Război în Ucraina, ziua 123: La Kiev s-a tras cu rachete care pot parcurge o distanță de până la 5,5 mii de km

social

Dosarul pe numele lui Popov, cercetat pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații, a ajuns pe masa magistraților

21 iunie 2022, ora 17:36
Distribuie:

Dosarul penal în privința lui Ruslan Popov, ex-adjunctul procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, și a complicilor săi, a ajuns pe masa magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pentru examinare în fond. Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), pe 27 mai, procurorii au terminat urmărirea penală, după care, atât fostului procuror, cât și complicilor acestuia li s-au oferit posibilitatea de a face cunoștință cu materialele cauzei penale.

Ulterior, partea apărării a formulat mai multe cereri și demersuri pentru completarea urmăririi penale, respectiv după examinarea lor, procurorii au expediat dosarul în instanța de judecată.

„În acest context, precizăm că, după informarea despre terminarea urmăririi penale pe caz, expedierea dosarul în judecată a durat în timp, ținând cont de volumul mare de lucru, precum și de cererile formulate de către învinuiți, la solicitarea cărora procurorii au scanat cele 39 volume, atât cât constituie întregul dosar, pe care le-au transmis părții apărării, pentru a facilita prezentarea materialelor dosarului într-un termen rezonabil”, se arată în nota remisă de PA.

Amintim că, Ruslan Popov și complicii acestuia sunt acuzați pe un episod de îmbogățire ilicită, disjuns din dosarul de bază. La fel, fostului procuror i se mai incriminează și săvârșirea a opt episoade de fals în declarația de avere și interese personale.

Mai exact, fostul procuror este acuzat că, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, acționând în complicitate cu rudele sale, precum și administratorul unei companii private în perioada anilor 2014-2019, împreună cu familiile afiliate acestuia au dobândit mijloace bănești în sumă de 7 795 894 lei, pe când  suma totală a cheltuielilor acestora în aceeași perioadă de timp a constituit 11 064 173,39 lei,  astfel fiind constatată o diferență totală de 3 268 278,55 lei între veniturile și cheltuielile acestora.

Prin urmare, fostul procuror vizat este învinuit că, a deținut și deține personal și prin intermediul rudelor sale apropiate, bunuri valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite și s-a constatat în baza probelor că acestea nu aveau cum să fie obținute licit.

La demersul procurorilor anticorupție, cu autorizarea judecătorului de instrucție au fost puse sub sechestru, bunuri a cărui beneficiar efectiv este fostul procuror, sub forma unui teren agricol, în sumă de 210 946 lei, precum și a unei construcții agricole, depozit frigorific în sumă de 6 038 142 lei.

La sfârșitul lunii martie, fostul procurorul general interimar, Dumitru Robu, a semnat ordinul de demitere din funcție a lui Ruslan Popov, după ce anterior, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a dispus suspendarea din funcție a acestuia și i-a oferit lui Robu „mână liberă” pentru a decide demisia lui Popa

Pe data de 9 octombrie 2021, Ruslan Popov, bănuit de îmbogățire ilicită, a fost reținut pentru 72 de ore, după ce procurorii și mascații de la SIS au efectuat la el acasă, dar și la sediul PG mai multe percheziții. P

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram