Război în Ucraina, ziua 130: Fragmente umane, recuperate din mall-ul din Kremenciuk. Zelenski cere ajutor internațional

economic

/VIDEO/ Consiliul Concurenței a amendat compania „Avia Invest” SRL cu 31 de milioane de lei

20 iunie 2022, ora 13:37
Distribuie:

Consiliul Concurenței a amendat compania „Avia Invest” SRL (operatorul Aeroportului Internațional Chișinău) cu 31,21 milioane de lei, pentru că a ignorat executarea unei decizii. Prin urmare, compania trebuie să achite suma dată până pe 31 ianuarie.

Mai exact, Consiliul Concurenței a constatat două practici abuzive implementate de „Avia Invest” SRL în raport cu întreprinderea „MGH Ground Handling” SRL (una din întreprinderile care prestează servicii de handling la sol în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău).

„Prin Decizia nr. APD-37/15-44 din 17.09.2020, Consiliul Concurenței a constatat două practici abuzive implementate de „Avia Invest” SRL în raport cu „MGH Ground Handling” SRL (întreprindere care prestează servicii de handling la sol în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău), manifestate prin impunerea inechitabilă și nejustificată a termenului de valabilitate a contractului de locațiune și prin aplicarea diferențiată a tarifelor pentru prestarea serviciilor de locațiune întreprinderilor de handling la sol”, se arată în decizie.

De asemenea, Consiliul Concurenței a decis că va aplica din 1 ianuarie 2021, penalități cu titlu cominatoriu în sumă de 5% din cifra de afaceri zilnică medie realizată în anul anterior sancționării, pentru fiecare zi de întârziere a executării în termen a obligațiilor prescrise în Decizia nr. APD-37/15-44 din 17.09.2020.

„Urmare a monitorizării executării Deciziei nr. APD-37/15-44 din 17.09.2020, Consiliul Concurenței a constatat că „Avia Invest” SRL, în perioada 01.01.2021-31.12.2021, nu a executat obligația în ceea ce privește încetarea comiterii încălcării cu privire la aplicarea diferențiată a tarifelor pentru prestarea serviciilor de locațiune întreprinderilor de handling la sol. Astfel, neexecutarea acestei obligații a constituit temei pentru aplicarea penalității cu titlu cominatoriu întreprinderii „Avia Invest” SRL”, se arată în decizia Consiliului Concurenței care poate fi accesată în formă neconfidenţială pe pagina web a instituției.

Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții „Avia Invest” SRL, însă nimeni nu ne-a răspuns la telefon.

Anterior, în cadrul ediției din 9 iunie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, președintele CC, Alexei Gherțescu, a declarat că Avia Invest urmează să fie sancționată pentru abuz de poziție dominantă pe piață, după ce nu a executat o decizie luată de Consiliul Concurenței. 

În 2020, Consiliul Concurenței a sancționat întreprinderea „Avia Invest” cu 31,63 milioane de lei, pentru abuz de poziție dominantă pe piața de furnizare a serviciilor de acces la infrastructura și facilitățile aeroportuare companiilor de handling la sol, în limita teritoriului Aeroportului Internațional Chișinău.

După ce Consiliul Concurenței (CC) a anunțat că a sancționat „Avia Invest” SRL, compania a venit cu o reacție în care afirmă că CC a luat o decizie absurdă și ilegală.

„Consiliul Concurenței a luat această decizie în urma unei investigații extinse în perioada anilor 2015-2019. Plângerea a fost depusă de compania MGH Ground Handling, care deservește la sol zborurile aeriene. Această companie încerca să obțină un contract de arendă cu Avia Invest a unui teren pe teritoriul Aeroportului pentru o perioadă de trei ani. Accentuăm că gestionarul aeroportului – inclusiv Aeroportul Internațional Chișinău în calitate de întreprindere de stat, până la concesionare, cât și Avia Invest, după concesionare, nu a semnat cu nimeni astfel de contracte, pentru o perioadă mai mare de un an. Dar MGH Ground Handling a încercat în mod deliberat să obțină o soluție care contravine înțelegerilor convenite anterior”, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit Avia Invest, anterior, Consiliul Concurenței a efectuat același tip de investigații, de asemenea, în baza plângerilor depuse de MGH Ground Handling. Și atunci a decis să penalizeze Avia Invest pentru așa-numita poziție dominantă pe piață. Avia Invest a atacat decizia respectivă în judecată și a obținut câștig de cauză în instanțele de toate nivelele. Atât Judecătoria, cât și Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție i-au dat câștig de cauză companiei Avia Invest și au anulat decizia Consiliului.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

/VIDEO/ Alexei Gherțescu: Compania Avia Invest urmează a fi sancționată pentru abuz de poziție dominantă

10 iunie 2022, 07:06

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram