/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 127: Armata rusă s-a retras de pe Insula Șerpilor. Concluziile summitului NATO

externe

Atac armat în SUA. Doi morți și un rănit în fața unei biserici din Alabama. Un suspect, arestat

17 iunie 2022, ora 11:46
Distribuie:

Un atac armat comis joi, 16 iunie, în faţa unei biserici din Vestavia Hills în Alabama (sudul Statelor Unite) a făcut doi morţi şi un rănit, a anunţat poliţia oraşului, adăugând că un suspect a fost plasat în arest, informează vineri France Presse, citat Libertatea.

„Trei persoane de la biserica episcopală Sfântul Ştefan au fost atinse de gloanţe”, a declarat poliţia din Vestavia Hills pe pagina sa de Facebook. 

Poliţia precizează, de asemenea, că un suspect este în prezent în arest şi că nu există „nicio ameninţare suplimentară” pentru oraş. 

Incidentul a avut loc în faţa bisericii la scurt timp după ora 18.00 (23.00 GMT), în timp ce era organizat un „potluck”, masă comunitară unde fiecare aduce câte un fel de mâncare, potrivit site-ului bisericii Sfântului Ştefan. 

Poliţia a precizat că atacatorul a intrat singur în biserică şi a început să tragă. Trei persoane au fost atinse: două au murit şi o alta a fost rănită. 

Statele Unite trec printr-o spirală a violenţei cu arme de foc, marcată în special de masacrul dintr-o şcoală primară în Uvalde (Texas) la 24 mai, ce a făcut 21 de morţi, dintre care 19 copii. De la începutul anului, peste 20.000 de persoane au murit din cauza armelor de foc în Statele Unite, potrivit site-ului Gun Violence Archive, care încorporează sinuciderile în datele sale.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram