Război în Ucraina, ziua 217: Mesajul lui Zelenski pentru Putin și rezultatele referendumului. Kremlinul anunță un „minim obiectiv”

comerciale

Generații de la Constantin Mimi până la Adrian Trofim au menținut producerea vinului de calitate timp de circa 130 de ani (P)

19 septembrie 2022, ora 14:33
Distribuie:

Istoria „Castel-ului Mimi” a fost zidită de două familii, începând de la Constantin Mimi, care a creat primul chateau și una dintre cele mai vestite podgorii din Basarabia, până la familia Trofim, care a renăscut vinăria din Bulboaca, transformând castelul în una dintre principalele atracții turistice și unul din cei mai performanți producători de vinuri din Republica Moldova.

Constantin Mimi, proaspăt absolvent al Școlii Superioare de Agronomie din Monpellier (Franța), decide să construiască o veritabilă vinărie franceză aflându-se în „luna de miere” în renumita regiune franceză Bordeaux. 

După ce în 1890 plantează primul butuc de vie pe moșia sa, rămas până în prezent, în 1893 începe construcția vinăriei de la Bulboaca. În premieră pentru Basarabia, utilizând o serie de inovații pentru acel timp, cum ar fi betonul armat, chiar dacă încă nu era inventat aparatul de sudat, capetele de oțel fiind „legate” unul de celălalt. 

Fiind construit în pantă, a fost proiectat un sistem de transportare strugurilor din vița de vie, în beciurile unde erau butoaiele. Pivnița castelului era impresionantă pe atunci, cu o capacitate de 300 de mii de litri de vin. 

Constantin Mimi a fost și primul vinificator care a adus în Basarabia butași de soiuri franceze, oferind astfel vinului de aici o calitate recunoscută în rază de mii de kilometri. Tot el a fost și ultimul Guvernator al Basarabiei, între timp activând și în calitate de Guvernator al Băncii Naționale a României.

CEO „Castel Mimi”, Adrian Trofim, spune că “suntem a cincea generație de la Constantin Mimi, un om care și-a dedicat cu pasiune viața țării, viei și vinului. Ne-am născut, am crescut și lucrăm în această locație plină de istorie. Este un loc de suflet pentru bunei, părinți, pentru noi și copiii noștri. Aici am făcut primii pași, din care cauză și am decis să renaștem întreaga istorie de la Constantin Mimi până la „Castel Mimi”.

Vinăria din Bulboaca a activat circa 130 de ani oprind complet producția de vinuri doar de două ori, în timpul primului și al doilea războaie mondiale. În 1998 acest producător de vinuri a fost procurat de familia Trofim. În toți anii care au urmat „Castel Mimi” a devenit unul dintre cei mai importanți producători și exportatori de vinuri din Moldova, fiind într-un continuu proces de modernizare. 

În același timp, „Castel Mimi” a devenit o importantă componentă a patrimoniului național, fiind una dintre cele mai mari investiții vinicole din istoria țării și una dintre cele mai vizitate atracții turistice din țară, cu un flux de peste 30 de mii de turiști pe an din zeci de țări. 

(P) Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

Castel Mimi, noua legendă a vinificației și turismului Republicii Moldova, împlinește 6 ani de la deschidere (P)

16 septembrie 2022, 10:09

Castel Mimi: Bulboaca și Speia vor avea propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni (P)

24 iunie 2022, 16:06

Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

comerciale

Horus Energy: Specialiștii verifică funcționalitatea echipamentelor la stațiile de pompare a agentului termic din Chișinău (P)

28 septembrie 2022, ora 11:50
Distribuie:

Revizia echipamentelor se face în scop de profilaxie, înaintea începerii sezonului de încălzire. Este verificat utilajul modernizate de către Compania “Horus Energy” la cele trei stații pompare ale SA “Termoelectrica”- Nr.6 din sectorul Râscani și la Stația de pompare Nr.4 si Nr.22 din sectorul Botanica.

Anul trecut, specialiștii “Horus Energy” au montat și pus în funcțiune pompe și conducte noi, au montat armatura de reglare și secționare. 

Utilajul electric a fost înlocuit cu echipament cu un nivel de automatizare și semnalizare performant ale companiei Siemens, cu parametri de eficientă energetică de ultimă generație. 

Noul echipament electric de tensiune joasa si medie este bazat pe celule ABB. 

În urma modernizării, cheltuielile de mentenanță s-au redus substanțial.

În activitatea sa, "Horus Energy" colaborează cu diverse companii internaționale, lideri pe piața energetică, atât din Vest, cât și din Est și pune în prim plan calitatea utilijalui și nivelul de eficiență al acestuia.

(P) Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram