Maxim Oreşkin este „băiatul de aur” pe care se bazează „Ţarul”, pentru a răspunde la sancţiunile occidentului. Pe 9 mai cel mai așteptat act la Moscova a fost semnarea de către Vladimir Putin în Piața Roșie a unui decret care urmărește să schimbe traiectoria războiului economic cu Occidentul, legând Rusia de China, ocazie cu care a fost promovat un tip puțin cunoscut, de 39 de ani, pe verticala puterii, scrie Mediafax.
Numele lui este Maxim Oreșkin și puțini oameni din străinătate îl cunosc. Nu se află pe lista de aproape 1000 de ruși și beloruși importanți supuși sancțiunilor UE. Doar Londra l-a vizat deja, în calitate de președinte al principalului radiodifuzor de elită din Moscova, Pervîi Kanal (Primul Canal).
Este un economist format în școlile de elită din Moscova, trecut prin diferite bănci de investiții (de la Rosbank-ul rusesc la filiala din Moscova a francezilor de la Credit Agricole ți la Institutul de Stat Vtb), fost ministru al Dezvoltării, la 34 de ani și consilier al președintelui în 2020.
Oreșkin a devenit arhitectul reconversiei strategige rusești. I se cere să reorienteze sistemul de producție și financiar, astfel încât să întoarcă spatele Europei, să învețe să tranzacționeze fără valute occidentale și să împingă țara în brațele Chinei.
Din 9 mai, conform decretului semnat de Putin, Oleșkin este „șeful grupului de lucru interdepartamental” creat pentru a reacționa la sancțiuni și a rescrie regulile comerțului cu țările „ostile”.
El și echipa sa vor trebuie să creeze noi structuri pentru a face acest lucru posibil. În grupul indicat de decret se află Evira Nabiullina, guvernatorul Bănci Rusiei, Anton Siluanov, ministrul Finanțelor și Maxim Reșetnikov, ministrul Dezvoltării. Toată lumea lucrează pentru a-i permite lui Oreșkin să-i explice lui Putin cum funcționează o economie paralelă, fără euro sau dolari.
Rusia aruncată în brațele Chinei
Decretul lui Putin de 9 mai vorbește despre „elaborarea unui plan de formare a infrastructurii de plăți internaționale cu partenerii comerciali și țărilor prietene” și despre „determinarea procedurii de deconectare a elementelor financiare în ruble sau monede naționale”.
El vorbește și despre „mecanismele de compensare care trebuie dezvoltate” mereu cu țări „prietenoase”, cele care la ONU nu au condamnat agresiunea împotriva Ucrainei: China și India în primul rând.
În spatele unei formule atât de vagi se află un proiect precis, dezvoltat deja de Oreșnik: de a crea platforme paralele de „compensare și decontare” în Rusia și China, care ar permite celor două țări să facă comerț cu ruble și yuani. Nici moneda rusă, nici cea chineză nu se bucură de libera circulație a capitalurilor, nefiind ușor de scos din țările lor.
„În următorii doi ani China va fi principala destinație de export și sursă a importurilor rusești”, comentează Alexander Gavuev, de la Institutul Carnegie pentru Pace Internațională.
„Acest lucru va permite Chinei să stabilească yuanul ca mondeă regională a Eurasiei de Nord, chiar înainte ca aceasta să devină complet convenabil pe piața valutară”, mai zice acesta. Astfel, consecințele războiului amenință să ducă la ceea ce Gabuev numește o „balcanizare a sistemului valutar global” în care nici măcar hegemonia euro și a dolarului nu este mai presus de suspiciune.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md