Război în Ucraina, ziua 222: Cameră de tortură și recruți beți. Avertizarea unui ex-șef CIA, dacă Rusia ar folosi bomba atomică

social

Directorul Muzeului Cetății Soroca, înmormântat cu onoruri militare. Unde și când vă puteți lua rămas bun de la Nicolae Bulat

13 septembrie 2022, ora 09:43
Distribuie:

Directorul Muzeului de Istorie și Etnografie al Cetății Soroca este condus marți, 13 septembrie, pe ultimul drum. Nicolae Bulat va fi înmormântat cu onoruri militare. 

La biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Soroca are loc un serviciu divin în memoria regretatului muzeograf. Ulterior, la ora 10:00, cortegiul funerar se va deplasa spre Cetatea Soroca, pe strada Independenței, făcând o oprire la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Soroca.

La orele 11.00 în fața Cetății Soroca se va desfășura mitingul funerar. Apoi, după orele 12.00 cortegiul va merge la cimitirul din Dealul Sorocii, unde va fi înmormântat cu onor militar.

Directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, supranumit şi „gardianul” Cetății Soroca, Nicolae Bulat s-a stins din viaţă vineri, 9 septembrie. A decedat pe patul de spital din Iaşi, unde fusese internat de curând. Bulat a suferit de o maladie gravă la creier.

Nicolae Bulat s-a născut în 10 februarie 1952 în satul Cureșnița, raionul Soroca. La Cetatea Soroca a activat de mai bine de 30 de ani, fiind considerat unul dintre cei mai buni ghizi din țară. 

Directorul Muzeului de Istorie și Etnografie de la Soroca, Nicolae Bulat, s-a stins din viață: „Zbor ușor, om bun”

09 septembrie 2022, 09:09

Ajutor pentru directorul Muzeului de Istorie și Etnografie de la Soroca, grav bolnav. Nicolae Bulat a suportat deja șase operații pe creier

18 august 2022, 10:08

Președinta a adresat un mesaj de condoleanțe după moartea lui Nicolae Bulat: „Prin energia sa, a inspirat generații întregi”

09 septembrie 2022, 12:09

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

social

Procurorii au contestat la CSJ decizia prin care Petic a fost achitat pentru huliganism. „V-am rămas doar eu, huliganul de mine?”

03 octombrie 2022, ora 16:20
Distribuie:

Procurorii au contestat la Curtea Supremă de Justiției (CSJ) decizia prin care Curtea de Apel Cahul l-a achitat pe fostul polițist de frontieră, Gheorghe Petic, în dosarul pentru huliganism agravant. Contestația procurorilor a fost criticată de Petic. Ex-polițistul de frontieră acuză PG că încearcă să ducă în eroare CSJ-ul prin falsuri și îi acuză pe procurori că sunt o rușine a sistemului. 

„Băieții aceștia de la Procuratură fumează, pe bune fumează ceva tare. Credeam că s-au liniștit, dar nu vor, nu vor și gata...Voi ați găsit miliardul furat, spălătoria de bani, frauda bancară, dosarul Bahamas, autorii schemelor și v-am rămas doar eu, huliganul de mine”, scrie Gheorghe Petic pe Facebook.

Gheorghe Petic îl acuză pe șeful interimar al Procuraturii Generale, Dumitru Robu pentru că dosarul în care a fost recent achitat merge și la CSJ. 

„Domnule procuror general Dumitru Robu, liniștiți-vă cățeii! Pe mine nimic nu mă mai doare. Cu cât mai mult vă umflați în pene, domnilor procurori, cu atât Republica Moldova îmi va plăti prejudiciu mai mult. Și da, eu nu am practică de procuror, dar a citit argumentele lor și mi s-a făcut rușine. Domnilor, sunteți o rușine a justiției pentru că avem așa Procuratură. Ne batem și la Curtea Supremă de Justiție, încep iar a mă umple de adrenalină”, a mai scris Gheorghe Petic.

Am solicitat un comentariu de la procurorul general interimar la aceste acuzații. „Nu trebuie să ne supărăm pe persoanele care își expun părerea”, a spus Dumitru Robu. 

Nu am reușit să luăm legătura cu procurorul de caz Dumitru Calendari. 

Curtea de Apel Cahul a pronunțat luni, 22 august, decizia motivată în dosarul în care fostul polițist de frontieră, Gheorghe Petic, a fost achitat pentru huliganism agravant. Petic cere să îi fie achitate prejudicii morale și materiale în sumă de 800 de mii de lei. Fostul polițist de frontieră se declară totuși dispus să renunțe la acești bani doar dacă cei care au stat în spatele fabricării dosarelor sale vor fi pedepsiți.

„Domnule ministru Litvinenco (nr. Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției), sunt gata să mă dezic public de prejudiciu, condiția rămâne aceeași; vreau capul celor care au fabricat aceste dosare și sunt în funcții, protejați de voi, actualul șef al Poliției din Ungheni, Victor Gavrilița...la fel vreau capul altui gunoi în epoleți, autorul operei fabricate a art. 287/3 Valentin Franț”, scrie Petic într-o postare pe Facebook. 

Gheorghe Petic a mai spus că, după achitare, vrea scuze publice. 

„Vreau scuze public, cât mai multe scuze, săptămâni la rând, să vuiască presa de dimineață până seara cu scuze aduse. Evident, povestea și acest dosar fabricat la comandă, de structurile de drept ale statului, va costa ca și cu povestea ,,violul” niște milioane, din păcate din buzunarul sărac al statului și nu din cel plin al bandiților în epoleți ce se fac autori”, menționează fostul polițist de frontieră. 

„Și aici povestea dosarelor penale s-a terminat, acuma se poate de trăit si de scris o carte. Mai departe viața mea o să mi-o dedic în totalmente unui singur lucru, celor care ați făcut rău o să vă întorc cu vârf și îndesat toate datoriile. Instanța s-a expus, dar nu m-am expus și eu”, mai scrie Gheorghe Petic.

Gheorghe Petic a fost învinuit că în toamna anului 2004, în timp ce se afla într-un bar dintr-o localitate din raionul Taraclia ar fi amenințat cu o armă asemănătoare cu un „Kalașnikov” o persoană din local. Ulterior, Petic ar fi ieșit afară și ar fi efectuat o împușcătură în roata din față a automobilului presupusei victime, continuând să o amenințe cu aplicarea violenței fizice. Ședințele de judecată au durat aproape doi ani, la Taraclia, iar multe dintre ele au tot fost amânate din diverse motive.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram