Război în Ucraina, ziua 124: Atac la Odesa și pe Insula Șerpilor. Mall distrus la Kremenciug. Rusia intră în default

externe

Caz revoltător în Uzbekistan: Mirele și-a bătut mireasa pentru că a câștigat un concurs la nuntă

18 iunie 2022, ora 21:30
Distribuie:

În Uzbekistan, țară în care lovirea femeilor este un fenomen obișnuit, violența domestică nici nu mai este ascunsă de ochii lumii. Un caz șocant, condamnat de toată lumea, mai puțin de localnici, s-a produs la o nuntă. O mireasă a fost lovită în cap de proaspătul ei soț pentru că a câștigat un concurs. Bucata video a fost publicată intenționat de o vloggeriță din Uzbekistan, cunoscută pentru lupta ei cu violența domestică. 

Acest episod revoltător s-ar fi întâmplat pe 6 iunie la o nuntă într-o localitate din Uzbekistan. Potrivit currenttime.tv, prietenii mirilor le-ar fi pregătit un concrus de dezvelire a bomboanelor la viteză. Pentru că mireasa a fost mai rapidă și a câștigat concursul, mirele s-a enervat și i-a tras o palmă după cap. Imaginile publicate de o vlogheriță locală au făcut înconjurul internetului, fiind preluate de cele mai mari agenții de presă din lume. Într-un interviu vlogherița, care pledează împotriva violenței asupra femeii, a declarat că bărbatul muncește ca hamal la o piață auto și că de fapt oamenii îl cunosc ca fiind liniștit. 

”Nu este vina doar a tânărului. El crede că aceasta este ceva normal, să lovești o femeie. Din păcate, în țara noastră, violența în familie e ceva obișnuit, iată în ce constă problema. Video-ul a fost preluat de canalele internaționale, toți sunt șocați. Dar noi aici vedem lucruri și mai groaznice. Din păcate în Uzbekistan femeia este plasată pe cea mai joasă scară socială, se consideră că femeia trebuie să rabde bătăile, să sufere.” 

Femeia nu s-a plâns la poliție, iar după aceasta a plecat de la nuntă, sărbătoarea însă a continuat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. După ce a stârnit un val de revoltă internațională, autoritățile locale i-au chemat pe miri și pe părinții lor și le-ar fi dat o lecție despre comportamentul în familie fără violență. Iar poliția ar fi deschis un dosar pe numele tânărului pentru huliganism. Psihologii cred că bărbatul a reacționat așa pentru că ar fi văzut astfel de scene la părinții lui. Ulterior, vlogherița a postat și un video hazliu, despre cum ar trebui să reacționeze mireasa, când este atacată de proaspătul soț. 

 În Uzbekistan lovirea femeilor este un fenomen obișnuit, bărbatul fiind considerat stăpânul suprem în familie. În ciuda violenței în familie, de cele mai deseori femeile nu divorțează, ci rabdă supuse batjocora. 

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram