Război în Ucraina, ziua 129: Familiile civililor uciși la Kremenciuc vor fi despăgubite. În Lisiciansk, luptele continuă

politic

Natalia Gavrilița, într-o vizită oficială în Qatar: Două acorduri bilaterale au fost semnate. Ce vizează acestea

12 iunie 2022, ora 17:36
Distribuie:

Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o întrevedere oficială cu omologul său, șeicul Khalid bin Hamad Al-Thani. Vizita oficială a delegației moldovenești vine în contextul celebrării a 25 de ani de relații diplomatice între Republica Moldova și statul Qatar, la invitația prim-ministrului qatarez.

Două acorduri bilaterale între Republica Moldova și statul Qatar au fost semnate: Acordul cu privire la abolirea vizelor de scurtă ședere pentru posesorii de pașapoarte ordinare și Acordul privind cooperarea economică și tehnico-științifică în domeniul agriculturii.

Potrivit oficialilor, documentele semnate vor impulsiona contactele economice dintre cele două țări.

Oficialii au discutat aspectele aferente agendei de cooperare a Republicii Moldova cu statul Qatar, precum și oportunitățile investiționale din țara noastră. La întrevedere a fost abordată și situația regională, în contextul războiului din Ucraina, fiind menționat faptul că țara noastră are nevoie de un sprijin solid pentru a remedia consecințele și a-și spori reziliența.

Șefa Executivului a subliniat că, în pofida dificultăților din această perioadă, atragerea investițiilor străine directe în economia națională rămâne un obiectiv prioritar, realizarea căruia va asigura stabilitatea și reluarea cursului de dezvoltare în toate domeniile.

Oficialii au discutat subiecte legate de sectorul energetic din Republica Moldova și modul de cooperare pentru a fortifica securitatea energetică a țării, inclusiv prin crearea unor rezerve strategice, investiții în energia regenerabilă și diversificarea accesului la diverse surse de energie pe termen lung.

Natalia Gavrilița și-a exprimat admirația pentru realizările Qatarului în fortificarea securității alimentare în ultimii câțiva ani. Astfel, părțile au convenit asupra unei colaborări în domeniul agroalimentar atât prin schimb de experiențe, cât și prin impulsionarea cooperării din sectorul privat.

La fel, au fost discutate progresele statului Qatar în susținerea sectoarelor sociale. În acest context, au fost enumerate și necesitățile Moldovei în domeniile de educație și sănătate care ar putea să se bucure de suportul și experiența qatareză atât pentru cetățenii Republicii Moldova, cât și pentru integrarea copiilor și familiilor refugiate din Ucraina.

La final de discuții, Natalia Gavrilița l-a felicitat pe omologul său pentru progresele remarcabile înregistrate de statul Qatar în domeniul economiei și i-a dorit succes în organizarea primului Campionat Mondial de Fotbal într-un stat arab, care va avea loc la sfârșitul anului 2022. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Moldovenii vor putea merge în Qatar fără vize

16 februarie 2022, 17:02

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram