/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 219: Putin anexează 4 regiuni, Zelenski cere aderarea la NATO, iar SUA anunță noi sancțiuni

economic

BNM a decis: Menține rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară la nivel de 21,5 %

13 septembrie 2022, ora 15:56
Distribuie:

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis prin vot unanim menținerea ratei de bază aplicate la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 21,5% anual. Anunțul a fost făcut de către guvernatorul BNM, Octavian Armașu.

Potrivit acestuia, tot în cadrul ședinței s-a decis menținerea ratelor de dobândă la creditele overnight, la nivelul de 23,50 la sută anual și la depozitele overnight, la nivelul de 19,50 la sută anual.

Totodată, se majorează norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă după cum urmează: începând cu perioada de aplicare a rezervelor obligatorii în lei moldovenești 16 august 2022 – 15 septembrie 2022, de la 34,0 la sută la nivelul de 37,0 la sută din baza de calcul și începând cu perioada de aplicare a rezervelor obligatorii în lei moldovenești 16 septembrie 2022 – 15 octombrie 2022, de la 37,0 la sută la nivelul de 40,0 la sută din baza de calcul.

Potrivit lui Armașu, se majorează norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă după cum urmează: începând cu perioada de aplicare a rezervelor obligatorii în valută liber convertibilă 16 august 2022 – 15 septembrie 2022, de la 39,0 la sută la nivelul de 42,0 la sută din baza de calcul și începând cu perioada de aplicare a rezervelor obligatorii în valută liber convertibilă 16 septembrie 2022 – 15 octombrie 2022, de la 42,0 la sută la nivelul de 45,0 la sută din baza de calcul.

Octavian Armașu susține că rata anuală a inflației va culmina în trimestrul trei curent și va descrește ulterior, revenind în intervalul de variație la sfârșitul orizontului de prognoză, trimestrul II 2024. 

„Ritmul anual al componentelor inflației se va majora până la sfârșitul anului, însă va scădea ulterior, cu excepția celui la alimente, care se va diminua deja din trimestrul IV 2022”, a declarat guvernatorul BNM.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

economic

Gazprom a limitat livrările de gaz către Republica Moldova pentru luna octombrie. Ce se întâmplă cu energia electrică

30 septembrie 2022, ora 20:08
Distribuie:

Moldovagaz a primit confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie, a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Potrivit acestuia, din cele 8,06 milioane de metri cubi pe zi (pentru ambele maluri), au fost confirmate 5,7 milioane pe zi. 

„În acest sens, se repetă situația din luna octombrie anul trecut, când livrările au fost limitate cu 30%. Diferența este că în acest an avem un contract semnat care trebuie respectat”, a precizat Spînu.

Totodată, Moldovagaz a achitat integral avansul pentru luna septembrie către Gazprom.

În ceea ce priovește livrările de energie electrică pentru luna octombrie, Energocom a semnat trei contracte de furnizarea a energiei electrice.

Pentru 67% a fost semnat contract cu Centrala de la Cuciurgan la preţul de 62,5 USD/MWh, pentru luna octombrie.

Pentru 30% din achiziție a fost încheiat un contract cu compania Energoatom, la prețul de 77 USD/MWh, pentru perioada 1-15 octombrie.

Pentru 3% din achiziție (balansarea consumului de vârf) a fost încheiat un contract cu Ukrhydroenergo, la prețul de 132 USD/MWh, pentru perioada 1-15 octombrie.

Prețul mediu ponderat pentru luna august este de 68,9 USD/MWh.

„În această perioadă nimeni nu va fi deconectat de la gaz sau electricitate. Continuăm să economisim, să facem rezerve și să ne pregătim de iarnă”, a mai spus ministrul.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram