Război în Ucraina, ziua 225: Explozii auzite la Kiev. Zelenski anunță noi succese, iar Putin ar pregăti demisia lui Șoigu

externe

Biden susține că SUA vor apăra Taiwanul în cazul unei invazii chineze

19 septembrie 2022, ora 08:49
Distribuie:

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că trupele americane vor apăra Taiwanul dacă insula este invadată de China, o declaraţie care ar urma să provoace din nou furia Beijingului, notează AFP. Întrebat dacă „americanii ar apăra Taiwanul în cazul unei invazii chineze”, liderul american a răspuns la CBS: „Da, dacă ar avea loc un atac fără precedent”, scrie Agerpres.

Solicitat de AFP, un purtător de cuvânt al Casei Albe a afirmat, totuşi, duminică seară că politica Statelor Unite cu privire la Taiwan „nu s-a schimbat”.

China consideră că Taiwanul, cu o populaţie de aproximativ 23 de milioane de locuitori, este una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o unească cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez (1949).

În şapte decenii, armata comunistă nu a reuşit niciodată să cucerească insula, care a rămas sub controlul Republicii Chineze - regimul care a condus cândva China continentală şi în prezent conduce doar Taiwanul.

În interviul său, preşedintele Statelor Unite a mai subliniat că nu este pe cale „să încurajeze” insula să-şi declare independenţa oficială. „Este decizia lor”, a declarat el.

Joe Biden a enervat deja Beijingul afirmând la sfârşitul lui mai că Statele Unite vor interveni militar pentru a sprijini Taiwanul în cazul unei invazii a Chinei comuniste. Ulterior, el a făcut un pas înapoi, afirmându-şi ataşamentul faţă de „ambiguitatea strategică”.

Acest concept deliberat neclar, care guvernează politica Washingtonului privind Taiwanul de decenii, constă pentru SUA în a urma principiul „unei singure Chine”, fără a recunoaşte oficial Taiwanul, susţinând în acelaşi timp militar insulă fără a menţiona dacă vor interveni sau nu militar pentru a o apăra în caz de invazie. Ceea ce a făcut posibilă menţinerea unei anumite stabilităţi în regiune până în prezent.

Pe de altă parte, Washingtonul aplică o „politică a unei singure Chine”: Statele Unite recunosc oficial un singur guvern chinez, cel de la Beijing.

Dar, în acelaşi timp, se abţin să aprobe poziţia Beijingului conform căreia Taiwanul este o parte inalienabilă a singurei Chine care va fi reunită într-o zi. Statele Unite consideră că depinde de Beijing şi Taipei să găsească o soluţie, dar se opun oricărei utilizări a forţei pentru a schimba statu quo-ul.

„Suntem de acord cu ceea ce am semnat cu mult timp în urmă”, a spus Joe Biden în cursul interviului său.

Afirmaţii preşedintelui Biden intervin, însă, vin după o apropiere semnificativă între Statele Unite şi Taiwan, într-un moment în care relaţiile dintre Beijing şi Washington sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Război în Ucraina, ziua 206: Avertizarea lui Biden pentru Putin și masacru la Izium. Rușii ar pregăti rute de retragere din Herson

17 septembrie 2022, 21:09

Joe Biden, în drum spre Londra pentru a asista la funeraliile reginei Elisabeta a II-a

17 septembrie 2022, 19:09

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

externe

Kadîrov, în Cartea Recordurilor din Rusia. Este persoana cu cel mai mare număr de sancțiuni: „Premiul”, înmânat la Groznîi

06 octombrie 2022, ora 14:11
Distribuie:

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a primit miercuri, 5 octombrie, din partea Cărţii Recordurilor din Rusia, un certificat care atestă că este cetăţeanul rus cu cel mai mare număr de sancţiuni personale aplicate de entităţi străine pentru sprijinul acordat de el campaniei militare ruse din Ucraina, transmite EFE, notează Agerpres.

„Recordul pentru cel mai mare număr de sancţiuni personale impuse unei persoane, cu 15 sancţiuni, îi revine lui Ramzan Kadîrov”, a declarat redactorul-şef al Cărţii Recordurilor din Rusia, Stanislav Konenko, citat de TASS.

„Premiul” a fost înmânat în timpul aniversării a 204 ani de la atestarea documentară a oraşului Groznîi, capitala Ceceniei, care coincide cu împlinirea a 47 de ani de către liderul cecen.

Kadîrov a primit şi un certificat care atestă că deţine recordul pentru cel mai mare număr de sancţiuni la nivel mondial impuse unei persoane, familiei sale şi adepţilor săi.

„Mă aflu pe lista sancţiunilor pentru că apăr islamul, tradiţiile şi obiceiurile noastre şi securitatea ţării noastre. Nimic nu este mai important pentru mine. Din acest motiv sunt fericit”, a declarat Kadîrov, la primirea certificatului.

Anterior, liderul cecen s-a lăudat că este persoana cu cel mai mare număr de sancţiuni la nivel internaţional, depăşindu-i până şi pe liderul nord-coreean Kim Jong-un, pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi pe preşedintele sirian Bashar al-Assad. El a dat asigurări că împotriva lui, a familiei şi susţinătorilor săi, a proprietăţilor sale şi a organizaţiilor pe care le conduce au fost impuse cel puţin 70 de sancţiuni. 

Kadîrov susține că a fost decorat de Putin cu unul dintre cele mai importante onoruri din istoria Rusiei

27 iulie 2022, 20:07

Kadîrov acuză televiziunea rusă de minciună: „Verificați ce spuneți, don. Oamenilor trebuie să li se spună adevărul”

01 iunie 2022, 15:06

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram