Război în Ucraina, ziua 223: Val de emigranți ruși și duel pe Twitter. Zelenski anulează decretele lui Putin privind anexările

politic

Republica Moldova are sprijinul Germaniei pentru realizarea agendei europene: Ce a discutat Grosu cu noua ambasadoare

21 septembrie 2022, ora 18:32
Distribuie:

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut miercuri, 21 septembrie, o întrevedere cu ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Margret Maria Uebber, care și-a început recent misiunea în țara noastră. Oficialii au discutat despre problemele cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova, dar și despre situația din regiune.

Spicherul Parlamentului a mulțumit pentru ajutorul oferit de Germania atât în gestionarea fluxului de refugiați, cât și pentru proiectele de dezvoltare a țării noastre. 

„Republica Federală Germană se numără printre cei mai importanți parteneri externi ai Republicii Moldova, iar în ultimul an simțim un suport aparte care ne face mai rezistenți la provocările curente generate de impactul războiului nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei”, a spus șeful Legislativului.

În cadrul întrevederii, au fost abordate și subiecte precum criza alimentară și scenariile pe care le are actuala guvernare pentru achiziționarea și stocarea de gaze naturale și alte resurse energetice. 

Grosu a menționat că Republica Moldova are nevoie de cât mai mulți investitori străini care să investească la noi acasă, creând locuri noi de muncă și generând creștere economică, precum și de expertiză în tot ce ține de eficiența energetică.

Demnitarii au vorbit și despre prioritățile Parlamentului, printre care reforma justiției.

La rândul său, ambasadoarea Margret Maria Uebber a confirmat sprijinul Germaniei pentru schimbările pornite de autoritățile din țara noastră, menite să îmbunătățească viața oamenilor și să contribuie la realizarea agendei europene a Republicii Moldova.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Gavrilița a avut o întrevedere cu ambasadorul Azerbaidjanului: A fost analizată posibilitatea importului de gaze naturale

21 septembrie 2022, 17:09

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

politic

Prima ședință a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană după ce am devenit țară candidată la UE: Subiectele discutate

04 octombrie 2022, ora 18:24
Distribuie:

Comisia guvernamentală pentru integrare europeană s-a întrunit în ședință pentru a evalua gradul de implementare a reformelor și a stabili acțiunile ce urmează a fi realizate în viitorul apropiat. Este prima ședință a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană după ce Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată pentru aderarea la UE.

„Ne aflăm aici pentru a revitaliza formatul comisiei și pentru a aranja procesele ce țin de Guvern, autorități și toți factorii responsabili care participă la negocieri. O serie de acțiuni au fost făcute deja pe platforma prezidențială a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană. Un lucru este cert: de noi depinde viteza cu care ne vom mișca în implementarea tuturor punctelor și atingerea valorilor care ne-au motivat să depunem cererea de integrare europeană”, a declarat Natalia Gavrilița, în debutul ședinței. 

Pe ordinea de zi au fost incluse mai multe subiecte, printre care analiza implementării Planului de acțiuni propus de Comisia Europeană, confirmarea Agendei de asociere pentru 2021-2027, care urmează a fi adoptată în luna decembrie, și crearea a 35 de grupuri de lucru responsabile de ajustarea legislației naționale la cea europeană. 

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a declarat că, în ceea ce privește Planul de acțiuni pentru implementarea celor 9 măsuri propuse de CE, se înregistrează un progres vizibil în punerea în operă a măsurilor. 

„În anumite cazuri se atestă o ușoară întârziere în realizarea acțiunilor, dar cele mai multe dintre ele sunt înfăptuite și doar se așteaptă publicarea acestora în Monitorul Oficial”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Membrii comisiei au vorbit și despre progresul înregistrat de autorități în procesul de creștere a capacității instituțiilor, prin suplinirea cu personal responsabil de planificarea, elaborarea, monitorizarea și evaluarea politicilor publice, astfel încât să corespundă standardelor UE.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Decizie istorică! Consiliul European a acordat Moldovei și Ucrainei statut de candidat pentru aderarea la UE

23 iunie 2022, 21:06

Realizările MAEIE, după un an de mandat. Popescu: „Cea mai istorică e obținerea statutului de candidat la UE”

08 august 2022, 11:08

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram