Război în Ucraina, ziua 123: La Kiev s-a tras cu rachete care pot parcurge o distanță de până la 5,5 mii de km

externe

15 foste restaurante McDonald’s s-au redeschis la Moscova sub un nou nume

12 iunie 2022, ora 17:00
Distribuie:

Cele 15 foste restaurante McDonald’s s-au redeschis astăzi, 12 iunie, în capitala Rusiei, sub numele de „Vkusno i tocika”, în traducere „Gustos și atât”. Alte 50 de restaurante își vor relua activitatea luni, relatează ziarul rus Kommersant și BBC, potrivit Libertatea.

Lanțul de restaurante are o nouă conducere. Proprietarul rețelei este Alexander Govor, iar funcția de director general este ocupată de Oleg Paroev. 

Pe 9 iunie, a fost prezentat logo-ul noii rețele, format din două linii galbene, care reprezintă cartofii prăjiți, și un cerc galben-portocaliu, simbol al unui burger. 

Relansarea a avut loc astăzi, când Rusia sărbătorește Ziua Națională, în același loc emblematic din Piaţa Puşkin din Moscova, unde primul restaurant McDonald’s din Rusia a fost deschis în ianuarie 1990.

Într-o conferință de presă, Oleg Paroev a anunțat că planul companiei este ca între 50 și 100 de restaurante să se redeschidă săptămânal în Rusia. 

De asemenea, directorul Vkusno i tocika a precizat că în prima etapă nu vor fi disponibile toate meniurile cunoscute anterior, din cauza problemelor legate de logistică și a dificultății de ambalare. 

Meniul restaurantului nu va include burgeri Big Mac și înghețată McFlurry din cauza „asocierii puternice cu brandul” McDonald’s. 

„Dar vreau să promit că în viitorul foarte apropiat vom avea înlocuitori demni pentru aceste produse, pe care sunt sigur că cei care cumpără de la noi le vor aprecia și le vor iubi”, a promis el, adăugând că se dorește să fie păstrat stilul obișnuit al restaurantelor, astfel încât „oaspeții să nu observe diferența de atmosferă”.

Lanțul de fast-food McDonald’s și-a suspendat afacerile în Rusia pe 14 martie, în contextul declanșării invaziei din Ucraina.

Pe 16 mai, compania a anunțat că părăsește piața rusă și își vinde activele în țară. Noul proprietar al diviziei ruse, Alexander Govor, este un om de afaceri care a condus mai multe restaurante în franciză în Siberia. Pe 10 iunie, compania sa Club-Hotel a devenit proprietarul activelor McDonald’s din Rusia.

Potrivit raportului financiar al companiei, McDonald’s a pierdut 127 de milioane de dolari prin ieșirea de pe piața rusă. Lanțul avea 850 de restaurante în Rusia, dintre care 130 erau în franciză.

Oamenii stau la coadă ca să intre într-un restaurant fast-food recent deschis într-un fost magazin McDonald’s din Moscova.
Proprietarul versiunii ruse al fostelor restaurante McDonalds, Alexander Govor

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram