Patru luni de război în Ucraina: Atac la Lisiceansk și retragere din Severodonețk. ONU: Risc de foamete multiplă în 2022

social

Guvernul a aprobat noi măsuri de susținere a veteranilor de război

Foto: gov.md
22 iunie 2022, ora 09:51
Distribuie:

Perioada de participare la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale a Republicii Moldova va fi calculată în mărime triplă la stagiul total de cotizare necesar acordării dreptului la pensie. O decizie în acest sens a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.

Prevederea va fi aplicată în cazul participanților la acțiunile de luptă de pe Nistru, cu prezentarea legitimației de veteran de război de model nou și a unui certificat, cu indicarea perioadei de participare la acțiunile de luptă, eliberate de către Ministerul Apărării.

Documentul, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, vine să susțină veteranii războiului de pe Nistru și membrii familiilor acestora, în contextul comemorării a 30 de ani de la acțiunile de luptă, desfășurate în perioada 2 martie – 13 august 1992. 

Cheltuielile pentru implementarea proiectului urmează a fi acoperite din contul mijloacelor financiare prevăzute în bugetul pentru anul 2022.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram