Weekendul înseamnă dorință de relaxare. Unele mai aproape de Chișinău, altele mai îndepărtate, în țară există și colțișoare de natură mai puțin știute, unde odihna nu vine neapărat la pachet cu îmbulzeala orașului.
Echipa TV8.md vă prezintă obiective turistice uimitoare și locații unde putem savura bucate delicioase:
O casă tradițională a fost renovată pe un deal din Goian de o familie care s-a retras în sat.
Locuința a devenit pensiune, unde sunt oferite cazare și mâncare tradițională moldovenească.
Mama cu cei doi fii ai săi au reușit să conserveze un loc celebru pentru cinematografia din Moldova.
Celebrul regizor Emil Loteanu a filmat în curtea casei gospodarilor de atunci o scenă din filmul „Luceafărul”.
Casa adăpostește și o ladă cu zestre, piesă de mobilier care era dăruită miresei la nuntă.
Distanța din Chișinău până la Goian este de 12 kilometri.
Satul Făurești, care se află în apropiere de Chișinău, este cunoscut drept Micul Trebujeni.
Faima și-a căpătat-o grație defileului care seamănă cu cel aflat la Orheiul Vechi.
Făureștiul a fost menționat documentar pentru prima dată în 1436, având denumirea de Oțetești.
Cimitirul din sat are morminte cu monumente cioplite din piatră datate de la sfîrșitul secolului al XVII-lea.
Ichelul este unul dintre cele 8 râuri mari din țară, lungimea căruia depăşeşte 100 km, fiind ultimul din listă.
Stâncile din localitate sunt cunoscute și pentru cele 5 izvoare mari, care îi răcoresc pe vizitatori.
Distanța din Chișinău până la Făurești este de 13 kilometri.
"Foc la Ghete" este un nou produs realizat de TV8.md. Autorii proiectului vă prezintă locurile minunate din Republica Moldova, care trebuie vizitate neapărat.