Război în Ucraina, ziua 224: Atac cu drone și ironia de la Londra. Putin a promulgat anexările, iar Zelenski cere tribunal special

sport

Lewandowski nu a ajutat pe Barcelona: Catalanii au pierdut în deplasare cu Bayern Munchen în derby-ul Ligii Campionilor

14 septembrie 2022, ora 13:45
Distribuie:

Bayern Munchen a câștigat derby-ul cu Barcelona, scor 2-0 în grupa C a Ligii Campionilor. Primele succese în actuala stagiune le-au obținut Liverpool și Internazionale Milano.  

În prima repriză, Barcelona a ratat cinci mari ocazii de gol, dintre care trei irosite de fostul jucător al lui Bayern, Robert Lewandowski. 

Polonezul nu a găsit spațiul porții, iar atunci când l-a găsit, Manuel Neuer a fost imperial. 

Și cum în fotbal ocaziile se răzbună, în partea secundă, bavarezii au deschis scorul în minutul 50, prin Lucas Hernandez, printr-o lovitură de cap la colțul scurt, după un corner executat de Joshua Kimmich. 

La patru minute distanță, Leroy Sane a colaborat excelent cu Musiala și a stabilit rezultatul final, unul greu de anticipat după scenariul primei părți. 

Într-o altă partidă, Liverpool a obținut prima victorie, una la limită pe teren propriu cu Ajax, 2-1. 

Echipa antrenată de Jurgen Klopp a început în ofensivă meciul de pe ”Anfield” și după câteva ”amenințări” a reușit să deschidă scorul în minutul 17, când Mohamed Salah a marcat din pasa lui Diogo Jota. 

Avantajul cormoranilor a rezistat doar 10 minute, pentru că Mohammed Kudus a restabilit egalitatea până la pauză. 

Golul victoriei gazdelor a venit în minutul 89 când Matip a marcat cu o lovitură de cap.

Și Inter a obținut prima victorie, 2-0 pe terenul cehilor de la Viktoria Plzen. Edin Dzeko a deschis scorul în prima repriză, iar în partea secundă vicecampioana Italiei a stabilit rezultatul final prin Dumfries. 

Iată toate rezultatele înregistrate aseară în a doua fază a grupelor A, B, C și D: 

Viktoria Plzen 0-2 Internazionale Milano
Sporting Lisabona 2-0 Tottenham Hotspur
Bayer Leverkusen 2-0 Atletico Madrid
Bayern Munchen 2-0 FC Barcelona 
FC Porto 0-4 Club Brugge
Liverpool 2-1 Ajax Amsterdam
Marseille 0-1 Eintracht Frankfurt
Etapa a treia a grupelor A, B, C și D va avea loc pe 4 octombrie. 

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

sport

Bilanț uluitor pentru luptătorii modoveni de karate la Campionatul Mondial din Cehia: 22 de medalii, dintre care 5 de aur

05 octombrie 2022, ora 11:02
Distribuie:

Prestație remarcabilă pentru sportivii moldoveni la Campionatul Mondial de Karate Shotokan care a avut loc recent în orașul Karlovy Vary din Cehia. Cinci medalii de aur, 10 de argint și 7 de bronz este bilanțul evoluției reprezentanților țării noastre la categoriile juniori, tineret și seniori. 

În categoria de 80 de kilograme, bălțeanul Vitalie Spânu și-a trecut în palmares o nouă medalie de aur la proba individuală kumite, având prestații excelente în fața adversarilor din România, Bulgaria, iar în finală a dispus de un reprezentant din Azerbaidjan. 

Vitalie, care este și antrenor de karate shotokan, are în palmares 9 titluri de campion mondial și 7 de campion european, iar la competiția din Cehia a mai obținut 2 medalii de bronz în cadrul altor probe individuale. 

Pe prima treaptă a podiumului la difertite categorii de vârstă au mai urcat Cristian Braga, Corina Copacinschi, Maxim Guțu, dar și Mihail Volontir. 

Reprezentanții țării noastre din orașul Bălți au mai obținut 10 medalii de argint și 7 de bronz. 

La a 29-a ediție a Campionatului Mondial de Karate Shotokan care a avut loc în Cehia au participat luptători de karate din 32 de țări. 

Moldova a obținut aurul la un turneu internațional de gimnastică ritmică: Marea problemă a sportivelor care au învins Franța

29 septembrie 2022, 22:09

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram