Război în Ucraina, ziua 224: Atac cu drone și ironia de la Londra. Putin a promulgat anexările, iar Zelenski anunţă succese

externe

/FOTO/ În Rusia a început panica după anunțul lui Putin: Se planifică proteste. Oamenii cer demisia președintelui și părăsesc țara

21 septembrie 2022, ora 12:20
Distribuie:

În Rusia a început panica în rândul populației, după ce președintele Vladimir Putin a anunțat o mobilizare parțială. Oamenii au început să critice autoritățile ruse. În comentariile la publicațiile despre mobilizarea parțială, rușii își exprimă nemulțumirea, scrie presa rusă.

UPDATE Poliția este deja adunată la Moscova pentru a dispersa mitingurile de protest. Potrivit canalului Baza Telegram, ofițerii de poliție din Moscova, inclusiv regimentele 1 și 2 speciale, ar fi adunați „ în alarmă” până la ora 14:00. Toți angajații trebuie să fie în cască, cu scuturi și bastoane.

La ora 19:00, în orașele rusești este planificată o acțiune de protest a mișcării „Vesna” cu îndemnuri de ieșire în stradă, împotriva mobilizării.

Oamenii scriu că autoritățile ruse să plece la război și, de asemenea, comentează obscen decizia președintelui rus Vladimir Putin. Unii îi cer chiar demisia.

Presa rusă anunță că la câteva minute după discursul lui Vladimir Putin au fost cumpărate toate biletele de avion de astăzi dinspre Moscova spre Instanbul și Erevan, capitala Armeniei, scrie euronews.ro.

Jurnaliștii au publicat ca dovadă un print screen după site-uri de rezervare online a curselor aeriene. Aceștia au încercat să găsească bilete spre cele două destinații, dar nu au reușit să găsească niciun loc liber.

Mobilizare parțială în Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri, 21 septembrie o mobilizare militară parţială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor „operaţiunii militare speciale” în Ucraina, în cursul unui discurs televizat către naţiune, potrivit Agerpres.

În discursul său televizat, anunţat iniţial pentru marţi seara, dar care fusese amânat din motive neprecizate, preşedintele rus a afirmat că obiectivul său este „eliberarea” Donbasului, zonă minieră din estul Ucrainei compusă din regiunile Doneţk şi Lugansk şi că majoritatea populaţiei din această zonă nu doreşte să revină la ceea ce el a numit „sub jugul” Ucrainei.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Putin a anunțat mobilizare parțială în Rusia. „Scopul Occidentului este de a slăbi, dezbina și distruge țara”

21 septembrie 2022, 09:09

/VIDEO/ Șoigu: Rusia va mobiliza 300.000 de rezerviști pentru a-și întări efectivele din Ucraina

21 septembrie 2022, 10:09

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

externe

Război în Ucraina, ziua 224: Atac cu drone și ironia de la Londra. Putin a promulgat anexările, iar Zelenski anunţă succese

05 octombrie 2022, ora 13:03
Distribuie:

Războiul decretat de președintele rus Vladimir Putin în Ucraina continuă și în ziua cu numărul 224. Rușii au atacat cu drone kamikaze iraniene regiunea Kiev, liderul de la Kremlin a promulgat anexarea celor patru regiuni anexate, iar președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lăudat progresele înregistrate de militarii săi pe front.

UPDATE Un tânăr de 26 de ani a devenit primul mobilizat rus în baza decretului din data de 21 septembrie care s-a predat autorităților ucrainene, relatează „Zerkalo Nedeli”.

UPDATE Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, Josep Borrell, a avertizat miercuri că războiul din Ucraina intră într-o nouă fază "periculoasă" şi într-un "scenariu înfricoşător", transmite EFE, conform Agerpres. "Războiul a intrat într-o nouă fază. O fază fără îndoială periculoasă, pentru că ne aflăm în faţa unui scenariu înfricoşător, în privinţa căruia nu trebuie să închidem ochii", a declarat Borrell într-o intervenţie în plenul Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

UPDATE Ucrainenilor li s-au administrat pastile de iodură de potasiu în vederea pregătirii pentru un potențial atac nuclear asupra unor părți ale țării. Centrele de evacuare din capitala ucraineană Kiev au primit pastile de iodură de potasiu pentru a se pregăti pentru un posibil atac nuclear rusesc. Compusul chimic este utilizat pentru a trata radiațiile și poate ajuta la prevenirea absorbției de către organism a radiațiilor respective dacă este administrat înainte sau imediat după expunerea la o explozie nucleară, notează AlephNews.

UPDATE Ziarul Nezavisimaya Gazeta, care se bucură de un grad de independență editorială mai mare decât alte publicații din Rusia, publică mai multe articole în care arată o perspectivă mai degrabă sumbră a situației politice și sociale din Rusia. Publicația arată că decizia mobilizării generale pentru războiul din Ucraina a dus la creșterea rapidă a gradului de anxietate din societatea rusă, un semnal îngrijorător pentru elita politică de la Kremlin, zguduită deja de consecințele retragerilor dezordonate de pe fronturile din nord-estul și sudul Ucrainei. Mai mult, scrie Nezavisimaya Gazeta, mobilizarea generală ”zguduie barca stabilității” politice, cu efecte negative asupra coeziunii de la vârful puterii din Rusia, notează Money.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă miercuri că a semnat un decret prin care declară ”nule şi neavenite” toate decretele preşedintelui rus Vladimir Putin şi actele adoptate în vederea implementării acestor decrete privind anexarea unor teritorii ucrainene, începând din 2014 şi până în prezent. ”Am semnat un decret care desemnează drept nule şi neavenite toate decretele preşedintelui Federaţiei ruse (Vladimir Putin) şi toate actele adoptate pentru implementarea acestor decrete în tentativa de anexare a teritoriului nostru din 2014 şi până azi”, anunţă şeful statului ucrainean, potrivit news.ro.

UPDATE Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat astăzi legea privind intrarea în componența Federației Ruse a celor 4 regiuni din Ucraina. Potrivit Kremlinului, aproape 9 milioane de ucraineni „devin” ruși.

UPDATE Jurnalista rusă de televiziune Marina Ovsianikova, ajunsă celebră pentru un protest în direct față de războiul dus de Rusia în Ucraina, a confirmat că a fugit din arestul la domiciliu, la care a fost condamnată sub acuzaţia că a răspândit ştiri false. Ea a spus că se consideră nevinovată și nu are de ce să fie pedepsită, relatează Reuters. Nu este clar cum a fugit şi unde se află, însă luni numele său putea fi văzut pe o listă online a Ministerului de Interne cu persoane care se ascund de justiţie, însoţită de o fotografie, potrivit Digi24.

UPDATE Reprezentanții Fondului de Luptă împotriva Corupției (FBK), organizația opozantului rus Aleksei Navalnîi, au anunțat marți că își vor redeschide birourile în Rusia pentru a pleda împotriva „mobilizării și războiului” purtat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

UPDATE Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri, 5 octombrie, că Uniunea Europeană ar trebui să introducă o plafonare temporară a preţului la gazele naturale, relatează Reuters.

UPDATE Autorităţile kazahe au respins miercuri o cerere din partea Rusiei de a-l expulza pe ambasadorul Ucrainei pentru comentarii despre uciderea ruşilor, mustrând Moscova pentru ceea ce Astana a numit un ton nepotrivit între "parteneri strategici egali", informează Reuters.

UPDATE Armata ucraineană se apropie de graniţele regiunii Luhansk, afirmă oficiali din Marea Britanie, citaţi de Reuters. Forţele armate ucrainene au avansat până la 20 kilometri dincolo de râul Oskil, în nord-estul regiunii Harkov, în zona de apărare a Rusiei, spre oraşul Svatove din regiunea Luhansk, au anunţat miercuri oficiali din Marea Britanie. „Din punct de vedere politic, este foarte probabil ca liderii ruşi să fie îngrijoraţi de faptul că unităţi ucrainene se apropie acum de graniţele regiunii Luhansk, pe care Rusia a pretins că a anexat-o oficial vinerea trecută”, a explicat Ministerul britanic al Apărării într-un buletin de informaţii, potrivit AlephNews.

UPDATE Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a anunţat miercuri că centrala nucleară Zaporojie din Ucraina va funcţiona sub supravegherea agenţiilor ruse de profil, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anexat oficial regiunea Zaporojie la sfârşitul săptămânii trecute, informează agenţia rusă RIA Novosti, preluată de Reuters, notează Agerpres.

UPDATE Preşedintele Băncii centrale a Ucrainei Kirilo Şevecenko, şi-a anunţat demisia, ”din mortive de sănătate”, într-o postare pe Facebook, la mai bine de şapte luni de la invazia Ucrainei de către Rusia, relatează AFP, informează News.ro.

UPDATE Ungaria ar putea să plătească cel puțin 4 miliarde de Euro pentru gazul rusesc livrat în această iarnă, fără a include o plată care a fost deja amânată, care urma să fie virată în contul concernului rus Gazprom.

UPDATE Gigantul energetic rus Gazprom a reluat, miercuri, exporturile de gaze către Italia prin Austria, după ce a soluţionat o problemă legată de garanţii ce a dus la suspendarea aprovizionării cu gaze, la sfârşitul săptămânii. Grupul energetic italian Eni a confirmat, într-un comunicat publicat pe platforma GME, din Italia, că livrările de gaze au fost reluate, notează Rador.

UPDATE Dacă războiul Rusiei în Ucraina se încheie cu o înfrângere, consecințele ar fi că Putin ar fi detronat, iar puterea Rusiei în lume și ea însăș s-ar destrăma, crede Alp Sevimlisoy, de la Atlantic Council.

UPDATE Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Laurence Boone, a declarat miercuri că ruşii care fug din ţară pentru a evita să fie mobilizaţi în armată nu vor primi în mod automat vize pentru Franţa, dar că vor fi luate în considerare situaţia lor şi riscurile de securitate, transmite Reuters, conform Agerpres.

UPDATE Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat decrete prezidenţiale cu privire la desemnarea liderilor interimari ai (regiunilor ucrainene, n.r.) autoproclamatelor republici populare Luhansk şi Doneţk, precum și a guvernatorilor interimari ai regiunilor Zaporijjia și Herson. Documentele sunt publicate pe portalul rus de informații juridice. Denis Puşilin a fost numit temporar în funcția de lider al autoproclamatei republici separatiste populare Doneţk, iar Leonid Pasechnik, în funcţia de lider interimar al autoproclamatei republici populare separatiste Luhansk. Evgheni Baliţki a fost numit guvernator interimar al regiunii Zaporijjia, guvernatorul interimar al regiunii Herson fiind desemnat Vladimir Saldo. Toți își vor îndeplini temporar atribuțiile până vor avea loc alegeri, care îi vor desemna prin vot pe viitorii lideri ai subiecţilor federali. Decretul a intrat în vigoare de la data semnării sale. Marți, președintele Federației Ruse a semnat legile federale privind ratificarea acordurilor privind admiterea regiunilor Luhansk şi Doneţk, Zaporijjia și Herson în componenţa Rusiei, precum și legile federale privind intrarea acestor patru regiuni în componenţa Rusiei, potrivit Ziare.com.

UPDATE Ministrul britanic de externe, James Cleverley, a declarat într-un interviu, pe 4 octombrie, că Londra intenționează să sprijine Ucraina până la restabilirea completă a integrității teritoriale. Potrivit acestuia, ucrainenii pot conta pe sprijinul Regatului Unit până când tractorul ucrainean „trage ultimul tanc rusesc”, scrie Sky News.

UPDATE Uniunea Europeană ar trebui să introducă o plafonare temporară a preţului la gazele naturale până când va putea fi adoptat un nou index al preţurilor, a declarat miercuri, în Parlamentul European, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

UPDATE Rusia este în criză de mult timp, iar întreținerea armelor nucleare necesită fonduri mari, reînnoiri și testări periodice. Prin urmare, există suspiciuni că potențialul nuclear rusesc este, de fapt, un mit similar celui referitor la forțele armate ale Rusiei - consideră colonelul ucrainean Viktor Kevliuk, expert în cadrul Centrului pentru Strategii de Apărare de la Kiev.

UPDATE Potrivit canalului online anti-Kremlin General SVR, care pretinde că are cunoștințe din interiorul cercului lui Vladimir Putin, președintele Rusiei ar fi apelat în ultimele zile la profețiile șamanilor siberieni. Cei de la General SVR susțin că Vladimir Putin s-a retras în buncărul său, unde consultă vrăjitori în timp ce gândește o lovitură nucleară. Astfel, șamanii la care a apelat Putin ar fi efectuat un ritual al „păsării care arde”, care ar putea semnifica „victorie și moarte”. Interpretarea exactă e lăsată însă la dispoziția „fanteziei dureroase a președintelui”. Potrivit acelorași surse, Vladimir Putin și-ar fi avertizat apropiații cu privire la o evacuare din Moscova, informații care conduc spre o posibilă încercare a șefului de la Kremlin de a utiliza arme nucleare în Ucraina.

UPDATE Una dintre cele mai înverșunate propagandiste a lui Putin dă de pământ cu armata rusă. Olga Skabeeva critică „performanța” armatei ruse în Ucraina care „avansează metru cu metru” în timp ce ucrainenii „avansează sat cu sat”. 

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri legea care oficializează anexarea a patru regiuni din Ucraina, controlate parţial de forţele ruse, a relatat agenţia oficială de presă TASS, preluată de Reuters.

UPDATE Șeful Administrației Militare Regionale Donețk, Pavlo Kirilenko, a anunţat, miercuri, că în oraşul eliberat Sviatohirsk, în timpul unor proceduri de exhumare, au fost găsite cadavrele a patru civili.

UPDATE Şeful adjunct al Biroului Președintelui de la Kiev, Ihor Jovkva, a confirmat că preşedintele Volodimir Zelenski va participa, în format online, la prima reuniune a Comunităţii politice europene, care va avea loc la Praga, pe 6 octombrie.

UPDATE Luptători neantrenați din trupele ruse parțial mobilizate au fost aruncați în lupta de la Liman, oraș aproape înconjurat, pentru a nu struca sărbătoarea la scară largă a anexării de la Moscova. Generalii ruși au trimis sute de militari la moarte pentru a nu strica starea de spirit a lui Putini și a populației în ziua anunțării recunoașterii „referendumurilor”. Potrivit surselor Channel 24, pierderile ocupanților din Liman sunt semnificative pentru armata rusă. 

UPDATE Ucraina a acuzat Rusia că încearcă să-și împingă aliatul Belarus la vârful unei organizații internaționale de certificare a diamantelor pentru a proteja nestematele Moscovei de la a fi etichetate diamante care finanțează războiul, ca urma a invaziei, transmite Reuters.

UPDATE Domnia lui Vladimir Putin este acum „mai aproape de sfârșit”, a declarat un oficial rus care riscă să fie recrutat în baza decretului de mobilizare parțială. Este vorba despre un deputat din Sankt Petersburg care a cerut înlăturarea de la putere a lui Vladimir Putin sub acuzația de înaltă trădare, scrie Newsweek.

UPDATE Alianţa Nord-Atlantică nu a observat modificări în poziţionarea sistemelor nucleare ruse, dar menţine vigilenţa, afirmă un oficial din cadrul NATO, pe fondul preocupărilor privind acţiunile Administraţiei Vladimir Putin.

UPDATE Fostul secretar de stat american Henry Kissinger spune că „într-un fel, Rusia, a pierdut deja războiul” în Ucraina, potrivit Associated Press.

UPDATE Ministerul Apărării de la Kiev a transmis că, în ultimele săptămâni, linia telefonică dedicată militarilor ruşi care vor să se predea a primit peste 2.000 de apeluri de la soldați ai Federației Ruse, care întreabă cum pot să se predea ucrainenilor.

UPDATE Cercetătorii Meta şi alţi investigatori în domeniul dezinformării au descoperit peste 60 de site-uri şi pagini media frauduloase, aproape toate promovate intensiv pe reţelele de socializare, inclusiv prin intermediul publicităţii pe Facebook ce au făcut propaganda rusă despre războiul din Ucraina şi au încercat să semene îndoieli pe continenul europeant cu privire la sprijinul constant al guvernelor occidentale pentru Kiev, notează Mediafax.

UPDATE Experții din domeniul informațiilor care analizează acțiunile Rusiei spun că scurgerile de gaze din Marea Baltică au fost cel mai probabil provocate de ruși prin operațiuni de sabotaj cu care au vrut să trimită un mesaj despre capacitatea Moscovei de a continua să poarte un război hibrid împotriva Occidentului, într-un moment în care trupele ruse sunt înfrânte pe toate fronturile din Ucraina, scrie Insider.

UPDATE Opoziţia din Rusia, condusă de aliaţii lui Alexei Navalnîi, vrea să se reorganizeze după ce a fost distrusă de forţele de securitate. Guvernul a fost slăbit de războiul din Ucraina, este momentul potrivit, susţin criticii administraţiei Putin.

UPDATE Când premierul indian Narendra Modi i-a spus luna trecută lui Vladimir Putin că „acum nu mai este era războiului”, Occidentul a primit cu căldură cuvintele sale și le-a privit ca pe un semn că cea mai mare democrație din lume s-a decis, în sfârșit, să se opună invaziei neprovocate a Rusiei în Ucraina, scrie CNN. În realitate, însă, în loc să rupă legăturile cu Moscova, India a slăbit efectul sancțiunilor occidentale atunci când a importat și mai mult petrol, cărbune și îngrășăminte rusești, oferind un „colac de salvare” financiar vital pentru regimul lui Putin.

UPDATE Autoritățile estoniene au anunțat transferul în Ucraina a dronelor care au fost achiziționate de Vladimir Șilov, un șofer de TIR și rezident al regiunii Pskov, pentru nevoile armatei ruse, scrie cotidianul rus Kommersant. „Îți amintești de bărbatul cu dublă cetățenie estonă și rusă care a încercat să furnizeze drone pentru armata rusă? Pe lângă arestare, Serviciul de Securitate Internă al Estoniei a confiscat dronele achiziționate de acesta și le-a predat armatei ucrainene”, a scris Ambasada Estoniei în Ucraina, pe Twitter, notează Libertatea.

UPDATE Surse ucrainene au observat că mobilizarea parțială ordonată de Vladimir Putin nu reprezintă un pericuol pe termen scurt, deoarece contraofensiva ucraineană avansează mai rapid decât poate Moscova să trimită noi forțe pe front. Șeful serviciilor de informații ucrainene, Kirilo Budanov, a declarat că mobilizarea din Rusia este un “cadou” pentru Ucraina, deoarece Kremlinul se află într-o “fundătură”, prins între eșecurile sale și hotărârea de a păstra teritoriile confiscate.

UPDATE Contraofensiva Ucrainei paralizează încercările Rusiei de a transfera muniție suplimentară, rezerve, oameni mobilizați și mijloace de apărare către pozițiile din prima linie, în timp ce trupele ucrainene fac progrese în trei regiuni simultan: Herson, Harkov și Lugansk, notează Institutul pentru Studiul Războiului în cea mai recentă analiză a situației de pe front.

UPDATE Comandamentul operațional „Sud” al armatei ucrainene a anunțat, într-un comunicat pe Facebook, că au fost eliberate de sub ocupația invadatorilor ruși încă opt așezări din regiunea Herson. „Oficial! Ca urmare a unei operațiuni militare atent planificate și implementate cu brio pentru eliberarea teritoriilor regiunii Herson de sub ocupație, unitățile noastre au eliberat, fixat și restaurat steagul de stat al Ucrainei în opt așezări din districtul Beryslav”, se arată în comunicat.

UPDATE Forțele ucrainene au continuat să obțină câștiguri substanțiale în jurul Liman și în regiunea Herson în ultimele 48 de ore. În evaluarea de luni noapte spre marți dimineață, Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW) scrie că în ultimele 48 de ore, forțele ucrainene au continuat să obțină câștiguri substanțiale în jurul orașului Liman și în regiunea Herson.

UPDATE Un atac cu drone sinucigaşe a fost raportat în oraşul Bila Tserkva din regiunea Kiev, în urma căruia mai multe instalații de infrastructură au luat foc, iar cel puţin o persoană a fost rănită.

UPDATE Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, „se va deplasa la Kiev şi apoi la Moscova în această săptămână” pentru a discuta despre stabilirea unei zone de protecţie în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, potrivit unui comunicat publicat luni seara, relatează AFP.

UPDATE Autoritățile finlandeze au informat că iau în calcul posibilitatea construirii unui gard de-a lungul graniței cu Rusia.

UPDATE Decizia Statelor Unite de a trimite ajutor miliar suplimentar Ucrainei reprezintă o amenințare pentru interesele Moscovei și crește riscul unei confruntări militare între Rusia și Occident, a declarat Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington, după anunțul SUA privind un nou pachet cu ajutoare militare, în valoare de 625 de milioane de dolari, pentru Ucraina, notează Digi24.

UPDATE Rusia încearcă să instituie o "frontieră de stat" pe linia care separă controlul rusesc de controlul ucrainean în regiunea ucraineană Zaporojie, a anunţat marţi un oficial ucrainean regional, relatează CNN, potrivit Rador.

UPDATE Preşedintele companiei de stat ucraineană Energoatom, Petro Kotin, a declarat că societatea ar putea reporni două dintre reactoarele centralei nucleare Zaporojie în câteva zile pentru a proteja instalaţiile de siguranţă, pe măsură ce se apropie iarna şi temperaturile scad, informează AP, citat de News.ro. 

UPDATE În 21 septembrie 2022, Vladimir Putin a semnat un decret de mobilizare parțială a rezerviștilor din Rusia, pentru a-și suplimenta forțele armatei sale din Ucraina. Însă, liderul de la Kremlin primește o neașteptată lovitură din Crimeea, regiunea anexată de Moscova în 2014: 10.000 de locuitori din zonă au părăsit peninsula, fugind de posibila chemare și trimitere pe câmpul de luptă.

UPDATE Hărţile prezentate de Rusia, în comparaţie cu cele din ziua precedentă, arată că forţele ruse au părăsit un număr mare de localităţi din regiunea Herson, în special Dudceani de pe malul vestic al râului Nipru, în contextul în care armata ucraineană desfăşoară acolo o contraofensivă de mai multe săptămâni. Harta regiunii Harkov arată că ruşii au părăsit aproape tot malul de est al râului Oskil, ultima zonă pe care o controlau încă în regiune.

UPDATE Preşedintele din Ucraina, Volodimir Zelenski, afirmă, în ultimul mesaj video postat pe reţelele de socializare, că armata ucraineană ”desfăşoară o înaintare destul de rapidă şi puternică în sudul ţării”. „Armata ucraineană desfăşoară o înaintare destul de rapidă şi puternică în sudul ţării noastre, ca parte a operaţiunii de apărare actuale. Zeci de aşezări au fost deja eliberate de referendumul rusesc de faţadă numai în această săptămână. În regiunea Herson, în regiunea Harkov, în regiunea Lugansk şi în regiunea Doneţk cu totul”, a transmis Zelenski.

Război în Ucraina, ziua 222: Tweet de pace de la Musk și spital atacat. Kievul avansează, iar Putin demite un general

03 octombrie 2022, 22:10

Război în Ucraina, ziua 223: Val de emigranți ruși și duel pe Twitter. Zelenski anulează decretele lui Putin privind anexările

04 octombrie 2022, 21:10

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram