Partidele politice din Republica Moldova vor primi 42 de milioane de lei din bugetul de stat. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale.
Comisia Electorală Centrală a stabilit cuantumul lunar al subvențiilor, care urmează să fie alocat partidelor politice, în acest an. Așadar, pentru finanțarea formațiunilor politice, din bugetul de stat se vor cheltui peste 42 de milioane de lei.
Această sumă este mai mare cu aproximativ 8 mln de lei, comparativ cu anul trecut, iar majorarea se datorează creșterii veniturilor care ajung în buget, se menționează în comunicatul emis de CEC.
Deci, în acest an, cea mai mare sumă va fi alocată Partidului Acțiune și Solidaritate. Mai exact, este vorba de peste 555 de mii de lei lunar.
Pe locul doi se plasează Blocul Comuniștilor și a Socialiștilor. Astfel, în urma rezultatului obținut la alegerile parlamentare, PSRM va primi lunar aproximativ 196 de mii de lei, iar PCRM se va alege cu 89 de mii de lei.
De circa 43 de mii de lei va beneficia în fiecare lună, timp de un an, și Partidul Politic "Partidul Nostru", care a făcut parte din Blocul electoral „Renato Usatîi”.
Acesta este urmat de Platforma DA, care a reușit să obțină o subvenție de la stat în sumă de 24 de mii de lei pe lună, în timp ce Partidul Democrat va primi 19 mii de lei.
Totodată, potrivit hotărârii CEC, Partidul Șor nu va primi subvenții în anul 2022 din cauza abaterilor constatate anterior, iar în cazul Partidului Liberal, Partidul Politic ”Noi” și Partidul Oamenilor Muncii, subvenția a fost suspendată pentru o perioadă de șase luni.