Război în Ucraina, ziua 394: Moscova acuză Chișinăul, iar Zelenski crede în victorie. Medvedev: „Kievul deschide cutia Pandorei”

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 211: Sancțiuni și arestări. Zelenski are 5 condiții pentru pace, iar Putin și-a încălcat o promisiune

22 septembrie 2022, ora 20:11

​Președintele Volodimir Zelenski a cerut ca un tribunal special al Națiunilor Unite să impună Rusiei „o pedeapsă dreaptă” pentru invazia din Ucraina, inclusiv sancțiuni financiare și privarea Moscovei de dreptul de veto în Consiliul de Securitate și a anunțat 5 condiții pentru pace, care nu pot fi negociate. Cu câteva ore înainte, președintele Vladimir Putin ordonase prima mobilizare în timp de război a Rusiei de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

UPDATE Armata rusă este divizată cu privire la modul de contracarare a ofensivei ucrainene, care înregistrează progrese neașteptate pe câmpul de luptă, spun mai multe surse apropiate de serviciile de informații americane. Moscova se află în defensivă atât în est, cât și în sud, scrie CNN.

UPDATE Comandantul armatei lituaniene, Valdemaras Rupshis, crede că amenințările nucleare ale președintelui rus Vladimir Putin ar trebui luate în serios, pentru că au existat deja situații în care avertismentele sale au fost urmate de acțiuni, potrivit publicației locale LRT.

UPDATE Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat, joi, că schimbul de prizonieri între Rusia şi Ucraina, mediat de Ankara şi implicând aproape 300 de combatanţi, reprezintă un pas important spre încheierea războiului.

UPDATE Australia și Noua Zeelandă au condamnat escaladarea războiului din Ucraina de către președintele rus Vladimir Putin, spunând că amenințările sale de a folosi arme nucleare pentru a apăra Rusia sunt „de neconceput” și au arătat că justificarea sa pentru război este falsă.

UPDATE Decizia unor regiuni ale Ucrainei de a organiza un referendum privind aderarea la Federația Rusă este un răspuns la declarațiile președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care i-a sfătuit pe toți cei care se simt ruși să plece în Rusia, a declarat, joi, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, luând cuvântul la reuniunea ministerială a Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina, potrivit Rador.

UPDATE Mariana Mamonova, unul dintre medicii de la uzina Azvostal din Mariupol, se numără printre ucrainenii eliberați de ruși joi, 22 septembrie. Femeia este însărcinată în a opta lună.

UPDATE O serie de boli care împiedică un cetățean să fie recunoscut ca apt pentru serviciul militar ar trebui excluse din criteriile medicale, a cerut senatoarea de Crimeea, Olga Kovitidi. Ea a menționat platfus și scolioza printre afecțiunile pe care le vrea eliminate, relatează publicația independentă Kommersant.

UPDATE Rusia va organiza exerciții militare în Kazahstan în perioada 26 septembrie – 8 octombrie, a anunțat joi Ministerul kazah al Apărării, spunând publicului să nu fie surprins de sosirea trupelor și vehiculelor militare străine. 

UPDATE Oficialii instalați de Kremlin în regiunile ucrainene controlate Moscova au promis joi că vor merge mai departe cu scrutinul din această săptămână privind anexarea de către Rusia, anunță AFP. 

UPDATE Președintele Comisiei Dumei de Stat pentru investigarea faptelor de imixtiune a statelor străine în afacerile interne ale Rusiei, Vasili Piskariov, a anunțat înregistrarea unor răspândiri de informații false despre mobilizarea parțială și referendumurile din republicile Donbas.

UPDATE Costul provocat Ucrainei de invazia rusă începută pe 24 februarie este estimat până în prezent la circa o mie de miliarde de dolari, a declarat joi la Berlin un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.

UPDATE Adjunctul ministrului rus de Finanţe, Alexei Moiseev, a declarat joi că oficialii guvernamentali au pus la punct o listă de bănci străine care pot să îşi vândă activele din Rusia numai cu aprobarea preşedintelui Vladimir Putin, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

UPDATE Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat joi, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate privind Ucraina, că discuțiile despre un conflict nuclear sunt „total inacceptabile” și a avertizat efectiv că așa-numitele referendumuri în zonele aflate sub controlul Rusiei ar fi o anexare.

UPDATE Ambasada Rusiei la Roma a publicat joi, pe Twitter, fotografii cu principalii lideri italieni cu preşedintele Vladimir Putin, o postare cel puţin perfidă cu trei zile înainte de alegerile legislative, scrie AFP.

UPDATE Familiiile soldaților decedati chemați în serviciu în cadrul mobilizării parțiale decretate de președintele Vladimir Putin vor primi câte trei milioane de ruble (n.r. în jur de 50.000 de euro), conform decretului primarului Moscovei, Serghei Sobîanin, citat de ziarul rusesc Pravda.

UPDATE Compania aeriană rusă Aeroflot a anunţat, joi, că intenționează să returneze bani bărbaților ce au fost mobilizați și care au achiziționat bilete înainte de 21 septembrie 2022. De asemenea, vor putea primi banii înapoi pe bilete și membrii familiilor care urmau să călătorească împreună cu persoanele mobilizate, informează Interfax.ru.

UPDATE Ucraina va putea creşte exporturile de energie electrică către Uniunea Europeană cu 50 MW pe timp de noapte, a anunţat compania Ukrenergo. Astfel, acum producătorii ucraineni de energie electrică pot exporta 300 MW în România şi Slovacia în 24 de ore. 

UPDATE Plafonarea prețului petrolului, restricții la exporturile de înaltă tehnologie și mai multe liste negre sunt printre noile sancțiuni pe care UE le pregătește în urma discursul lui Putin de miercuri, anunță Reuters citând surse diplomatice.

UPDATE Moscova informează că 10.000 de voluntari, dintre cei 300.000 vizaţi iniţial, s-au înscris în 24 de ore de la anunţarea mobilizării.

UPDATE Mobilizarea parțială, care a fost decisă de președintele rus, Vladimir Putin, "va ajuta la rezolvarea sarcinilor operațiunii militare speciale", deoarece împotriva soldaţilor ruşi "luptă şi forțele NATO", a declarat, joi, președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, pe canalul său Telegram.

UPDATE Germania este pregătită să primescă dezertori din armata rusă ”ameninţaţi de o reprimare gravă”, anunţă ministrul german de Interne Nancy Faeser într-un interviu acordat ediţiei de duminică a ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), publicat joi, la o zi după ce Vladimir Putin a anunţat mobilizarea rezerviştilor pentru a lupta în Ucraina, relatează AFP, scrie News.ro.

UPDATE Într-o lună sau două, lumea poate intra într-un conflict de o amploare nemaivăzută după Al Doilea Război Mondial, a spus președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, într-un interviu pentru televiziunea națională, înainte ca Vladimir Putin să decreteze mobilizarea în Federația Rusă. Conflictul din Ucraina ”se apropie de un mare război”, a spus Vucic. ”Cred că, de la faza unei operațiuni militare speciale, ne apropiem de un mare război, iar acum întrebarea este care vor fi granițele acestui război și dacă după un anumit interval, poate o lună sau două, vom ajunge la un conflict major, așa cum lumea nu a mai văzut după Al Doilea Război Mondial”, a spus Vucic. ”Cred că în următoarea perioadă vom vedea noi complicații în relațiile dintre Vest și Rusia, dar și în relațiile dintre Vest și China”, a mai spus președintele Serbiei, notează Cotidianul.

UPDATE ''Va trebui să avem o poziţie comună la nivelul UE'' asupra chestiunii ce priveşte cererile, dat fiind că ar putea urma un mare număr de cereri de intrare dinspre Rusia, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

UPDATE Franța nu este în stare de război cu Rusia, în ciuda sprijinului pe care îl acordă Ucrainei, și va continua să mențină un dialog cu Moscova, a declarat, joi, președintele francez, Emmanuel Macron, într-un interviu pentru postul de televiziune BFMTV, pe care l-a acordat în avion.

UPDATE Rusia şi-a dat acordul pentru numirea lui Lynne Tracy ca nou ambasador al SUA la Moscova, a declarat, joi, jurnaliştilor, adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov.

UPDATE Centrele de înrolare din orașele Lomonosov, Gai și Nijnî Novgorod și clădirea administrației din Togliatti au fost incendiate, după anunțul președintelui Vladimir Putin privind mobilizarea partială, relatează Media Zona și Novaia Gazeta.

UPDATE Azerbaidjanul face tot ce-i stă în putinţă să furnizeze gaze României, dar sunt cel puţin 10 ţări europene care cer gaze acum statului caspic, a afirmat Parviz Shahbazov, ministrul azer al Energiei.

UPDATE Biletele de pe piața neagră pentru zborurile de la Moscova la Belgrad au ajuns să coste aproape 9.000 de euro, susține președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, potrivit Euronews, AFP și Reuters. Vucic a făcut această declarație după ce mobilizarea rezerviștilor din Rusia, pentru a lupta în războiul din Ucraina, a stârnit o avalanșă de cereri pe site-urile companiilor aeriene.

UPDATE Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, i-a transmis joi omologului său chinez Wang Yi o solicitare din partea Uniunii Europene ca Beijingul să-şi utilizeze influenţa pe lângă Rusia pentru a opri războiul în Ucraina.

UPDATE Fostul premier italian Giuseppe Conte, liderul Mişcării Cinci Stele (M5S), a reafirmat joi că se opune furnizării de armament suplimentar Ucrainei, criticând abordarea Statelor Unite şi Marii Britanii şi cerând negocieri de pace pentru încheierea războiului cu Rusia.

UPDATE Adjunctul ministrului rus de Finanţe, Alexei Moiseev, a declarat că oficialii au pus la punct o listă de bănci străine care pot să îşi vândă activele din Rusia numai cu aprobarea lui Vladimir Putin.

UPDATE Articolul 7, paragraful ascuns din ordinul de mobilizare semnat de președintele Vladimir Putin, permite Ministerului rus al Apărării să recruteze un milion de persoane pentru armată, a declarat pentru ediția europeană a publicației ruse independente Novaia Gazeta o sursă din cadrul administrației de la Kremlin.

UPDATE Ucraina trebuie să fructifice acest spațiu de timp până la introducerea noilor forțe ruse, prin dezvoltarea axelor de contraofensivă mai ales în zona Donbasului, a declarat generalul român Virgil Bălăceanu la B1 TV.

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski i-a numit „supereroi” pe comandanții ucraineni de rang înalt, inclusiv pe cei care au condus apărarea tenace a Mariupolului, care au fost eliberați de Rusia în cadrul unui schimb neașteptat de prizonieri care a implicat aproape 300 de persoane, inclusiv străini.

UPDATE Procurorul general al Ucrainei, Andriy Kostin, a precizat că mărturia deputatului Viktor Medvedchuk, suspectat de trădare, a fost documentată, iar acesta a fost transferat dintr-o închisoare ucraineană într-o „închisoare mai mare”. „În schimbul vieții și libertății apărătorilor noștri, Ucraina l-a predat pe Medvedchuk. Ancheta preliminară împotriva lui a fost finalizată. Mărturia lui Medvedchuk este documentată. Nu eliberăm pe nimeni, ci îl transferăm din închisoarea ucraineană într-o închisoare mare numită Rusia”, a spus Andriy Kostin.

UPDATE Miniştrii de Externe din G7 condamnă ”escaladarea” Rusiei în războiul din Ucraina şi anunţă, într-un comunicat publicat joi, că urmează să impună ”noi sancţiuni” în urma anunţării unei mobilizări parţiale ruseşti, relatează AFP.

UPDATE Revoltă în Daghestan. Mai mulți protestatari au blocat un traseu federal, nemulțumiți fiind de mobilizarea decretată de președintele rus Vladimir Putin.

UPDATE Referendumurile din regiunile ucrainene ocupate de ruși au devenit motiv de atacuri teroriste. Ivan Fedorov, primarul din Melitopol (Zaporojie) spune că pregătesc astfel de scenarii care să pară făcute de ucraineni.

UPDATE Marea Britanie se îndoieşte de capacitatea Rusiei de a implementa mobilizarea parţială ordonată a 300.000 de rezervişti pentru războiul împotriva Ucrainei, informează joi DPA, relatează Agerpres.

UPDATE Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a afirmat joi că referendumurile în „republicile” din Donbas vor avea loc, fără cale de întoarcere.

UPDATE Rusia a recunoscut schimbul de prizonieri desfăşurat, miercuri, cu Ucraina, în timpul căruia Moscova a recuperat 55 de invadatori. Pe de altă parte, comunicatul Ministerului rus al Apărării nu menţionează nimic despre fostul deputat ucrainean Viktor Medveciuk, pe care Ucraina l-a predat Rusiei în schimbul a peste 200 de militari ucraineni.

UPDATE Căutările pe Google pentru „cum să-ți rupi o mâna acasă” au explodat în Rusia, după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială.

UPDATE Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) trage un semnal de alarmă într-un raport publicat joi cu privire la intensificarea represiunii în Rusia după invazia în Ucraina, cu scopul de a-i face pe opozanţi să tacă sau să fugă din ţară.

UPDATE Preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, a anulat o întâlnire programată cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la New York, după ce miniştrii de externe din EU au căzut de acord să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei, a declarat marţi un oficial guvernamental.

UPDATE Mobilizările militare parțiale din Rusia au început în dimineața zilei de 22 septembrie. Sute de bărbați au fost petrecuți de familii către autocarele care îi vor duce direct pe front. Imaginile surprinse și postate pe canalele de Telegram surprind oameni nedumeriți și speriați de ceea ce urmează să se întâmple. Acești oameni, deja mâine ar putea deveni carne pentru tunurile ucrainenilor. Într-o autogară din Iakutia au fost surprinse mai multe autobuze, iar în preajma lor soțiile și rudele rezerviștilor în lacrimi își iau rămas bun de la aceștia.

UPDATE Președintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, i-a chemat pe deputaţi să ia parte la războiul din Ucraina în urma ordinului de mobilizare parţială semnat de Vladimir Putin.

UPDATE Rusia are agenţi în sectorul de apărare al Ucrainei care transmit informaţii Moscovei şi permit Rusiei să anticipeze mişcările ucrainene pe câmpul de luptă, a declarat joi reprezentantul preşedintelui Volodimir Zelenski în parlamentul ucrainean, citat de Reuters.

UPDATE Zece străini care au luptat în Ucraina și au fost capturați de ruși au fost eliberați miercuri seara, alături de 205 militari ucraineni, într-un schimb de prizonieri unic până acum. Cinci dintre acești străini sunt britanici, scrie The Sun, și ei au ajuns în Arabia Saudită, de unde se vor întoarce apoi acasă.

UPDATE Rușii mobilizați în temeiul ordinului de mobilizare parțială al președintelui Vladimir Putin pot solicita băncii sau organizației de finanțare amânarea plăților sau recalcularea acestora pentru toate tipurile de împrumuturi, inclusiv ipoteci, pe perioada mobilizării, a transmis Banca Centrală a Rusiei, într-un comunicat.

UPDATE Oficialii pro-ruși din regiunile ocupate de armata lui Putin în Ucraina cer ca trupele ucrainene să părăsească imediat pozițiile.  În caz contrar, după desfăşurarea referendumului de alipire la Rusia vor fi considerate drept „ocupante”, relatează mediile de stat ruse, între care şi cotidianul Kommersant.

UPDATE Fostul președinte și prim-ministru rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, amenință Europa și SUA cu atacuri cu rachete hipersonice. Cunoscut pentru declarațiile sale războinice, el a spus că Moscova este gata să apere teritoriile care vor fi incluse în Rusia în urma așa-numitelor referendumuri, inclusiv cu arme nucleare strategice, relatează The Guardian.

UPDATE Mai multe explozii puternice au avut loc miercuri dimineaţă în oraşul Harkov din nord-estul Ucrainei. În timp ce sirenele de raid aerian răsunau, echipa CNN de la faţa locului a auzit 6-7 „explozii mari”. Exploziile au avut loc în jurul orei locale 1:52 a.m. Rachetele au lovit clădiri rezidenţiale cu mai multe etaje în districtul Kholodnogorsk din Harkov, a declarat primarul din Harkov, Ihor Terekhov, într-o postare pe Telegram.

UPDATE Cinci comandanți ai Regimentului Azov au fost eliberați din captivitate, după ce se predaseră la uzina Azovstal din Mariupol, după luni de lupte în care rușii n-au putut să o cucerească. Toți cinci au fost duși direct în Turcia, unde vor rămâne până la terminarea războiului, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Libertatea.

UPDATE Comandantul-șef al Forțelor Armate Ucrainene a spus că armata ucraineană va distruge pe toți cei care vin pe pământul Ucrainei, voluntar sau ca urmare a mobilizării. Acest lucru a fost raportat pe canalul oficial de Telegram al lui Valeri Zalujni. „Ofensiva pe scară largă a inamicului nu ne-a speriat. Mai mult, ne-am unit și am înfruntat dușmanul cu demnitate”, a spus comandantul-șef al Armatei Ucrainei despre mobilizarea în Rusia.

UPDATE Pe 8 martie, de Ziua Internațională a Femeii, președintele rus Vladimir Putin le-a promis solemn femeilor din Rusia , că nu va mobiliza rezerviști suplimentari. Acum, după câteva luni, Putin și-a înghițit promisiunile și a ordonat mobilizarea parțială.

UPDATE Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat la o reuniune a partidului său de guvernământ, Fidesz, că sancţiunile împotriva Rusiei impuse de Uniunea Europeană ar trebui să fie eliminate, potrivit ziarului proguvernamental Magyar Nemzet.

UPDATE Şeful Administraţiei Militare Regionale Lugansk, Serhi Haidai, susţine că ocupanții ruşi din regiune nu desfășoară o mobilizare parțială, ci una generală. "În ceea ce privește mobilizarea parțială, aceasta nu este deloc parțială. Este o mobilizare generală, totală. Sunt luaţi toţi, nu mai există nici măcar comisii medicale, au ridicat deja şi pragul de vârstă" - a explicat Haidai. Pe de altă parte, potrivit guvernatorului, moralul invadatorilor este la pământ, scrie Rador.

UPDATE În conferinţa sa de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze posibilitatea închiderii frontierelor pentru a împiedica cetăţenii să se sustragă apelului după informaţii despre o creştere a vânzării de bilete doar dus în afara Rusiei.

UPDATE Forţele ucrainene anunță că au lichidat 400 de militari ruși în ultimele 24 de ore, astfel că numărul invadatorilor ucişi pe front, de la începutul războiului, a ajuns la 55.510 - potrivit unui raport publicat, joi, de Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei. "Avioanele noastre au efectuat 21 de lovituri împotriva inamicului din cer, iar pușcașii marini au distrus un elicopter Mi-24 inamic de la sol în apropiere de Kostromka. Unitățile noastre de alertă au detectat și distrus două drone de spionaj Orlan-10, în timp ce inamicul încerca să efectueze o recunoaștere aeriană", transmite Comandamentul Operațional Sud al Ucrainei.

UPDATE Serghei Şoigu a anunțat că Ucraina a înregistrat 61.000 de morți în rândul armatei şi 49.000 de răniți, relatează Rador. Până pe 21 septembrie, Mediazona și BBC, pe baza datelor obținute din surse deschise, au confirmat moartea a 66 de mii de soldați ruși. Ministerul britanic al Apărării a estimat la începutul lunii septembrie pierderile Rusiei la 80.000 de persoane, dintre care 25.000 au fost ucise. De asemenea, Pentagonul a susținut în august că Rusia a pierdut 80.000 de soldați, morți și răniți. Potrivit Forțelor Armate ale Ucrainei, numărul morților din armata rusă depășește 54.000.

UPDATE România pare decisă să devină prima țară europeană care să cumpere sistemul israelian antirachetă Iron Dome. Ministrul român al Apărării, Vasile Dâncu, a refuzat să prezinte detalii referitoare la acest subiect, dar a recunoscut că România intenționează să achiziționeze sisteme radar și drone din Israel, informează publicația Haaretz.

UPDATE Informațiile că s-au format cozi la granița Rusiei și există o cerere mare de bilete de avion către alte țări este mult exagerată, a declarat secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov.

UPDATE Cozi uriașe de mașini s-au format la aproape toate vămile terestre ale Federației Ruse. Tot mai mulți cetățeni ruși vor să părăsească țara, la o zi după decretarea, de către Vladimir Putin, a mobilizării parțiale. La frontiera Rusiei cu Finlanda, vameșii finlandezi au raportat un „număr excepțional” de ruși care au trecut granița în Finlanda în cursul nopții trecute, informează The Moscow Times.

UPDATE Președintele Administrației Militare Regionale Harkov, Oleh Sinehubov, a raportat că trupele ruse continuă să bombardeze regiunea, relatează Rador.În cursul zilei de miercuri, în orașul Kupiansk, au fost raportaţi cinci răniți.

UPDATE China a cerut un "armistiţiu prin dialog" în Ucraina, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o mobilizare militară parţială, transmite AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE Yana Toom, membru al Comisiei de Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri interne a Parlamentului European (LIBE), a declarat miercuri, referitor la faptul că sunt ţări UE care susţin refuzarea de vize pentru cetăţenii ruşi, că "dacă încui oamenii într-un stat, să scapi de Putin, nu va funcţiona", anunță Agerpres.

UPDATE Pacea mondială este pusă "în pericol" de deciziile preşedintelui rus Vladimir Putin de a mobiliza rezerviştii şi de ameninţările sale de a folosi arme nucleare, a avertizat miercuri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, relatează AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE „Mai mult îngrășământ pentru pământul nostru", a declarat Ksenia Borodenko, un manager de vânzări în vârstă de 33 de ani, pentru Al Jazeera în centrul Kievului, la câteva ore după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri dimineață că intenționează să mobilizeze mai multe trupe.

UPDATE Regatul Unit va continua să ofere ajutor militar Ucrainei până la victoria sa împotriva Rusiei, a promis miercuri seară noul premier britanic, Liz Truss, în faţa Adunării Generale a ONU. „În acest moment critic al conflictului, promit că vom menţine sau vom spori sprijinul nostru militar pentru Ucraina atât timp cât va fi necesar (...) Nu vom fi liniştiţi până când Ucraina nu va triumfa”, a dat asigurări Liz Truss de la tribuna Națiunilor Unite, conform Agerpres.

UPDATE Grupul independent de monitorizare a protestelor OVD-Info a declarat că, potrivit informațiilor pe care le-a cules din 38 de orașe rusești, peste 1.311 persoane au fost reținute până seara târziu. Grupul a precizat că 502 persoane au fost reținute în Moscova și 524 în Sankt Petersburg, al doilea cel mai populat oraș din Rusia. Mitingurile nesancționate sunt ilegale în conformitate cu legile anti-protest din Rusia, potrivit Newsweek.

UPDATE Coreea de Nord a negat că a furnizat arme Rusiei. Informația a fost publicată de presa de stat, la câteva săptămâni după ce Statele Unite au declarat că Moscova se îndreaptă spre Phenian pentru a-şi reface stocurile de armament și muniție epuizate de invazia din Ucraina.

UPDATE Guvernatorul regiunii ucrainene Dnepropetrovsk, Valentin Reznicenko, a declarat că o persoană a murit și alte două au fost rănite, în urma atacului lansat de ruşi asupra regiunii în seara de 21 septembrie.

UPDATE Analiștii militari consultați de „Adevărul” consideră că, pe fondul contraofensivei de succes a Kievului, decretarea mobilizării parțiale de către Moscova vine cu cea mai complicată perioadă a războiului din Ucraina.

UPDATE Statele membre ale Uniunii Europene Letonia, Lituania și Estonia, care se învecinează cu Rusia, nu vor oferi refugiu niciunui cetăţean rus care vrea să părăsească ţara după anunţul privind mobilizarea trupelor, au declarat, miercuri, miniștrii din cele trei state, potrivit Rador.

UPDATE Anunțul preşedintelui rus, Vladimir Putin, privind decretarea mobilizării parțiale în Federaţia Rusă nu va afecta în mod semnificativ cursul războiului declanşat de Moscova împotriva Ucrainei, însă va cauza probleme în interiorul Rusiei – consideră expertul militar ucrainean Vladislav Selezniov, Într-un comentariu pentru agenţia RBC, citată de Rador. “Cum poate afecta (mobilizarea parțială – n.r.) cursul războiului? Doar în sensul că, acum, acest lucru împinge Rusia spre probleme în interiorul ţării. Fiindcă toți rușii care au vrut să participe la ostilități sunt deja pe câmpul de luptă, pe teritoriul Ucrainei”, explică Selezniov.

UPDATE Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut miercuri, la Adunarea Generală ONU, retragerea trupelor ruse din Transnistria și distrugerea munițiilor din depozitul de la Cobasna, „care reprezintă o amenințare la adresa securității și a mediului întregii regiuni”. Ea a amintit că Moldova, o țară cu aproape trei milioane de locuitori, a fost tranzitată de peste jumătate de milion de refugiați care au fugit de războiul din Ucraina.

UPDATE Bulgaria s-a apropiat, miercuri, de achiziţia unui al doilea lot de 8 avioane de luptă F-16 şi a echipamentelor aferente, din Statele Unite, într-un acord în valoare de 1,3 miliarde de dolari, a declarat ministrul interimar al Apărării, Dimitar Stoianov.

UPDATE Ucraina a anunţat miercuri schimbul cu Rusia a 215 militari, printre care şefi ai apărării de la combinatul siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, simbol al rezistenţei la invazia rusă, scrie AFP, citată de Agerpres.

UPDATE Un rus arestat la manifestațiile anti-război a primit la secția de poliție un ordin de încorporare în armată. Soția bărbatului a declarat pentru publicația rusă independentă Mediazona că acesta fusese arestat ridicat de polițiști miercuri, la un miting din Moscova împotriva mobilizării decretate de Vladimir Putin. Mii de manifestanți împotriva războiului și a mobilizării parțiale în armată anunțate de autorități au ieșit miercuri în stradă întreaga Rusie, înclusiv în capitala țării, pentru a-și arăta nemulțumirea.

UPDATE Șef al Statului Major General al Armatei Române, Daniel Petrescu, se află într-o vizită oficială la Chișinău, unde se desfășoară exercițiul „Scutul de Foc 2022”. În acest context, generalul român s-a întâlnit cu ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, și cu comandantul Armatei Naționale, Eduard Ohladciuc.

UPDATE Turcia a condamnat miercuri referendumurile de anexare "ilegitime" ale Rusiei în patru regiuni aflate sub controlul său în Ucraina, scrie AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE Arma Kalaşnikov AK-12, folosită de ruși în Ucraina, a fost mofifcată pentru a accelera tragerea şi pentru a oferi soldaţilor mai mult control asupra modurilor de tragere.

UPDATE Secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev, a fugit în China pentru a negocia cu autoritățile chineze înlăturarea lui Putin de la președinție, spune expertul militar ucrainean Oleg Jdanov.

UPDATE Potrivit Federației Oamenilor de Știință din SUA, Rusia are un arsenal total de 5.977 de focoase nucleare, acesta fiind cel mai mare arsenal nuclear din lume. Spre comparație, SUA au 5.428 de focoase nucleare, în timp ce Franța are 290, iar Marea Britanie are 225. Experții consideră că aproximativ 90% din totalul mondial al focoaselor nucleare sunt deținute de Rusia și Statele Unite.

UPDATE Anunțul preşedintelui rus, Vladimir Putin, privind decretarea mobilizării parțiale în Federaţia Rusă nu va afecta în mod semnificativ cursul războiului declanşat de Moscova împotriva Ucrainei, însă va cauza probleme în interiorul Rusiei - consideră expertul militar ucrainean Vladislav Selezniov, Într-un comentariu pentru agenţia RBC, citată de Rador.

UPDATE Rubla şi-a revenit de la minimele de două luni, iar acțiunile ruseşti şi-au redus pierderile, miercuri, după căderile declanșate de decizia preşedintelui Vladimir Putin de a ordona prima mobilizare militară a Rusiei după cel de-al Doilea Război Mondial, transmite Reuters.

UPDATE Liderii europeni ai diplomației au convenit miercuri să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei care se vor concretiza în cel mai scurt timp, a anunţat şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell, citat de EFE. Acest nou pachet de sancţiuni va afecta noi sectoare ale economiei ruse, inclusiv tehnologia, şi va include noi persoane, dar nu a fost încă definitivat, a precizat Josep Borrell.

UPDATE „Situația se deteriorează și mai mult și nu ne putem permite luxul de a aștepta să se întâmple ceva catastrofal”, a avertizat miercuri directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, potrivit AFP, citată de Agerpres. „Atât timp cât continuă bombardamentele, riscurile sunt enorme”, a adăugat șeful AIEA. Declarațiile lui Grossi au fost făcute miercuri după o reuniune privind situația la reprezentanța Franței la ONU, inaugurată de președintele Emmanuel Macron. Șeful AIEA a transmis că a discutat și cu șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, dar și ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, miercuri, în discursul preînregistrat transmis în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, că Ucraina are cinci condiţii pentru pace cu Rusia, despre care a subliniat că nu sunt negociabile. Acestea includ pedepsirea agresiunii ruse, restabilirea securităţii Ucrainei, integritate teritorială şi garanții de securitate, care trebuie să fie "implementate, până când agresorul se va opri", informează Rador.

Zelenski a afirmat că ar trebui să fie înființat un tribunal special, pentru a "pedepsi Rusia pentru agresiunea împotriva statului ucrainean, pentru a semnala că trebuie să preţuiască pacea sau să fie traşi la răspundere în faţa lumii. Am pregătit măsuri precise pentru înființarea unor astfel de tribunale", a adăugat liderul ucrainean.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Război în Ucraina, ziua 210: Panică, proteste și arestări în Rusia. Avertizarea lansată de NATO și supărarea lui Kadîrov
Război în Ucraina, ziua 209: Șantaj nuclear și discurs amânat de Putin. Erdogan cere dezocupare, dar separatiștii vor referendum
Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
/VIDEO/ Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/VIDEO/ Experiment „Moldova Gândește”: Care sunt cele mai inedite treceri de pietoni din țară
/VIDEO/ Experiment „Moldova Gândește”: Care sunt cele mai inedite treceri de pietoni din țară
Date alarmante: Un om moare la fiecare al zecelea accident din Moldova. Majoritatea tragediilor sunt pe trecerile de pietoni
/VIDEO/ Date alarmante: Un om moare la fiecare al zecelea accident din Moldova. Majoritatea tragediilor sunt pe trecerile de pietoni
La ce s-a referit Gavrilița prin „dacă am fi avut aceeași susținere acasă, am fi avansat mai mult”? „Este foarte multă dezbinare”
/VIDEO/ La ce s-a referit Gavrilița prin „dacă am fi avut aceeași susținere acasă, am fi avansat mai mult”? „Este foarte multă dezbinare”

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 394: Moscova acuză Chișinăul, iar Zelenski crede în victorie. Medvedev: „Kievul deschide cutia Pandorei”

24 martie 2023, ora 15:39

Războiul din Ucraina continuă și în ziua cu numărul 394 de la începutul invaziei decretate de președintele rus Vladimir Putin. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a venit cu noi acuzații în adresa Chișinăului. Mai exact, aceasta a menționat că autoritățile Republicii Moldova au luat „clar o alegere contraproductivă în favoarea stârnirii isteriei anti-ruse”, menționând că „îmbunătățirea relațiilor ruso-moldovenești depinde în întregime de Chișinău”. Înaltul comandament militar ucrainean a revenit asupra unui raport care afirma în mod eronat că trupele ruse au părăsit orașul Nova Kahovka, în sudul regiunii Herson, potrivit Mediafax. Totuși, Kievul intenționează să lanseze o contraofensivă la Bahmut cât de curând, a anunțat generalul Oleksandr Sirski, comandantul forțelor terestre ale Ucrainei.

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că finalul războiului poate veni în 2023, cu o posibilă victorie a Ucrainei. El a vorbit însă și despre stagnările în cooperarea cu aliații, în special cu privire la întârzierea furnizării de rachete cu rază lungă de acțiune și a avioanelor de luptă moderne, notează Gândul. Totodată, întâlnirile liderului chinez, Xi Jinping, cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Moscova, au pus administrația președintelui american Joe Biden într-o poziție incomodă: cei doi adversari ai Americii discută despre un „plan de pace” pentru Ucraina, pe care Washington l-a considerat inacceptabil. SUA se tem că lumea obosită de război ar putea sprijini inițiativele Chinei, scrie Bloomberg.

UPDATE Obiectele de infrastructură din Republica Moldova și România devin surse de „inspirație” pentru propagandiști. Fie că este vorba de construcția unor poduri sau drumuri, surse media cu politică editorială pro-Kremlin speculează că ele sunt construite pentru a facilita trecerea din România a... „forțelor NATO”. Narativul pro-Kremlin că forțele NATO sau tancurile NATO din România ajung în Moldova nu este nou. Portalul Stopfals.md a dezmințit mai multe falsuri la acest subiect, inclusiv cu caracter românofob.

UPDATE Evgheni Prigojin, patronul grupului Wagner, susține că Ucraina pregătește 3 lovituri strategice pentru a-și elibera teritoriul până la granițele din 1991. El afirmă că Ucraina a concentrat 200.000 de rezerviști în Donbas, dintre care 80.000 în apropiere de Bahmut.

UPDATE Rusia a anunţat vineri că nu va participa sâmbătă la „Ora Pământului", o acţiune globală ce constă în oprirea iluminatului public pentru a mobiliza societatea să lupte împotriva schimbărilor climatice, argumentând că organizaţia aflată în spatele acestei iniţiative, World Wide Fund for Nature (WWF), este „un agent străin", informează AFP.

UPDATE Grupul francez ADEO, proprietarul rețelei de construcții și bricolaj Leroy Merlin, va transfera compania sa din Rusia unui management local. Acest lucru a fost raportat la RBC de către un reprezentant al companiei, potrivit Ziare.com.

UPDATE Încercările Ucrainei de a recupera peninsula Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014, ar putea conduce la folosirea armelor nucleare de către armata rusă, a avertizat vineri vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.

UPDATE Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu a decis încă dacă se va deplasa la summitul grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), programat pentru luna august în Africa de Sud, a informat vineri Kremlinul, citat de EFE. "Încă nu există o decizie (în această privinţă)", a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în cadrul briefingului său de presă zilnic, potrivit HotNews.

UPDATE Mercenarii Wagner au început să deporteze locuitorii din suburbiile Bahmutului pe care le controlează, a declarat joi Centrul Național de Rezistență Ucraineană (NRC) – un organism oficial, potrivit CNN „Militanții îi duc cu forța pe rezidenții locali în zonele capturate din regiunea Luhansk, unde sunt filtrați. După aceea, ei sunt deportați la Perm (Rusia) și în alte regiuni îndepărtate din Federația Rusă”, a declarat centrul. „Localnicii sunt deportați sub intenția de evacuare. După aceea, ei sunt asimilați în zonele îndepărtate ale imperiului, deoarece acum sunt dependenți de ocupanți”, a precizat NRC, potrivit G4media.

UPDATE Ucraina se pregătește să-i impună sancțiuni Dianei Șoșoacă. Se întâmplă după ce senatoarea ex-AUR a depus în Parlament un proiect de lege prin care cere anexarea de către România a mai multor teritorii ucrainene. „MAE al Ucrainei inițiază impunerea de sancțiuni împotriva Dianei Şoşoacă ca persoană care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale”,  a scris șeful MAE din Ucraina, Oleg Nikolenko pe Facebook.

UPDATE China şi Europa ar trebui să ajungă la un „consens strategic” cu privire la o încetare a focului şi la o rezolvare politică a războiului în Ucraina, a declarat joi Wang Yi, director al Biroului Comisiei pentru Afaceri Externe a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, potrivit Agerpres.

UPDATE Trupele aeropurtate ruse joacă un rol mai important în luptele din jurul Bahmut, pe fondul pierderilor tot mai grele ale grupării de mercenari Wagner, afirmă armata ucraineană, citată de CNN. „Nu este vorba de faptul că [Wagner] se retrage, ci că, din cauza pierderilor grele, trebuie să fie întărită de unități ale armatei regulate a Federației Ruse, în primul rând de trupe aeropurtate”, a declarat vineri la televiziunea ucraineană Serhii Cherevatyi, purtătorul de cuvânt al Grupării de Est a Forțelor Armate, pentru televiziunea ucraineană.

UPDATE "În prezent, armata rusă nu are niciun fel de moment bun: nici ca acțiune militară, nici ca înzestrare, nici ca perspectivă. Dacă forțele Wagner se retrag din Bahmut, așa cum amenință de vreo două-trei zile, lucrurile se complică. Vedem că, din punctul de vedere al Chinei, rezultatul negocierilor în această sferă militară satisface dorința lui Putin. Așa că (Putin) va trebui să găsească alte soluții, dacă nu vrea să plece bătut, din punct de vedere militar, din Ucraina în următoarele trei-patru săptămâni. Nu este o exagerare. Ucraina strânge în prezent o forță militară considerabilă. Sigur, nu au primit tot ajutorul din partea Occidentului, dar are o forță considerabilă în acest moment, inclusiv pe seama faptului că rușii sunt destul de slabi. Ați văzut că generalii ucraineni au sesizat acest lucru pe baza informațiilor primite de la englezi și de la americani", a spus, la Antena 3 CNN, generalul (r) Cristian Barbu.

UPDATE Premierul italian Georgia Meloni a dat o replică tăioasă în timpul unui discurs despre necesitatea de a continua sprijinirea Ucrainei, care își apără teritoriile și independența de invazia rusă. Unul dintre deputații italieni s-a adresat șefului guvernului cu o propunere de a înceta sprijinirea Kievului, notează Ziare.com. 

UPDATE Fostul președinte rus Dmitri Medvedev nu exclude avansarea trupelor rusești până la Kiev sau Liov. "Să arunce toți străinii care sunt acolo, în sensul larg al cuvântului, să formeze o bandă sanitară care să nu permită utilizarea niciunui tip de arme care lucrează la distanțe medii și scurte, adică 70-100 de kilometri, să o demilitarizeze, dacă vorbim despre componenta militară. Și dacă acest lucru nu este suficient, ei bine, atunci luați alte decizii. Nimic nu poate fi exclus aici. Dacă trebuie să ajungi la Kiev, atunci trebuie să mergi la Kiev, dacă trebuie să mergi la Liov, atunci trebuie să mergi la Liov pentru a eradica această infecție", a spus Medvedev, citat de agenția de presă Interfax, notează Știripesurse.

UPDATE Institutul pe Studiul Războiului scrie în raportul de vineri că Rusia ar putea schimba strategia de atac pentru că rămâne fără rachete. Țintele principale vor fi unitățile militare și în secundar vor fi lovite cele energetice. Totodată, din lipsă de rachete, atacurile masive cu rachete au scăzut ca frecvență, de la unul pe săptămână, la cel mult două pe lună, potrivit Spotmedia.

UPDATE Danemarca a invitat consorţiul Nord Stream să participe la recuperarea unui obiect cilindric găsit în apropiere de gazoductul Nord Stream 2, la şase luni după operaţiunea de sabotaj împotriva conductelor în Marea Baltică, relatează AFP. „Agenţia de Energie a propus companiei proprietare, Nord Stream 2, să participe la operaţiunea de recuperare”, a precizat ea într-un comunicat, potrivit Cotidianul.

UPDATE Nikolai Kobrineţ, directorul Departamentului pentru cooperare paneuropeană din cadrul Ministerului rus al Afacerilor Externe, a declarat că Rusia nu intenționează să-și piardă rolul său constructiv major în soluționarea conflictelor din spațiul post-sovietic. Oficialul rus a făcut această declaraţie într-un interviu acordat pentru Agenţia de presă TASS, relatează Gazeta, potrivit Rador. "Nu avem de gând să pierdem rolul constructiv principal în soluționarea conflictelor din spațiul post-sovietic. Aceasta este datoria noastră istorică. Și o vom îndeplini, în pofida oricăror obstacole puse în aplicare de Uniunea Europeană", a spus Kobrineţ.

UPDATE Armata rusă a atacat în noaptea de joi spre vineri Krivîi Rih (Krivoi Rog), oraşul natal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, cu cinci drone kamikaze Shahed, de fabricaţie iraniană, care şi-au atins ţintele fără a provoca morţi sau răniţi, a declarat şeful administraţiei militare a oraşului, Oleksandr Vilkul, citat de EFE, conform Agerpres.

UPDATE Alarmele anti-ariene au fost activate în regiunea Odesa, după ce avioane de luptă rusești Su-35 au fost observate deasupra Mării Negre, potrivit Spotmedia.

UPDATE Comandantul superior al forțelor terestre ale Ucrainei, generalul colonel Oleksandr Syrskyi, a declarat că forțele sale vor începe în curând o contraofensivă, în timp ce mercenarii Wagner îşi pierd suflul. Ucrainenii au rezistat la campania de iarnă a Rusiei, potrivit NewsWeek.

UPDATE O stradă din Melitopol va fi denumită Daria Dughina, fiica strategului lui Putin ce a murit anul trecut într-un atentat ce-l viza pe tatăl său, potrivit Spotmedia.

UPDATE Experiența în războiul modern și modul de acțiune al forțelor armate ucrainene sunt fără egal, consideră un general în rezervă australian. Armata ucraineană este în prezent cea mai bună din lume pe fondul războiului cu Rusia, a declarat Mick Ryan, un general-maior în rezervă din armata australiană, citat de NewsWeek.

UPDATE Conducerea serviciului central de dezinsecție al Moscovei a ținut o ședință cu angajații în care le-a explicat „cât de profitabil este să fii voluntar” în război și le-a spus că fiecare filială trebuie să aducă 100 de voluntari, potrivit Spotmedia.

UPDATE Cinci persoane au murit și mai multe au fost rănite, în urma atacurilor cu rachete lansate de ruși noaptea trecută în regiunile Donețk și Sumî, au transmis autoritățile locale, potrivit CNN. Mai mult de 50 de sate din Herson au fost distruse de bombardamentele rușilor. Chiar și așa, oamenii se întorc acasă, în zona care se află sub controlul armatei ucrainene, spune Volodimir Zelenski, care a vizitat joi regiunea. Între timp, Kievul pregătește o ofensivă masivă în Bahmut, unde vrea să profite de oboseala trupelor rusești, relatează The Guardian. În încercarea de a găsi moduri prin care copiii ucraineni răpiți de ruși să se întoarcă acasă, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat o conferință privind localizarea acestora, informează AFP, notează Digi24.

UPDATE Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi că va organiza, în parteneriat cu Varşovia şi Kiev, o conferinţă care să ajute la localizarea copiilor din Ucraina răpiţi de Rusia şi la aducerea lor înapoi, informează AFP, citată de Agerpres.

UPDATE China îşi revendică „rolul constructiv în soluţionarea crizei ruso-ucrainene” şi acuză Statele Unite că „nu fac altceva decât să adauge combustibil focului şi să împiedice eforturile altor ţări pentru negocierile de pace”, sunt cuvinte rostite în această dimineaţă de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, Mao Ning, potrivit rapoartelor Global Times. „Ce vor SUA?”, a insistat Mao, după discuţiile de la Moscova din ultimele zile între liderul chinez Xi Jinping şi şeful Kremlinului, Vladimir Putin, notează Mediafax.

UPDATE Secretarul de stat american Antony Blinken a sugerat joi un rol al diplomației în determinarea viitoarelor granițe ale Ucrainei, reafirmând în același timp că orice decizie de pace revine Kievului. Blinken a spus în repetate rânduri că războiul va trebui să se încheie cu diplomație, dar a respins perspectivele pe termen scurt pentru discuții, crezând că Rusia nu este serioasă și s-a concentrat pe a ajuta armata ucraineană să respingă invazia, scrie France24. „Cred că va exista un teritoriu în Ucraina pentru care ucrainenii sunt hotărâți să lupte pe teren; ar putea exista un teritoriu despre care ei decid că vor trebui să încerce să îl recupereze în alte moduri”, a spus Blinken, potrivit B1.

UPDATE Lipsa unui obiectiv strategic clar al Casei Albe pentru Ucraina este de natură să complice strategia Statelor Unite legată de războiul din Europa de Est și să prelungească la nesfârșit conflictul care opune forțele guvernului de la Kiev și cele ale Moscovei, sunt de părere experți americani. Aceștia afirmă că nu este clar dacă Statele Unite sprijină expulzarea de către Ucraina a tuturor forțelor ruse de pe teritoriul său – obiectivul declarat al guvernului președintelui Volodimir Zelenski – sau dacă s-ar mulțumi cu o pace negociată care nu reprezintă insa victoria totală a Ucrainei. Ambiguitatea actuală a Statelor Unite în Ucraina amintește de greșeli similare făcute de americani în Irak, Afganistan sau Siria, potrivit G4media.

UPDATE Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a cerut poporului Ucrainei să se gândească dacă îşi doreşte să deschidă cutia Pandorei, permițându-le țărilor occidentale să livreze țării lor obuze cu uraniu sărăcit. ”Consider că, în momentul de față, ar fi indicat chiar și populația, care a rămas în granițele statului ucrainean, să-şi pună întrebarea dacă vor să fie utilizată astfel de muniţie, pentru că ei sunt cei care deschid cutia Pandorei”, a afirmat Medvedev, informează Rador. Dmitri Medvedev a mai spus că furnizarea de arme străine către Ucraina apropie apocalipsa nucleară. El a menționat că amenințarea cu un conflict nuclear în lume ”nu a trecut, ci a crescut”.

UPDATE „Au fost deja luate multe măsuri” împotriva evitării sancțiunilor, „dar nu este suficient: așadar, în cel de-al 11-lea pachet de sancţiuni ne vom ocupa, de asemenea, şi mai presus de toate, de problema evitării şi de modul în care o putem combate”, a afirmat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în conferinţa de presă de la finalul Consiliului European, potrivit Mediafax.

UPDATE Jucătoarea ucraineană Marta Kostiuk a refuzat să dea mâna cu rusoaica Anastasia Potapova, favorită 27, după meciul pe care l-au disputat în turul doi la Miami Open, potrivit news.ro. Potapova s-a impus cu scorul de 6-1, 6-3, într-o oră şi 15 minute.

UPDATE Ofiţerii de observaţie aeriană militară ruşi au sesizat o utilizare din ce în ce mai mare a avioanelor militare de către forţele ucrainene în zona Kupiansk, Lugansk, Donbas: scrie Tass, citând o sursă militară locală pro-rusă. „Posturile noastre de observare a apărării aeriene au raportat un număr tot mai mare de zboruri militare de luptă inamice”, a declarat Andrei Marochko, un ofiţer de miliţie în retragere al autoproclamatei Republici Populare Lugansk, pentru agenţia de presă rusă, care vorbeşte despre Sukhoi Su-24 şi Su-27, precum şi de Mig-29, toate de fabricaţie sovietică, notează Mediafax.

UPDATE O maşină blindată în care se afla ministrul de externe estonian Strain Urmas Reinsalu în timpul vizitei sale în Ucraina, în această săptămână, a luat foc în timp ce se afla în centrul Kievului, a declarat joi diplomatul, relatează dpa, potrivit Agerpres.

UPDATE Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a respins joi nemulțumirile Rusiei, care a criticat anunţul Londrei privind viitoarea livrare către Ucraina a unor muniții ce conţin uraniu sărăcit, informează AFP, citată de Agerpres. Moscova a avertizat miercuri că o astfel de alegere va constitui „o agravare serioasă” a conflictului şi a ameninţat că va „riposta”.

UPDATE Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat joi, 23 martie că țara sa speră să se ajungă până la finalul anului la un acord pentru aprovizionarea Chinei cu gaze prin planificata conductă Power of Siberia 2, potrivit Reuters.

UPDATE „Şi prietenii noştri din Republica Moldova merită un viitor independent, prosper, unul liber de influenţa malignă şi coercitivă a Rusiei, unul în care pot obţine pe deplin beneficiile economice aduse de integrarea în UE”, a spus ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec.

UPDATE Statul Major al Armatei Ucrainene a corectat informația transmisă în jurul orei 18, despre retragerea rușilor din orașul Nova Kahovka. În noua comunicare, se arată că ocupanții ruși încă se află în oraș și că “informația despre presupusa retragere a inamicului din această așezare a fost făcută publică ca urmare a utilizării incorecte a datelor disponibile”.

UPDATE Administraţia de la Moscova a condamnat din nou decizia Finlandei de a deveni membră a Alianţei Nord-Atlantice, avertizând că este o acţiune "dezechilibrată" care va amplifica tensiunile în Europa.

UPDATE Ministerul finlandez al Apărării a anunțat joi, 23 martie, un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina, în valoare de 161 de milioane de euro, relatează SkyNews.

UPDATE Premierul Estoniei, Kaja Kallas, s-a exprimat din nou joi împotriva relaxării sancţiunilor împotriva Rusiei în cadrul acordului privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră şi a cerut G7 să înăsprească plafonarea preţului la petrol pentru a reduce şi mai mult veniturile Rusiei, relatează Reuters, scrie Agerpres

UPDATE Încălzirea vremii de primăvară creează condițiile ideale pentru ca Rusia să înceapă să ruleze echipamente militare grele prin Ucraina, a declarat Evgheni Prigojin, șeful grupului militar privat rus Wagner, potrivit CNN.

UPDATE Forțele invadatoare ruse au părăsit orașul ucrainean Nova Kakhovka, situat în sudul regiunii Herson, a transmis joi Statul Major al armatei ucrainene, dar un oficial instalat de Rusia în regiune a negat retragerea forțelor, relatează Reuters.

UPDATE Oficialii ucraineni au declarat că, deşi forțele ruse au continuat bombardamentele în regiunea Donețk, cu peste 200 de asalturi numai împotriva zonei Bahmut în ultimele 24 de ore, trupele ruse pierd sute de oameni zilnic pe linia frontului. Orașul Bahmut din estul țării rămâne „punctul central al atacului principal al inamicului”, potrivit lui Serhii Cerevati, purtătorul de cuvânt al Grupării de Est a forțelor armate ucrainene. Serhii Cerevati a mai spus că este dificil de spus dacă intensitatea atacurilor rusești în jurul oraşului Bahmut a scăzut din cauza unor factori precum vremea, rotația unităților sau rezervele aduse de ruși. Cu toate acestea, el a subliniat că tacticile rusești au rămas aceleași, cu grupuri tactice mici „care încearcă să ne epuizeze apărarea”. El a adăugat că soldații din grupul de mercenari Wagner se află în apropierea Bahmutului, iar trupele ruse asigură întăriri acolo unde este necesar, potrivit Rador.

Război în Ucraina, ziua 393: Rusia avertizează Moldova, iar Zelenski apare la Herson. Moscova amenință cu Apocalipsa nucleară
Război în Ucraina, ziua 392: Moldova acuză Rusia de ingerință. Mesajul lui Jinping pentru Putin și vizita lui Zelenski pe front
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
/VIDEO/ Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
/VIDEO/ Cum a început relația Anei Cernicova cu Cătălin Lungu și detalii despre cererea în căsătorie: „A existat chimie din start”
/VIDEO/ Cum a început relația Anei Cernicova cu Cătălin Lungu și detalii despre cererea în căsătorie: „A existat chimie din start”
/VIDEO/ Experiment „Moldova Gândește”: Care sunt cele mai inedite treceri de pietoni din țară
/VIDEO/ Experiment „Moldova Gândește”: Care sunt cele mai inedite treceri de pietoni din țară
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram