Război în Ucraina, ziua 225: Explozii auzite la Kiev. Zelenski anunță noi succese, iar Putin ar pregăti demisia lui Șoigu

externe

Cadavre cu urme de tortură, găsite în localitățile din regiunea Harkov, recucerită de militarii ucraineni

13 septembrie 2022, ora 09:24
Distribuie:

Pe măsură ce ucrainenii redobândesc controlul în localități care au fost ocupate de ruși în regiunea Harkov, din nord-estul țării, apar temeri că ororile care s-au întâmplat în martie la Bucea și în alte localități din preajma Kievului sunt, de fapt, o regulă a soldaților lui Putin. Patru corpuri ale unor civili ucişi au fost găsite cu „urme de tortură” în localitatea Zaliznicine din regiunea Harkov, recent recucerită de Kiev de la forţele ruse, a anunțat Procuratura ucraineană. 

Și la Hrakove, un alt sat din aceeași regiune, au fost descoperite cadavrele a doi civili, cu urme de tortură şi găuri de glonţ în ceafă. Procuratura ucraineană a deschis investigații privind posibile crime de război.

Potrivit anchetatorilor ucraineni, cele patru cadavre de la Zaliznicine „aveau semne de tortură". „Trei fuseseră îngropați pe terenurile familiilor lor, iar al patrulea a fost îngropat în curtea fabricii de azbest, în faţa gării feroviare”, a precizat Procuratura de la Kiev. 

„Potrivit informațiilor preliminare din anchetă, cele patru persoane au fost ucise de către militari ruşi în timpul ocupaţiei satului”, mai anunță instituția. Localitatea Zaliznicine din regiunea Harkov a trecut de săptămâna trecută sub control ucrainean. La Hrakove, unde cele două cadavre au fost exhumate, localnicii sunt cei care le-au spus autorităților unde au fost îngropați consătenii lor.

Pe de altă parte, serviciul de informații al Ministerului ucrainean al Apărării afirmă că soldații ruși au comis jafuri în masă pe măsură ce fugeau din regiunea Harkov. 

Soldații au încărcat în mașinile lor „generatoare, telefoane și computere. Au fost înregistrate chiar și cazuri de jafuri în școli; până și barele orizontale ale spalierelor și alte echipamente sportive au fost luate din sălile de sport, afirmă serviciul de informații al ministerului Apărării de la Kiev. 

Președinta, despre vizita Partidului Șor în Rusia: „Încearcă să vândă ideea că poate destabiliza situația din Republica Moldova”

13 septembrie 2022, 09:09

MAEIE condamnă atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina: „Acest comportament barbar trebuie să înceteze”

12 septembrie 2022, 11:09

Moscova este deschisă negocierilor cu Ucraina: „Cu cât procesul este amânat, cu atât va fi mai greu de a ajunge la un acord”

12 septembrie 2022, 12:09

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

externe

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 225: Explozii auzite la Kiev. Zelenski anunță noi succese, iar Putin ar pregăti demisia lui Șoigu

06 octombrie 2022, ora 13:31
Distribuie:

Statul Major General din Ucraina a transmis că rușii au început să-și evacueze răniții din Herson și Lugansk, unde trupele ucrainene continuă să avanseze. Armata Kievului susține că rușii au suferit pierderi grele și în nord-est, unde ucrainenii și-ar consolida pozițiile. În același timp, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că alianța va intensifica sprijinul pentru Ucraina.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin pregătește terenul pentru demiterea ministrului apărării, Serghei Șoigu - transferând vina pentru înfrângerea în război, relatează Institutul pentru Studiul Războiului, conform Newsweek.

UPDATE Contraofensiva ucraineană împinge linia frontului cu 20 km, a anunțat ministerul britanic al Apărării (MoD) în actualizarea periodică a informațiilor pe care o face, informează Mediafax.

UPDATE Locuitorii din Kiev au auzit explozii, joi după-amiază, în diferite zone ale oraşului – transmite RBC, precizând că în capitala ucraineană nu a fost declanşată nicio alertă de raid aerian. Biroul de Presă al Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgență din Ucraina a confirmat că există informații despre producerea unor explozii şi că specialiştii fac verificări. Între timp, Administraţia Militară Regională Kiev a raportat că, în cursul zilei de joi, inginerii militari efectuează exerciții în regiune, mai exact în raionul Vişhorod, notează Rador.

UPDATE „Nu doar Ucraina trebuie să îşi demonstreze forţa în faţa Rusiei, ci şi Alianţa trebuie să demonstreze că nu se teme de Rusia. Este o întrebare adresată NATO. Dar ştiu că toată lumea îşi dă seama că garanţiile de securitate pentru Ucraina sunt ceva necesar. Şi cred că ne aflăm pe această cale. Vom merge cu siguranţă pe această cale. Cât de repede va fi, din păcate, nu depinde doar de Ucraina”, spune preşedintele ucrainean.

UPDATE Uniunea Europeană dorește ca cele 44 de țări care se reunesc joi la Praga pentru un summit inaugural al Comunității Politice Europene (CPE) să sublinieze izolarea internațională a Rusiei din cauza războiului purtat de Moscova în Ucraina, a declarat cel mai înalt diplomat al blocului, conform Reuters.

UPDATE Bombardamentele forţelor ruse au dus la moartea a cel puţin două persoane în cursul nopţii de miercuri spre joi în oraşul Zaporojie din Ucraina şi au avariat sau distrus mai multe clădiri rezidenţiale şi au cauzat incendii masive, a declarat joi dimineaţă guvernatorul regional Oleksandr Staruh, potrivit Reuters.

UPDATE Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în Tomânia a trecut de 2,5 milioane, conform datelor transmise joi de Poliţia de Frontieră, care precizează că este luată în calcul şi perioada preconflict, începând din 10 februarie, potrivit news.ro.

UPDATE Un avion militar al NATO survolează în cerc spațiul aerian românesc. Aeronava este specializată în misiuni de spionaj strategice și tactice. Aeronava NATO este un avion de supraveghere electronică ce poate fi angajat în toate teatrele în misiuni strategice și tactice. La acest moment zborul este urmărit de 2.000 de persoane, fiind cel mai urmărit zbor din lume, notează Newsweek.

UPDATE Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) a confiscat în numerar peste 230.000 de dolari și mai mult de jumătate de milion de hrivne (13,5 mii de euro, n.r.) în timpul unei percheziții desfăşurate în cadrul anchetării unor persoane suspectate de comiterea infracţiunii de deturnare de fonduri obţinute sub formă de ajutor umanitar în regiunea Zaporijjia - potrivit Curţii Supreme Anticorupție din Ucraina, scrie Rador.

UPDATE Miss Ucraina, Olga Vasyliv, a câștigat cu succes provocarea de a obține o nouă cameră la un hotel al concursului de frumusețe, după ce organizatorii i-au cerut să o împartă cu Miss Rusia.

UPDATE Rusia face lobby la ONU pentru un vot secret în loc de un vot public, atunci când Adunarea Generală a Națiunilor Unite, formată din 193 de membri, va dezbate într-o sesiune programată săptămâna viitoare dacă să condamne demersul Moscovei de a anexa ilegal cele patru regiuni parțial ocupate din Ucraina, scrie The Guardian.

UPDATE Aproximativ cinci sute de oameni mobilizați în Rusia au spus că nu au fost repartizați în nicio unitate și au rămas abandonați cu mitraliere și muniție reală în regiunea Belgorod, relatează Meduza și Novaya Gazeta, două publicații ruse interzise la Moscova.

UPDATE Armata Ucraineană a intrat în regiunea Luhansk, iar ISW observă că, la o lună de la deschiderea ofensivei pe acest front, aceasta nu a culminat, ceea ce înseamnă că încă există potențial de înaintare. Rușii par a încerca trimiterea de rezerve la Svatove, dar Armata Ucraineană a tăiat deja linia de comunicație dintre Svatove și Kreminna. Consilierul prezidențial ucrainean, Aleksei Arestovici spune că rușii speră se reaprovizioneze cu muniție și oameni Svatove, dar va fi greu pentru ei să facă asta înainte de reluarea “foarte curând” a ofensivei ucrainene, potrivit Biziday.

Arestovici mai spune că, după căderea liniilor de apărare ruse din Herson și mutarea liniei frontului mai la sud, acestea “s-au scurtat” de la 200 de km, săptămâna trecută, la doar 140 de km acum. La fel ca pe Frontul de Est, rușii au rămas fără bariera naturală de pe râul Inhuleț, iar lațul din jurul liniei Herson-Nova Kakhovka s-a strâns pe un culoar de 10-15 km, pe malul drept al Niprului. Asta înseamnă că acum toate trupele ruse de aici sunt în raza artileriei ucrainene, nu numai a HIMARS.

ISW observă faptul că ucrainenii se concentrează la NV de orașul Herson, iar sursele ruse cred că aceștia se pregătesc pentru un atac direct asupra acestuia.

UPDATE Şeful diplomaţiei Republicii Moldova, Nicu Popescu, a dispus convocarea la Ministerul Afacerilor Externe şi a Integrării Europene a ambasadorului Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov, pentru comunicarea poziţiei ţării sale referitoare la "tentativa de anexare ilegală de către Federaţia Rusă a unor teritorii ucrainene", anunţă joi biroul de presă al instituţiei.

UPDATE La apărarea orașului Liman din regiunea Donețk, de unde trupele ruse s-au retras, au luat parte trupele de elită ale unei brigăzi a GRU din Federația Rusă, a relatat serviciul rus al BBC, în baza postărilor de pe rețelele de socializare și a discuţiilor purtate cu rudele militarilor ruşi morți, potrivit Rador. Potrivit jurnaliştilor serviciului rus al BBC, cel puţin nouă militari ruşi ai Brigăzii a 3-a a Forţelor Speciale din cadrul Direcției Generale de Informații, GRU, care este Agenția de informații militare externe a Statului Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse, au fost ucişi, în timpul retragerii din localitatea Liman.

UPDATE Cel mai mare ajutor umanitar al Franţei pentru Ucraina a sosit, miercuri, în Portul Constanţa Sud-Agigea, la bordul unei nave încărcate, printre altele, cu tone de medicamente de urgenţă şi echipamente de salvare.

UPDATE În raportul operațional de miercuri, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a comunicat că, sub presiunea Kievului, militarii fostei Armate Roșii se retrag haotic din regiunea Herson.

UPDATE Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a anunţat că în Forțele Armate ale Ucrainei și-a început activitatea clerul militar, scrie Unian, potrivit Rador.

UPDATE Forțele de apărare aeriană ucrainene au doborât, miercuri, o dronă tactică rusească în apropiere de Oceakiv, în regiunea sudică Mikolaiv. Potrivit Comandamentului Operaţional "Sud", drona a fost doborâtă în jurul oreo 11:30 şi, cel mai probabil, a fost una de tip Orlan-10.

UPDATE Ucraina va împinge Rusia înapoi la granițele ucrainene de dinainte de război până la sfârșitul anului 2022 și va recuceri peninsula Crimeea în 2023, este de părere fostul comandant al armatei americane în Europa.

UPDATE Un comandant de pe frontul ucrainian spune că aproximativ 30% din succesele acestora din est se datorează armelor britanice și germane. A fost pentru prima dată când acestea au fost văzute intr-o filmare, relatează news.sky.com.

UPDATE Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat miercuri că Rusia va întrerupe livrările de petrol către acele țări care intenționează să introducă un plafon de preț pentru petrolul rusesc.

UPDATE Rușii au săpat tranșee și au forțat oamenii pe care îi suspectau că au colaborat cu armata ucraineană să adune cadavrele morților pentru le îngropa, au declarat martorii pentru publicația ucraineană Hromadske. Corespondentul publicației care a ajuns în Lîman, după ce orașul a fost eliberat, a documentat 50 de gropi făcute recent în care au fost îngropați civili, notează Libertatea.

UPDATE Submarinul rusesc cu propulsie nucleară K-329 Belgorod, care a fost pus în mișcare în luna iulie a fost găsit în imaginile surprinse din satelit. Submarinul dispăruse o perioadă, ceea ce stârnise temeri cu privire la un test nuclear făcut de Vladimir Putin. Submarinul poartă torpile nucleare Poseidon (alias Status-6), cunoscute drept „Arma Apocalipsei”. Imagini din satelit, publicate de site-ul Naval News, au arătat cum submarinul ieșea la suprafață în zona Arctică, în Marea Barents din nordul Rusiei.

UPDATE Rușii nu ma îndrăznesc să iasă la proteste deoarece le este frică de tortură. Cu toate acestea, peste 50 de centre de recrutare au fost incendiate de când a început mobilizarea parțială, spune la RFI, Nikita Kondratiev, redactorul șef al Novaya Gazeta Europe. În același timp, recruții sunt prost înarmați și unii trebuie să își cumpere singuri echipamente militare. O revoltă este posibilă în armată, dar recruții nu pot fugi, deoarece în spatele frontului îi așteaptă regimente de ceceni al căror unic scop este să împiedice retragerea și dezertările. Violul ar fi, de asemenea, un instrument de supunere, spune  Nikita Kondratiev, notează RFI.

UPDATE Bombardamentele de peste noapte din orașul ucrainean Zaporojie au avariat sau distrus mai multe clădiri rezidențiale, provocând incendii și răniți.Declarația a fost făcută joi dimineață de către guvernatorul regional Oleksandr Starukh, citat de Reuters, informează Mediafax.

UPDATE Rusia este o benzinărie confiscată de niște mafioți, declară la RFI eurodeputatul Eugen Tomac, președinte PMP. El anunță că a cerut Comisiei Europene să declanșeze un mecanism rapid de suport pentru Republica Moldova, amenințată de Gazprom cu sistarea livrărilor, astfel încât să poată achiziționa de pe piața liberă gaze necesare pentru a putea trece de sezonul rece.

UPDATE Autoritățile din Ucraina anunță că cel puțin o persoană a murit după ce armata rusă a lovit mai multe ținte din zonele Kiev și Odesa cu „drone kamikaze" furnizate de Iran, potrivit CNN, preluat de  Mediafax.

UPDATE Un război lung va testa capacitatea SUA și a aliaților săi europeni de a continua să sprijine Ucraina din punct de vedere militar și economic și să facă față lipsei de gaz rusesc, se arată într-o analiză publicată de Goyo G. Maestro în publicația spaniolă La Razon.

UPDATE Viceprim-ministrul rus Alexander Novak a declarat că Rusia ar putea reduce producţia de petrol pentru a compensa efectele negative ale plafonurilor de preţ impuse de Occident, ca parte a unui pachet extins de sancţiuni aplicat Moscovei, notează Mediafax.

UPDATE Producătorul rus de diamante Alrosa a fost exclus din noul pachet de sancțiuni ale UE, a declarat miercuri portalul web EUobserver, citând diplomați anonimi, notează TASS.Alrosa nu a fost inclusă în acordul final privind noile restricții aprobat miercuri, a spus presa.

UPDATE Comisia franceză de Reglementare a Energiei (CRE) a anunţat miercuri că rezervele de gaze ale ţării au ajuns la 99%, un nivel superior mediei din alţi ani, fiind astfel îndeplinit obiectivul Guvernului, într-un context în care există riscul de penurie din cauza scăderii furnizărilor de gaze din Rusia, relatează agenţia EFE, scrie Agerpres.

UPDATE Războiul din Ucraina a evidențiat importanța tot mai mare a spațiului pentru armatele de la sol. Într-un interviu acordat BBC, șeful Forței spațiale americane, generalul Jay Raymond, îl descrie ca fiind "primul război în care capacitățile spațiale comerciale au jucat cu adevărat un rol semnificativ". Este, de asemenea, primul conflict major în care ambele părți au devenit atât de dependente de spațiu, conform BBC.

UPDATE Europa s-ar putea confrunta cu o criză energetică şi mai acută anul viitor, după ce va utiliza rezervele de gaze naturale pentru a trece de frigul acestei ierni, a declarat miercuri, 5 octombrie, Fatih Birol, şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

UPDATE Andrei Kartapolov, șeful Comitetului de apărare din Duma de Stat a Rusiei, a cerut miercuri armatei să „înceteze să mai mintă” în legătură cu înfrângerile militare din Ucraina pe care evită să le recunoască. În urma unei contraofensive ucrainene și eliberarea mai multor teritorii, trupele ruse dau înapoi pe mai multe fronturi, relatează AFP, citat de Agerpres.

UPDATE Preşedintele Zelenski a insistat că ofensiva Ucrainei împotriva forţelor ruseşti va continua să câştige teren, după ce preşedintele Putin a afirmat că se aşteaptă ca situaţia din regiunile anexate ilegal să se stabilizeze, anunță Rador .Preşedintele ucrainean a anunţat că trei noi localităţi au fost recucerite de forţele de la Kiev în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, unde trupele Moscovei sunt în dificultate, informează AFP.

Război în Ucraina, ziua 223: Val de emigranți ruși și duel pe Twitter. Zelenski anulează decretele lui Putin privind anexările

04 octombrie 2022, 21:10

Război în Ucraina, ziua 224: Atac cu drone. Putin a promulgat anexările, Zelenski cere tribunal, iar Polonia vrea arme nucleare

05 octombrie 2022, 21:10

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram