Război în Ucraina, ziua 224: Atac cu drone și ironia de la Londra. Putin a promulgat anexările, iar Zelenski cere tribunal special

economic

Concursul pentru șefia Moldtelecom, pe ultima sută de metri: Finul unui fost director al companiei aspiră la fotoliu

Foto: tv8.md
21 septembrie 2022, ora 13:00
Distribuie:

Concursul pentru funcția de director al companiei Moldtelecom, anunțat la mijlocul lunii august, e pe ultima sută de metri. Urmează etapa finală, cea în care pentru fotoliu luptă doi pretendenți. Alexandru Ciubuc, actualul director interimar, aspiră și el la această funcție. Șefia Moldtelecom și-o dorește și Andrei Durbalov, care este finul de cununie al unui fost director al companiei, Viorel Postolachi, numit în funcție în mai 2020, după ce timp de cinci luni a asigurat interimatul.

Viorel Postolachi face parte din echipa „Moldtelecom” din anul 2005. Și-a început activitatea în funcția de specialist marketing în cadrul Departamentului comercial, apoi a fost șef al Serviciului vânzări telefonie mobilă, iar începând cu anul 2010, a deținut funcția de vicedirector comercial în cadrul Direcției Business Solutions. Ulterior, a preluat conducerea Direcției Retail, după care, în 2017, a fost promovat în funcția de director pe vânzări al companiei „Moldtelecom”.

Finul lui Viorel Postolachi, Andrei Durbalov are, la fel ca și nașul său, experiență în domeniul vânzărilor. Potrivit CV-ului, a fost vicedirector și director de vânzări la Moldtelecom, funcție în care a fost promovat în perioada în care nașul său era șef interimar la Moldtelecom. A fost, de asemenea, manager de echipă vânzări și s-a ocupat de vânzările către clienții mari ai Moldtelecom. Durbalov are studii de masterat la ASEM și a făcut management și gestionarea întreprinderii la o universitate din Franța. 

Am încercat să vorbim cu Andrei Durbalov în legătură cu relație de afinitate pe care o are cu Viorel Postolachi. Acesta nu a confirmat și nici infirmat că ar fi finul lui Postolachi și ne-a cerut să îl sunăm mai târziu. 

Cel de-al doilea pretendent la funcție, încă rămas în concurs, este Alexandru Ciubuc, șef interimar la Moldtelecom, numit de APP în noiembrie 2021. Anterior, Ciubuc a lucrat timp de mai mulți ani în cadrul unei companii internaționale din Belgia, unde a avut funcții manageriale. 

A activat, de asemenea, la Romtelecom. A făcut studii în Statele Unite ale Americii, iar în anul 2006 a fost licențiat în economie la ASEM.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

economic

Ministrul Andrei Spînu le mulțumește cetățenilor care au economisit gaz: „Să facem acest lucru și în continuare”

Foto simbol: Facebook/ MIDR
05 octombrie 2022, ora 14:24
Distribuie:

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a venit cu un mesaj de recunoștință pentru moldoveni care au economisit resursele energetice în luna septembrie. Mulțumirile vin în contextul în care în luna precedentă consumatorii casnici au reușit să reducă cu peste 30% consumul de gaz față de aceeași lună a anului trecut.

„Astăzi vin cu un mesaj de recunoștință, dragi moldoveni, pentru faptul că nu ați lăsat neputincioși mâinile în jos, ci ați depus eforturi pentru a consuma cu socoteală. În septembrie consumatorii casnici au reușit să reducă cu peste 30% consumul de gaz față de aceeași lună a anului trecut și vă mulțumesc pentru străduința și cumpătarea voastră. Vă rog să facem acest lucru și în continuare - să economism pe cât putem. Am încredere că putem. Este extrem de important și știu că înțelegeți foarte bine acest lucru”, scrie ministrul Spînu.

Totodată, ministrul a accentuat că statul va ajuta cetățenii să treacă cu bine peste această iarnă, însă a accentuat faptul că „fiecare cetățean poate controla factura”

„Din păcate, moldovenii știu ce înseamnă ierni grele. Au auzit de la părinți și bunici și au simțit pe propria piele. Da, este nedrept ca moldovenii să treacă prin atâtea greutăți ani la rând, iar acum să fim afectați de crize pe care nu noi le-am provocat. Greutățile ne-au făcut de-a lungul timpului rezistenți și chibzuiți.

Fiecare dintre noi poate controla factura și de fiecare dintre noi depinde cum va arăta Republica Moldova după aceste timpuri complicate. Guvernul, Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, va ajuta oamenii să treacă de această iarna anevoioasă prin compensații. Este responsabilitatea noastră a tuturor să ieșim cu capul sus din greutăți. Vă mulțumim”, își încheie mesajul Andrei Spînu.

TV8.md reamintește că la începutul săptămânii viitoare ar putea fi lansată platforma compensatii.gov.md, pe care cetățenii se vor înregistra pentru a le fi determinată categoria de vulnerabilitate energetică. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, invitat în cadrul ediției din 4 octombrie a emisiunii „Freedom” de la TV8.

Potrivit acestuia, familiile care vor avea venituri mai mici, vor avea un grad mai mare de vulnerabilitate energetică și vor primi compensații mari. Ministrul a explicat cum va fi stabilită categoria de vulnerabilitate, în funcție de venituri. Totuși, la acordarea compensațiilor se va ține cont și de componența familiei.

Compensațiile vor fi acordate pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie și martie. Pe site, fiecare va introduce date despre membrii familiei, identificați prin IDNP, codul de identificare al contorului și venitul mediu lunar pentru ultimele 6 luni.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Cum vor fi stabilite categoriile de vulnerabilitate energetică după venituri și ce va mai conta la acordarea compensațiilor

05 octombrie 2022, 09:10

Platforma compensatii.gov.md ar putea fi lansată săptămâna viitoare. Ce date vor introduce cetățenii în sistemul informațional

04 octombrie 2022, 22:10

Un nou avertisment de la Gazprom! Acuză Moldova de încălcarea prevederilor contractuale și amenință cu sistarea gazelor

04 octombrie 2022, 16:10

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram