Război în Ucraina, ziua 126: Schimb de prizonieri și summit NATO cu participarea lui Zelenski. Bloc atacat la Nikolaev

social

/VIDEO/ Kremlinul, furios după restricțiile impuse de Lituania. Zaharova: Răspunsul nu va fi diplomatic

22 iunie 2022, ora 22:05
Distribuie:

Restricțiile impuse de Lituania pentru enclava rusă Kaliningrad a înfuriat Kremlinul. Autoritățile ruse amenință că vor urma consecințe serioase și va avea de suferit populația civilă, în cazul în care țara baltică nu va anula restricțiile asupra tranzitul de mărfuri, vizate de sancțiunile impuse de Uniunea Europeană. Totul se întâmplă după ce, acum câteva zile au intrat în vigoare sancțiunile impuse la importul de oțel și metale feroase din Federația Rusă.

„Rusia va răspunde cu siguranță acestor acțiuni ostile. Măsurile relevante sunt discutate de mai multe agenții și vor fi adoptate în curând. Consecințele lor vor avea un impact negativ asupra populației din Lituania”, a declarat secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikoai Patrușev.

Nikoai Patrușev, considerat un apropiat al lui Putin a făcut aceste declarații ieri, în cadrul unei vizite la Kaliningrad, după ce, din weeekendul trecut, Lituania a impus interdicții pentru transportul de mărfuri dinspre enclava rusă. Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe a explicat în ce mod ar putea riposta Moscova.

„Una dintre principalele întrebări a fost dacă răspunsul va fi unul exclusiv diplomatic. Răspunsul nu va fi diplomatic, ci practic”, a menționat purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

De cealaltă parte, prim-ministra Lituaniei susține că nu este vorba despre niciun fel de blocadă impusă de Vilnius. Situația s-a creat după ce, acum 5 zile au intrat în vigoare sancțiunile impuse de Uniunea Europeană asupra comerțului cu oțel și metale feroase din Rusia, a declarat oficialul de la Vilnius.

Potrivit guvernatorului regiunii Kaliningrad, aproximativ 50% din mărfurile transportate pe cale ferată între Kaliningrad și alte regiuni rusești, inclusiv cărbunele, metalele, materialele de construcții vor intra sub incidența embargoului UE. Măsura i-a înfuriat oficialii de la Kremlin care, în semn de protest l-au convocat pe ambasadorul UE în Rusia ca să-l informeze că vor urma represalii dacă restricțiile nu vor fi ridicate imediat.

Amenințările venite de la Moscova îi îngrijorează pe unii lituanieni care locuiesc în apropiere la granița cu Kaliningrad. Într-un reportaj filmat de jurnaliștii de la Reuters, oamenii spun că își pun speranțele în NATO care să-i apere în cazul unor escaladări.

„Nimic rău nu se va întâmpla pentru că Lituania este în NATO și în Uniunea Europeană. Nu cred că ne vor ataca agresiv”, a vorbit un locuitor din Kaliningrad.

Iar localnicii din Kaliningrad se plâng că viața lor devine foarte grea și nu mai văd rostul să rămână în regiune.

„Trebuie, încetișor, să ne adunăm lucrurile și să plecăm de aici pentru că nu putem nici să intrăm, nici să ieșim”, a mai adăugat un localnic din Kaliningrad.

Regiunea rusă se întinde pe 15 mii de kilometri pătrați și se află la Marea Baltică. Ea se învecinează cu Lituania la nord și est și Polonia la sud, și se află la aproximativ 1.300 km de Moscova. Kaliningrad este sediul flotei baltice a Rusiei și găzduiește unele dintre cele mai puternice arme ale sale, inclusiv rachete hipersonice. 

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram