Război în Ucraina, ziua 222: Cameră de tortură și recruți beți. Avertizarea unui ex-șef CIA, dacă Rusia ar folosi bomba atomică

social

Guvernul a revăzut modalitatea de stabilire a ajutorului social. Șomerii, stimulați să-și găsească un loc de lucru

23 septembrie 2022, ora 17:11
Distribuie:

Guvernul a modificat Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social. Scopul modificărilor este să stimuleze persoanele apte de muncă să se angajeze.  Majoritatea noilor prevederi vor intra în vigoare din data de 1 octombrie 2022. Noul regulament prevede că veniturile salariale ale șomerilor sau zilierilor, care se vor încadra în câmpul muncii, nu vor fi luate în considerare la evaluarea dreptului la ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului timp de 3 luni consecutive din luna angajării. 

De asemenea, a fost majorată de la 200 la 500 de lei valoarea ignorării din veniturile salariale pentru fiecare membru al familiei la calcularea venitului general.

O altă măsură constă în reducerea graduală a cuantumului ajutorului social și limitarea duratei aflării în program a familiilor defavorizate, care au în componența sa membri șomeri sau zilieri. Astfel, pentru familiile care au un membru înregistrat ca șomer timp de 7-9 luni, cuantumul lunar al ajutorului social se reduce cu 20%, iar dacă această perioadă este mai mare de 10 luni – cu 40%.

La fel se va proceda și în cazul zilierilor. Pentru cei care, în primele 6 luni de la stabilirea ajutorului social, au activat mai puțin de 30 de zile, ajutorul social se va micșora cu 20%, începând cu luna a 7-a, și cu 40% din luna a 10-a, dacă în primele 9 luni au activat mai puțin de 45 de zile.

De asemenea, se mizează pe sporirea numărului de familii cu copii, participante la programul de ajutor social, prin majorarea cu 396 de lei a venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil (de la 1022,25 lei la 1418 lei), creșterea suplimentară cu 169 lei a venitului minim garantat pentru copiii cu grad sever sau accentuat de dizabilitate și majorarea ignorării din indemnizațiile de îngrijire a copilului de la 200 la 500 de lei la calcularea venitului global al familiei.

Sunt efectuate modificări și la venitul lunar minim garantat al persoanelor cu dizabilități. Diferențierea mărimii acestuia va fi calculată în funcție de gradul de dizabilitate atât în cazul adulților, cât și al copiilor. Astfel, pentru un adult cu grad sever de dizabilitate, venitul minim garantat va fi majorat suplimentar cu cca 273 de lei. 

Pentru implementarea acestui proiect, în anul 2022 sunt necesare suplimentar cca 50 de milioane de lei din bugetul de stat, prevăzute deja în rectificarea bugetară.  

Șomerii vor beneficia de vouchere, care le vor permite să-și aleagă singuri cursurile de formare profesională și instituția

15 septembrie 2022, 16:09

Șomerii care se angajează „cu ziua” nu-și vor pierde indemnizația de șomaj, iar plățile sociale revin angajatorului

05 mai 2022, 13:05

De la începutul anului, numărul șomerilor a crescut cu peste 33 de mii. În total, ANOFM a consiliat 70 398 de persoane în căutarea unui loc de muncă în Moldova

08 decembrie 2021, 10:12

Puțin peste 43 la sută dintre șomerii înregistrați nu-și pot găsi un loc de muncă

15 noiembrie 2021, 11:11

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

social

Procurorii au contestat la CSJ decizia prin care Petic a fost achitat pentru huliganism. „V-am rămas doar eu, huliganul de mine?”

03 octombrie 2022, ora 16:20
Distribuie:

Procurorii au contestat la Curtea Supremă de Justiției (CSJ) decizia prin care Curtea de Apel Cahul l-a achitat pe fostul polițist de frontieră, Gheorghe Petic, în dosarul pentru huliganism agravant. Contestația procurorilor a fost criticată de Petic. Ex-polițistul de frontieră acuză PG că încearcă să ducă în eroare CSJ-ul prin falsuri și îi acuză pe procurori că sunt o rușine a sistemului. 

„Băieții aceștia de la Procuratură fumează, pe bune fumează ceva tare. Credeam că s-au liniștit, dar nu vor, nu vor și gata...Voi ați găsit miliardul furat, spălătoria de bani, frauda bancară, dosarul Bahamas, autorii schemelor și v-am rămas doar eu, huliganul de mine”, scrie Gheorghe Petic pe Facebook.

Gheorghe Petic îl acuză pe șeful interimar al Procuraturii Generale, Dumitru Robu pentru că dosarul în care a fost recent achitat merge și la CSJ. 

„Domnule procuror general Dumitru Robu, liniștiți-vă cățeii! Pe mine nimic nu mă mai doare. Cu cât mai mult vă umflați în pene, domnilor procurori, cu atât Republica Moldova îmi va plăti prejudiciu mai mult. Și da, eu nu am practică de procuror, dar a citit argumentele lor și mi s-a făcut rușine. Domnilor, sunteți o rușine a justiției pentru că avem așa Procuratură. Ne batem și la Curtea Supremă de Justiție, încep iar a mă umple de adrenalină”, a mai scris Gheorghe Petic.

Am solicitat un comentariu de la procurorul general interimar la aceste acuzații. „Nu trebuie să ne supărăm pe persoanele care își expun părerea”, a spus Dumitru Robu. 

Nu am reușit să luăm legătura cu procurorul de caz Dumitru Calendari. 

Curtea de Apel Cahul a pronunțat luni, 22 august, decizia motivată în dosarul în care fostul polițist de frontieră, Gheorghe Petic, a fost achitat pentru huliganism agravant. Petic cere să îi fie achitate prejudicii morale și materiale în sumă de 800 de mii de lei. Fostul polițist de frontieră se declară totuși dispus să renunțe la acești bani doar dacă cei care au stat în spatele fabricării dosarelor sale vor fi pedepsiți.

„Domnule ministru Litvinenco (nr. Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției), sunt gata să mă dezic public de prejudiciu, condiția rămâne aceeași; vreau capul celor care au fabricat aceste dosare și sunt în funcții, protejați de voi, actualul șef al Poliției din Ungheni, Victor Gavrilița...la fel vreau capul altui gunoi în epoleți, autorul operei fabricate a art. 287/3 Valentin Franț”, scrie Petic într-o postare pe Facebook. 

Gheorghe Petic a mai spus că, după achitare, vrea scuze publice. 

„Vreau scuze public, cât mai multe scuze, săptămâni la rând, să vuiască presa de dimineață până seara cu scuze aduse. Evident, povestea și acest dosar fabricat la comandă, de structurile de drept ale statului, va costa ca și cu povestea ,,violul” niște milioane, din păcate din buzunarul sărac al statului și nu din cel plin al bandiților în epoleți ce se fac autori”, menționează fostul polițist de frontieră. 

„Și aici povestea dosarelor penale s-a terminat, acuma se poate de trăit si de scris o carte. Mai departe viața mea o să mi-o dedic în totalmente unui singur lucru, celor care ați făcut rău o să vă întorc cu vârf și îndesat toate datoriile. Instanța s-a expus, dar nu m-am expus și eu”, mai scrie Gheorghe Petic.

Gheorghe Petic a fost învinuit că în toamna anului 2004, în timp ce se afla într-un bar dintr-o localitate din raionul Taraclia ar fi amenințat cu o armă asemănătoare cu un „Kalașnikov” o persoană din local. Ulterior, Petic ar fi ieșit afară și ar fi efectuat o împușcătură în roata din față a automobilului presupusei victime, continuând să o amenințe cu aplicarea violenței fizice. Ședințele de judecată au durat aproape doi ani, la Taraclia, iar multe dintre ele au tot fost amânate din diverse motive.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram