Război în Ucraina, ziua 129: Familiile civililor uciși la Kremenciuc vor fi despăgubite. În Lisiciansk, luptele continuă

externe

Orașul fantomă de 100 de miliarde de dolari din Malaezia. De ce a fost abandonat paradisul de lux plin de zgârie-nori

11 iunie 2022, ora 13:32
Distribuie:

Forest City, un cartier de lux din sudul Malaeziei, este una dintre cele mai controversate investiții din istoria țării. La șase ani după ce a fost ridicat, cartierul de 100 de miliarde de dolari este un oraș fantomă, scrie Digi24.

Cartierul este în Johor Bahru, Malaezia, la nord de Singapore. A fost construit de Country Garden, cel mai mare dezvoltator imobiliar din China.

Forest City este uriaș: se întinde pe 1.740 de hectare, fiind de patru ori mai mare decât orașul-stat Monaco. Se estima că aproximativ 700.000 de oameni vor locui aici doar într-o primă etapă.

Dar în 2019, doar aproximativ 500 de persoane locuiau în cartier, potrivit unui raport oficial. Un expert care a dorit să-și păstreze anonimatul a declarat pentru Insider că, între timp, populația a crescut de atunci la câteva mii, dar tot este sub 5% din numărul așteptat de rezidenți.

Country Garden a refuzat să comenteze această informație.

Forest City este compus din zeci de blocuri de apartamente de lux, o galerie pentru expoziții, un mall, o școală internațională și două zone de agrement.

Însă nu există niciun semn de viață.

La biroul de vânzări, multe apartamente din complex au fost etichetate cu „vândut”. Country Garden a spus că a vândut mai mult de 20.000 de unități rezidențiale până în prezent, însă nu se știe câte au fost construite în Forest City.

Prețurile au crescut în ultimii doi ani. În 2017, prețurile apartamentelor din Forest City începeau cu 170.000 de dolari. Astăzi, ele ajung la 1,14 milioane de dolari. Prin comparație, prețul mediu de vânzare al unui apartament în Johor Bahru, unde se află Forest City, este de 141.000 de dolari.

Magazinele din complex sunt închise, goale, iar altele par abandonate. Un restaurant chinezesc și o companie care organizează nunți sunt singurele afaceri care funcționează în cartier.

Forest City este parțial construit pe teren recuperat din strâmtoarea Johor. Aproximativ 163 de milioane de metri cubi de nisip au fost aruncați în ocean pentru a construi orașul. Unii experți spun că viteza rapidă de construcție coroborată cu recuperarea terenurilor este o combinație periculoasă.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram