Război în Ucraina, ziua 129: Familiile civililor uciși la Kremenciuc vor fi despăgubite. În Lisiciansk, luptele continuă

social

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din RM pot aplica la Programul Bursei Parlamentare a Germaniei

13 iunie 2022, ora 18:37
Distribuie:

Tinerii absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova pot aplica pentru o nouă ediție a Programului „Bursa Parlamentară Internațională a Bundestagului Germaniei”, a anunțat astăzi, 13 iunie, Parlamentul Republicii Moldova.

Beneficiarii de bursă vor activa în cadrul biroului unui deputat german și, astfel, vor urmări din prima sursă sistemul parlamentar, procesele decizionale în politică, vor acumula experienţă practică în activitatea parlamentară. Totodată, bursierii vor putea frecventa gratuit prelegeri la universităţile din Berlin.

Potrivit condițiilor de aplicare la programul „Bursa Parlamentară Internațională 2023 a Bundestagului German”, candidații trebuie să fie născuți după 1 martie 1993 și să aibă cunoștințe foarte bune de limbă germană. 

Programul va dura de la 1 martie până la 31 iulie 2023. Participanţii vor primi o bursă lunară în valoare de 500 de euro. 

Suplimentar, vor fi preluate şi costurile de asigurare în caz de boală, accidente şi de răspundere civilă, precum şi taxele administrative, şi contribuţiile de asigurări sociale. 

În afară de aceasta, se acordă cazare gratuită sau o contribuţie lunară pentru aceste cheltuieli. De asemenea, cheltuielile de călătorie tur-retur spre Berlin vor fi restituite.

Informaţii detaliate despre programul de burse, condiţiile de eligibilitate, procedura de aplicare şi cea de selectare sunt disponibile pe pagina Bundestagului Republicii Federale Germania.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram