Noi percheziții au fost efectuate în dosarul celor circa 100 migranți din regiunea Orientului Mijlociu, traficați de un grup infracțional, destructurat în aprilie 2022. Trei bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore.
La nivel local, operațiunea a fost desfășurată de către ofițerii INI și procurorii PCCOCS, cu sprijinul angajaților la de la „Fulger.” Astfel, oamenii legii au efectuat opt percheziții în centrul și sudul republicii, în cazul persoanelor de etnie găgăuză și a unui cetățean din Turcia, cu vârste cuprinse între 22 și 40 de ani, implicați în activitate de transportare a persoanelor în statele UE începând cu anul 2020.
La fața locului, au fost depistate și ridicate acte de identitate din Bulgaria, cu semne de falsificare; arme și muniții deținute ilegal; precum și purtători de informații și acte contabile relevante investigațiilor. Drept urmare, suplimentar investigării acțiunilor acestora pentru organizarea migrației ilegale, oamenii legii urmează să pornească dosare penale și pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor, precum și a actelor false.
În urma perchezițiilor, trei bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore și conduși la PCCOCS pentru audieri. Urmează ca alte trei persoane să fie audiate în cadrul acestui dosar.
În continuare, procurorii urmează să decidă asupra necesității aplicării arestului preventiv în privința acestora, în vederea continuării obiective a investigațiilor, timp în care persoanele se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii. În ceea ce privește reținerea celor nouă persoane în aprilie 2022, cu rol de organizatori și lideri ai grupului infracțional, acestea sunt investigate în continuare, atât în stare de arest preventiv, cât și la domiciliu.
Operațiunea anunțată a fost declanșantă urmare a schimbului de informații între autoritățile de investigație din România și Moldova, cu sprijinul structurilor internaționale abilitate.
Acțiunile de urmărire penală continuă.
TV8.md reamintește că circa 100 de migranți din Orientul Mijlociu au fost traficați de un grup de moldoveni. Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii și procurorii DIICOT din Galați au pus în aplicare 66 de mandate de percheziţii domiciliare și ale autoturismelor utilizate de către membrii unei grupări infracționale, în Chișinău și zona de sud a Republicii.
Nouă persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Ulterior, cei nouă reținuți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Învinuiții sunt din Ceadîr-Lunga și Comrat, iar una dintre persoane este chiar o femeie.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md