Patru luni de război în Ucraina: Atac la Lisiceansk și retragere din Severodonețk. ONU: Risc de foamete multiplă în 2022

externe

Ursula von der Leyen: UE e în faţa unei decizii istorice privind Ucraina

12 iunie 2022, ora 13:50
Distribuie:

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat că statele membre ale Uniunii Europene se vor afla la summitul din 23-24 iunie în faţa unei „decizii istorice” cu privire la eventuala candidatură a Ucrainei în vederea aderării ţării la UE, scrie Digi24.

„Sper că peste 20 de ani, când vom privi în urmă, vom putea spune că am făcut lucrul corect”, le-a declarat von der Leyen jurnaliştilor în timpul călătoriei de întoarcere după o vizită efectuată la Kiev.

Potrivit şefei executivului comunitar, provocarea va fi aceea de a ieşi din summitul UE din 23 şi 24 iunie cu o poziţie unificată "ce reflectă amploarea acestei decizii istorice".

Comisia intenţionează să publice până la finalul săptămânii viitoare o recomandare în această privinţă.

„Ucraina a realizat multe în ultimii ani, dar rămân multe lucruri de făcut. Recomandarea noastră va reflecta cu grijă acest aspec”, a adăugat preşedinta Comisiei Europene.

În urmă cu câteva zile, ministrul ucrainean al dezvoltării regionale, Oleksii Cernişov, a declarat că se aşteaptă ca, la summitul de la Bruxelles din 23-24 iunie, cele 27 de ţări membre ale UE să aprobe acordarea statutului de candidat pentru Ucraina dacă săptămâna viitoare Comisia Europeană va face o recomandare în acest sens. Cernişov esteunul dintre cei patru emisari speciali ai preşedintelui Zelenski care în prezent fac lobby în capitalele ţărilor UE pentru aderarea Ucrainei.

La 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram