Un polițist în vârstă de 23 de ani a murit încercând să salveze viața unui bărbat căzut într-o fântână. Tragedia s-a întâmplat luni, 20 iunie, anunță reprezentanții Inspectoratului General de Poliție, potrivit cărora, bărbatul se afla în afara orelor de serviciu.
Tânărul împreună cu un alt bărbat ar fi încercat să curețe o fântână. După ce primul bărbat în vârstă de 31 de ani ar fi intrat în interior și nu a mai reacționat, polițistul a intrat în fântână, însă nici el nu a mai putut fi salvat.
„Preliminar s-a stabilit că un angajat al IP Strășeni cu vârsta de 23 de ani, aflat în afara orelor de serviciu, fiind la domiciliul său din Codreanca, intenționând să curățe fântâna din curtea casei părintești cu un alt bărbat de 31 de ani, ultimul intrând în fântână la scurt timp nu reacționa, în ajutor pentru a-l salva a intrat în fântână și tânărul de 23 de ani. Din nefericire ambii au decedat”, a declara purtătoarea de cuvânt a IGP, Mariana Didenco.
Cu un mesaj de condoleanțe au venit și colegii polițistului.
„Cu profund regret anunțăm decesul colegului nostru, Dumitru Ursu, în vârstă de doar 23 de ani, ofițer de investigații din cadrul Inspectoratului de Poliție Strășeni, care a decedat, astăzi, după ce ar fi încercat să salveze un bărbat, care a coborât într-o fântână pentru a o curăța. Din numele conducerii și a întregii familii a Inspectoratului General al Poliției, transmitem sincere condoleanțe și compasiune familiei îndurerate”, se arată în mesajul IGP.
Dumitru Ursu și-a început activitatea profesională în anul 2021.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md