Război în Ucraina, ziua 224: Atac cu drone și ironia de la Londra. Putin a promulgat anexările, iar Zelenski anunţă succese

economic

/VIDEO/ Bolea, după ce agricultorii au anunțat proteste: „Foarte greu să înțeleg care e motivul”. Ce spune despre problemele din domeniu

13 septembrie 2022, ora 22:12
Distribuie:

După ce fermierii au anunțat că vor ieși la protest pe 20 septembrie din cauza problemelor din agricultură, ministrul Vladimir Bolea a venit cu o reacție și spune că nu înțelege motivul organizării protestului. Potrivit acestuia, problemele pe care le evidențiază agricultorii, vor fi rezolvate în perioada apropiată. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 13 septembrie a emisiunii „Freedom” cu Dorin Galben, de la TV8.

Printre motivele de bază ale protestului ar putea fi: „au băncile, care să-și reeșaloneze creditele, au companiile care importă și le vând lor inputuri și au Inspectoratul Fiscal care să nu le pună lor penalizări și să nu plătească aceste impozite”, a spus Bolea.

„Mie mi-e foarte greu să înțeleg care este motivul, pentru că tot ce vorbesc eu, le-am spus din start. Mie nu-mi trebuia să-mi spună ei ce trebuie să facă un minister, pentru că eu cunosc din obiectul muncii. Mie foarte mult îmi place să lucrez cu oamenii și pentru oameni și în mod deosebit, m-am îndrăgostit de agricultori, văzând ce înseamnă munca de agricultor și cât de de complicată e. Eu le spun întotdeauna că ei sunt robii muncilor, asta nu este pur și simplu un serviciu și nu este pur și simplu un business, este o muncă deosebită”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Potrivit lui Vladimir Bolea, termenul achitării impozitelor pe bunurile imobiliare de către persoanele fizice și juridice este de 25 noiembrie curent, iar Parlamentul va vota o lege privind TVA-ul.

„Inspectoratul Fiscal nu pune niciun fel de penalizări nimănui absolut, dar trebuie să ajungi să vorbești fizic. Nu există o lege care să te scutească să mergi tu. Tu, agentul economic, îți iei mapa subțioară și mergi la toți acești oameni, pentru că toți sunt oameni, mai ales când vorbim despre bancă. 

Ce lege n-ai da, oricum tu trebuie să mergi să semnezi noul contract de reeșalonare a datoriilor, a creditului. Îți iei contractul, mergi la bancă, ai actul, pentru că noi am chemat șefii direcției agricole la Minister, am chemat președinții de raioane, i-am informat, le-am dat pachetul de documente, li s-a arătat hotărâre de Guvern, în ce bază, cum se formează aceste comisii și noi nu ne-am axat că dăm comisia pe situație excepțională, care nu poate fi făcută, că nu a fost secetă în toată țara. 

Dar le-am spus dacă un singur agent economic, dintr-o singură localitate, a avut de suferit în urma secetei, faci comisie de situații excepționale și îi dai actul, spunându-i ce a avut de păgubit”, a explicat ministrul.

Acesta a subliniat că se ia în calcul reeșalonarea datoriilor apărute „în urma consecințelor situației din 2022, dar nu vorbim despre datorii istorice de 100 de ani. Cum îți respecți banii tăi, trebuie să respecți toți oamenii care lucrează. Nu există că eu sunt extrem de important și ceilalți nu valorează absolut nimic”.

„Eu nu mă poziționez nici deasupra, nici dedesubt, nici într-o parte, nici în afara cercului, eu mă poziționez în rând cu agricultorii”, a ținut să precizeze Vladimir Bolea.

TV8.md reamintește că consiliile de administrare ale Federației Naționale a Fermierilor și Asociației Forța Fermierilor au anunțat proteste pentru data de 20 septembrie. Decizia fost luată în cadrul unei ședințe comune, după ce prim-ministra Natalia Gavrilița nu a dat curs invitației agricultorilor de a organiza o întâlnire pe problema situației din domeniu.  

La aceeași ședință, membrii Consiliilor de administrare ale Federației naționale a Fermierilor și Asociației Forța Fermierilor au reconfirmat situația foarte gravă a agricultorilor, afectați de secetă, embargoul rusesc, scumpirile la resursele necesare producerii agricole și prețurile derizorii la producția agricolă.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Fermierii anunță proteste pentru data de 20 septembrie. „Agricultorii deja sunt sub presiunea enormă a creditorilor”

13 septembrie 2022, 16:09

Măsuri de sprijin pentru agricultori! Rata de creditare va fi micșorată cu 8,5 puncte procentuale

13 septembrie 2022, 15:09

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

economic

R. Moldova va primi un grant de 900 de mii de euro din partea UE: În ce domeniu vor fi utilizați banii

Foto simbol
05 octombrie 2022, ora 13:37
Distribuie:

Republica Moldova va primi un grant în valoare de 900 de mii de euro din partea Uniunii Europene. Banii vor fi oferiți țării noastre de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și vor fi utilizați pentru acoperirea retroactivă a cheltuielilor suportate de către sistemul de sănătate din țara noastră în vederea acordării asistenței medicale refugiaților din Ucraina.

Membrii Comisiei economie, buget și finanțe au aprobat, unanim, în cadrul ședinței de miercuri, cinci octombrie, raportul la proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de grant dintre Guvernul țării noastre și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. De asemenea, Comisia protecție socială, sănătate și familie a dat aviz pozitiv. 

Prin urmare, proiectul urmează a fi prezentat pentru aprobare în plenul Legislativului.    

„Grantul va fi utilizat de către Ministerul Sănătății, prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, pentru finanțarea cheltuielilor, care au avut două componente. Prima constă în acordarea serviciilor de asistență medicală prestate prin intermediul instituțiilor medicale din cadrul sistemului de sănătate. Cea de-a doua se referă la serviciile de asistență medicală furnizate de echipele mobile delegate de către instituții, inclusiv pentru medicamente, deplasarea echipelor ș.a”, potrivit proiectului.

Termenul de valabilitate a acordului este prevăzut până la 31 ianuarie  2023.

Potrivit oficialilor de la Guvern, grantul de 900 de mii de euro acoperă parțial cheltuielile suportate de sistemul medical al Republicii Moldova în scopurile respective, dar sunt și alte instituții internaționale care au contribuit  sau sunt disponibile să contribuie. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram