoare vor trimite astronauți înapoi pe suprafața Lunii pentru prima oară în ultimii 50 de ani. 

SLS are aproape 100 de metri înălțime și a fost transportat cu un vehicul imens către locul de lansare. 

Acesta este un moment-cheie pentru NASA, care va celebra în decembrie jumătate de secol de la Apollo 17, ultima misiune care a aterizat vreodată pe Lună. 

În Antichitate, la greci, Artemis era zeița Lunii, sora geamănă a lui Apollo, zeul Soarelui. 

Agenția și-a propus să se întoarcă pe Lună prin intermediul programului Artemis, folosind tehnologiile erei moderne. 

Luna, pas intermediar spre Marte 

NASA vede reîntoarcerea pe Lună ca o modalitate de pregătire a astronauților pentru a merge spre Marte, cândva după 2030.

SLS va avea cu 15% mai multă putere decât racheta Saturn V, folosită la misiunile Apollo. Forța adițională va permite vehiculului nu numai să trimită astronauți dincolo de Pământ, dar și echipamente adiționale, astfel încât astronauții să stea cât mai mult timp. 

Capsula echipajului este și ea îmbunătățită. Numită Orion, aceasta este mai capabilă și spațioasă: are 5 metri lățime, fiind cu un metru peste modulele din anii 60-‘70.

„Pentru toți dintre noi care ne uităm la Lună, visând ziua în care umanitatea se va întoarce pe suprafața lunară, oameni buni, suntem aici! Ne vom întoarce. Iar acea călătorie, călătoria noastră, începe cu Artemis 1”, a spus Bill Nelson, administratorul NASA. 

Aselenizare în 2025

Acesta a spus că prima lansare cu echipaj, Artemis 2, va avea loc în 2024. Iar prima aselenizare, Artemis 3, în 2025. 

Dacă misiunea nu va putea decola pe 29 august din cauza vremii, o altă încercare poate fi făcută pe 2 septembrie, iar următoarea, pe 6 septembrie. 

Scopul misiunii este să trimită capsula Orion în jurul Lunii și înapoi, cu amerizare în Oceanul Pacific. 

Un obiectiv major este testarea noului scut termic al capsulei, astfel încât aceasta să reziste reintrării în atmosfera terestră. 

Europa face sistemul de propulsie al capsulei Orion 

Europa este un partener-cheie, aceasta furnizând sistemul de propulsie pentru Orion. Siân Cleaver, managerul pentru sistemul de propulsie, care lucrează la Airbus, spune că mai bine de zece țări europene lucrează la sistem împreună cu ESA, echivalentul european al NASA.

Elon Musk are propria rachetă 

În timp ce NASA dezvoltă SLS, omul de afaceri Elon Musk pregătește o rachetă și mai mare în Texas.

Compania sa spațială SpaceX pregătește racheta Starship, care ar urma să joace un rol în viitoarele misiuni Artemis prin legarea la Orion astfel încât să ducă astronauți pe suprafața Lunii. 

La fel ca SLS, nici Starhip nu și-a făcut zborul de debut. Dar spre deosebire de SLS, Tarship este proiectată să fie reutilizabilă, ceea ce înseamnă că este mult mai ieftin de operat. 

O analiză a Oficiului Inspectorului General, echivalentul Curții de Conturi din SUA, a auditat programele NASA și a descoperit că primele patru zboruri ale SLS vor costa fiecare mai bine de 4 miliarde de dolari, sumă descrisă drept „nesustenabilă”.

Agenția a precizat că schimbări în modul în care NASA contractează industria ar putea duce ulterior costurile în jos semnificativ. 

China intră în horă 

Dar SUA nu sunt singurele care țintesc Luna. În luna iulie NASA a avertizat că China ar putea pretinde teritoriul Lunii și ar putea cere altor țări să oprească explorarea ei, potrivit The Conversation. 

Bill Nelson, administratorul NASA, spunea: „Trebuie să fim foarte îngrijorați că China va ateriza pe Lună și va zice: «Este a noastră de acum și voi trebuie să stați deoparte»”. 

China a negat și a denunțat ceea ce spune că este o „minciună”.

Dar scandalul vine într-un moment în care ambele țări pregătesc misiuni lunare, iar China nu este deloc modestă în aspirațiile sale, conform sursei citate.

În 2019, China a devenit prima țară din lume care a aselenizat o sondă spațială pe partea întunecată a Lunii. În același timp, China și Rusia au anunțat planuri pentru a atinge Polul Sud al Lunii până în 2026. 

Iar o serie de oficiali chinezi au vorbit despre intenția de a construi o bază permanentă, internațională, pe Lună, până în 2027.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

Sci-Tech&Media

/VIDEO/ Momentul în care o navă spațială a deviat un asteroid. NASA: „Acum pământenii pot dormi liniștiți”

27 septembrie 2022, ora 10:42
Distribuie:

Un vehicul spaţial al NASA s-a prăbuşit în mod intenţionat pe suprafaţa unui asteroid, pentru a-i devia traiectoria, în cursul unei misiuni de testare fără precedent, care ar trebui să permită omenirii să înveţe cum să se protejeze de o potenţială ameninţare viitoare, scrie AFP, citat de b1tv.

Am intrat într-o nouă eră, în care avem potenţial capacitatea de a ne proteja de un impact periculos de asteroizi. Vehiculul, mai mic decât o maşină, s-a proiectat cu o viteză de peste 20.000 de kilometri pe oră pe ţinta sa, atinsă la ora programată (23.14 GMT).

Echipele NASA, reunite la centrul de control al misiunii în Maryland, Statele Unite, au explodat de bucurie în momentul ciocnirii.

Cu câteva minute înainte, asteroidul Dimorphos, situat la aproximativ 11 milioane de kilometri de Terra, a crescut treptat în imaginile spectaculoase transmise în direct de navă. S-au putut distinge clar pietricelele de pe suprafaţa sa gri, chiar înainte ca filmarea să se oprească în momentul exploziei.

„Am intrat într-o nouă eră, în care avem potenţial capacitatea de a ne proteja de un impact periculos de asteroizi”, a declarat Lori Glaze, director de ştiinţe planetare la NASA.

Dimorphos are aproximativ 160 de metri în diametru şi nu reprezintă nicio ameninţare pentru planeta noastră.

Este de fapt satelitul unui asteroid mai mare, Didymos, în jurul căruia a efectuat până în prezent o rotaţie completă în 11 ore şi 55 de minute. NASA caută să reducă orbita lui Dimorphos cu 10 minute, adică să îl apropie de Didymos.

Va dura de la câteva zile până la câteva săptămâni înainte ca oamenii de ştiinţă să poată confirma că traiectoria asteroidului a fost într-adevăr modificată.

O vor face cu ajutorul telescoapelor de pe Terra, observând variaţia de strălucire luminoasă atunci când micul asteroid va trece prin faţa asteroidului mai mare.

Dacă obiectivul rămâne modest în comparaţie cu scenariile de dezastru ale filmelor ştiinţifico-fantastice precum Armageddon, această misiune de „apărare planetară”, numită DART (săgeată, în limba engleză), este prima care testează o astfel de tehnică.

Aceasta permite NASA să se antreneze în cazul în care un asteroid ameninţă să lovească Terra într-o zi.
„Cred că acum pământenii pot dormi liniştiţi, aşa cum voi face eu”, a spus Elena Adams, inginer al misiunii.Nava a călătorit zece luni de la decolarea în California.

Pentru a atinge o ţintă atât de mică, vehiculul spaţial s-a îndreptat în zbor autonom în ultimele patru ore, la fel ca o rachetă autoghidată. La trei minute după impact, un satelit de mărimea unei cutii de pantofi, denumit LICIACube şi eliberat cu câteva ore mai devreme de la bordul sondei DART, urma să treacă la 55 de kilometri distanţă de asteroid pentru a fotografia urmările impactului.

Toate aceste acțiuni au fost realizate pentru a înţelege mai bine compoziţia lui Dimorphos, reprezentativ pentru o populaţie de asteroizi destul de comuni, şi deci de a măsura efectului exact pe care această tehnică – numită impact cinetic – îl poate avea asupra lor.

Doar 40% dintre asteroizii ce măsoară peste 140 de metri în diametru – sunt cunoscuți

Aproape 30.000 de asteroizi de toate mărimile au fost catalogaţi în proximitatea Terrei (denumiţi geocrucişători, întrucât orbita lor se intersectează cu cea a Pământului).

În prezent, niciunul dintre aceşti asteroizi cunoscuţi nu ameninţă planeta noastră în următorii 100 de ani. Cu excepţia faptului că nu toţi sunt cunoscuţi încă.

Aproape toţi dintre cei care au diametre de peste 1 kilometru au fost depistaţi deja, afirmă oamenii de ştiinţă. Însă ei spun totodată că, pentru moment, sunt cunoscuţi doar 40% dintre asteroizii ce măsoară peste 140 de metri în diametru – care sunt capabili să distrugă regiuni întregi de pe Terra.

„Cea mai importantă sarcină a noastră este să îi găsim” pe cei care lipsesc, a spus Lindley Johnson, agent de apărare planetară în cadrul NASA. Cu cât sunt detectaţi mai devreme, cu atât experţii vor avea mai mult timp pentru a pune în aplicare un mijloc de a se apăra împotriva lor.

Misiunea DART este un prim pas crucial în această direcţie, potrivit lui Lindley Johnson:
„Aceasta este o perioadă foarte entuziasmantă (…) pentru istoria spaţială, şi chiar pentru istoria umanităţii”.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Un asteroid care a căzut pe Pământ ar fi putut declanșa cel de-Al Treilea Război Mondial

17 martie 2022, 16:03

Un asteroid rar din metal care valorează de 70.000 de ori economia globală, surprins de NASA

29 octombrie 2020, 17:10

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram