Război în Ucraina, ziua 122: Atac masiv cu rachete. Rușii au intrat în Lisiceansk, iar Severodonețkul e complet ocupat

externe

Rusia interzice intrarea în ţară a lui Biden, Blinken, Freeman şi a altor aproape o mie de americani

21 mai 2022, ora 16:40
Distribuie:

Rusia a interzis sâmbătă, 21 mai, intrarea în ţară pentru un număr de 963 de cetăţeni americani, printre care preşedintele SUA Joe Biden şi secretarul de stat Antony Blinken, în replică la sancţiunile impuse de SUA după agresiunea militară a Rusiei contra Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Digi24.

„Acţiunile ostile ale Washingtonului se vor întoarce ca un bumerang împotriva SUA şi vor fi respinse cum se cuvine”, notează Ministerul rus de Externe în anunţul despre interdicţia menţionată.

Decizia Moscovei este doar una simbolică, dar se înscrie în spirala descendentă a relaţiilor ruso-americane, ce s-au degradat continuu chiar şi în perioada premergătoare lansării invaziei ruse asupra Ucrainei.

Rusia a anunţat sâmbătă o măsură similară şi împotriva soţiei premierul canadian Justin Trudeau, Sophie Trudeau, şi a altor 25 de cetăţeni canadieni, ca răspuns la sancţiunile ''antiruseşti'' impuse de Canada.

Guvernul canadian anunţase vineri o nouă rundă de sancţiuni economice împotriva Rusiei şi sancţiuni ce vizează 14 cetăţeni ruşi. Printre aceştia se regăsesc de asemenea actorul american, Morgan Freeman, Elena Timcenko şi Natalia Browning, soţia şi, respectiv, fiica lui Ghenadi Timcenko, unul dintre cei mai bogaţi oligarhi ruşi şi considerat a fi un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram