Război în Ucraina, ziua 124: Atac cu rachete la Odesa și bombardament pe Insula Șerpilor. Rusia intră în default tehnic

social

/VIDEO/ Protest în fața Parlamentului: Deputații Partidului ȘOR au scos bannere cu greșeli la fereastra clădirii

16 iunie 2022, ora 20:28
Distribuie:

Zi de Parlament, zi de proteste. Deputații de la Șor au scos bannere la ferestrele clădirii, supărați pe comunitatea LGBT. Iar Marina Tauber a pledat pentru o familie formată din bărbat și femeie. Deputata însă a afișat o pancartă, pe care erau patru greșeli gramaticale. Și afară era un protest anti-guvernare. După o pauză îndelungată, comuniștii s-au aliniat socialiștilor. 

Pentru a demonstra că sunt împotriva marșului membrilor comunității LGBT, programat pentru această duminică, deputații de pe listele Partidului Șor au atârnat mai multe pancarte la geamurile clădirii Parlamentului, cu mesaje critice la adresa minorității. Ulterior, aceștia au ieșit într-o conferință de presă, cu pancarte pe care era același mesaj.

„Are loc un atac brutal asupra moralei publice.”

Înainte de a-și ține discursul, deputata Șor, Marina Tauber a ieșit și ea cu o pancartă în mâini. Aceasta a atras imediat atenția internauților, din motiv că într-o singură propoziție erau patru greșeli gramaticale. Între timp, așa cum o fac de câteva săptămâni, afară, protestau simpatizanții socialiștilor, nemulțumiți de
prețurile mari.

„Când vorbesc cei de la PAS la televizor, mereu dau vina pe război. Dar războiul nu e la noi? Unde e război e 16 procente, dar la noi e 40 de procente. Totul s-a scumpit. Tot. ”

„Am venit să vedem și să dăm dictatura asta jos, că tare ne-am săturat de dânșii. Ne-au promis 2000 de lei pensia și nu am primit. Eu de pensia mea nu cumpăr o pâine. Cum să trăiesc mai departe? Noi vom muri, dar copiii noștri trebuie să vadă bine ori nu?”, au declarat câțiva protestatari.

Printre protestatari am întâlnit și deputați comuniști, care au lipsit de la protestele anterioare ale colegilor de bloc din Parlament, în schimb, au fost văzuți alături de cei din Partidul Șor.

„Noi nu protestăm, de obicei, cu Șor, noi protestăm în cadrul Blocului. Uneori, protestăm împreună cu simpatizanții Partidului Șor. De fapt, noi nu alegem cine vine la proteste”, a menționat deputata BCS, Elena Bondarenco. 

Solicitați pentru un comentariu în legătură cu manifestația din fața Parlamentului, reprezentanții PAS ne-au comunicat că „majorarea prețurilor în Republica Moldova este provocată de un șir de evenimente, care au loc pe plan internațional, inclusiv războiul din Ucraina, și nu este cauzată de activitatea partidului de la guvernare”.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram