Patru luni de război în Ucraina: Atac la Lisiceansk și retragere din Severodonețk. ONU: Risc de foamete multiplă în 2022

politic

Președintele francez, Emmanuel Macron, va vizita Republica Moldova și România săptămâna viitoare

sursa foto: tv8.md
10 iunie 2022, ora 18:51
Distribuie:

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va efectua miercuri, 15 iunie, o vizită oficială în Republica Moldova a anunțat Palatul Elysée, citat de Le Figaro. Cu o zi înainte, pe 14 iunie, liderul francez se va deplasa în România.

Totodată, președinția franceză a menționat că Macron va vizita și Ucraina, însă data va fi stabilită atunci când va fi „utilă pentru președintele Zelenski”.

Palatul Elysée a venit și cu o reacție după ce Emmanuel Macron a declarat că este vital ca Rusia să nu fie umilită pentru ca, atunci când luptele încetează în Ucraina, să poată fi găsită o soluţie diplomatică. 

„Așa cum președintele a avut ocazia să spună, vrem victoria Ucrainei. Dorim ca integritatea teritorială a Ucrainei să fie restabilită. Vrem ca acest conflict, acest război al Rusiei împotriva Ucrainei să înceteze cât mai curând posibil”, a declarat un consilier al președintelui francez.

TV8.md reamintește că președintele Franței a declarat că „Nu trebuie să umilim Rusia, pentru ca în ziua în care luptele încetează să putem construi o rampă de ieşire prin intermediul mijloacelor diplomatice. Sunt convins că Franţei îi revine rolul de a fi o putere de mediere”.

În replică, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că discuțiile pe care Macron le poartă cu dictatorul rus sunt „în zadar” și a apreciat că „nu este corect” ca președintele Franței să fie pregătit „să facă concesii diplomatice Rusiei”, scrie Digi24.

„Nu trebuie căutată o cale de ieşire pentru Rusia, iar Macron o face în zadar”, a precizat Zelenski într-un interviu acordat postului de televiziune italian RAI 1. „Ştiu că voia să obţină rezultate în medierea între Rusia şi Ucraina, dar nu a avut”, a spus el.

„Până când Rusia nu va dori ea însăşi şi nu va înţelege că este nevoie ca războiul să se încheie, ea nu va căuta nicio cale de ieşire”, a adăugat preşedintele ucrainean.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Macron insistă că Rusia nu trebuie umilită. „Sunt convins că Franţei îi revine rolul de a fi o putere de mediere”

04 iunie 2022, 14:06

Zelenski îl critică pe Macron, care a spus că Rusia „nu trebuie umilită”: „Discută în zadar cu Putin”

13 mai 2022, 18:05

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram